REAL CRIMSON

M-am mutat

2011-02-03T14:07:00.002+02:00

M-am mutat la http://bitstrings.blogspot.com/. Ne vedem acolo!

Coming soon

2011-01-29T21:16:00.002+02:00

După o lungă absenţă, săptămâna viitoare voi re-brandui si renova blogul. Aveţi puţintică răbdare.

Screenshot 2011

2011-01-04T17:18:00.004+02:00

Pentru anul 2011, vă urez toate cele bune şi vă ofer, din partea unei persoane ce frecventează siteurile de lifestyle feminin şi tabloidele, în căutare de subiecte de blog, un screenshot memorabil. Sondajul e genial, iar variantele de răspuns... tare sugestive. (click pt. a mări)

Dezgrăşatul porcului 2 - mişcarea

2010-12-30T14:01:00.003+02:00

De-a lungul timpului am făcut multe sporturi. Cel mai mult am făcut tae-bo şi dansuri, dar am făcut şi baschet, aerobic retro cu o babă, balet, tenis, gimnastică şi probabil nici nu îmi amintesc tot ce am încercat. Ceea ce aveau în comun toate era că, dacă făceai febră musculară, făceai o febră musculară generalizată pe anumite regiuni anatomice. Ori mă durea tot abdomenul, ori picioarele, "ori nu mai suntem". La momentul de faţă am o febră musculară greu de descris, ce se manifestă la nivelul gambelor (doar în partea superioară), la piept (doar pe lateral), la spate (numai pe mijloc), la abdomenul superior, plus ceva difuz în zona fundului, dar probabil că mâine, când o voi simţi aşa cum trebuie, o voi putea localiza mai precis.

Cel mai mult mi-a plăcut la tae-bo, mai ales că, pe vremea când mă ţineam de el, dădea rezultate faine. Dar acum sala de aerobic a lui Miki e în Mănăştur şi nu pot să îmi iau angajamentul că ajung la ore specifice, când începe ora de tae-bo, mai ales că durează o oră până iau 6-le, ajung acolo şi mă schimb. Practic îmi iese, dus-întors, prin frig, 3 ore de lipsit de acasă pentru o oră de workout. Invariabil, încep abonamentul şi mă las păgiubaşă. Ceea ce mă atrage la sala de fitness este că am flexibilitatea de a mă duce oricând am o oră liberă şi vreau să o petrec făcând mişcare, mai ales că tata e la aceeaşi sală şi mă mai duce cu maşina când merge şi el. Mai mult, este una în Mănăştur şi una în Gheorgheni, la care se intră cu acelaşi abonament.

Mă simt mai bine de când mişc ceva. Stând toată ziua ca leguma în faţa calculatorului, toate oasele îmi pocneau, mă simţeam amorţită şi statică. Acum, deşi nu pot spune că am slăbit, pentru că nimic nu dă rezultate atât de repede, parcă altfel mi se aşază muşchii pe mine. Stau mai drept, îmi încord abdomenul, am o stare generală mai activă şi mai bună. Am început chiar să pot să mă culc devreme, pe la 11-12 în loc de 2 noaptea, în zilele fără chefuri.

Până acum am lucrat luni la picioare şi abdomen, marţi braţe, piept, spate şi un pic de abdomen, iar azi fund şi ceva picioare. Câte două ture de alergări pe bandă sau bicicletă eliptică în fiecare zi. Instructorii de pe acolo sunt ok, mai ales unul care vine dupămasa în Mănăştur şi e numai bun să te motiveze. Tot e înalt, cu muşchi discreţi (nu de-ăia scârboşi de culturist), semipiţiponc (aşa cum îmi place mie) şi mai şi zâmbeşte frumos. Nu de alta, dar am la ce mă uita când îmi dau sufletul pe bicicletă. Ceva mai fain decât imaginea mea transpirată şi chinuită.

Dezgrăşatul porcului 1 - regimul

2010-12-30T13:24:00.005+02:00

Am zis că e cazul să fiu şi eu în ton cu sezonul, având în vedere că ultimele mele posturi nu au fost tocmai populate cu zăpadă, lumină în suflet şi Moş Crăciun. Aşadar să vorbim puţin despre cum scăpăm de oleacă de kilograme după sărbători, metodă tried and tested, care nu se înscrie la nicio dietă de pe net, şi pe care o urmez din nou acum din varii motive.

Motivul principal este că mă îngrăşasem şi înainte de sărbători, dar am prevăzut că, mai ales de colindat, e cu supărare la fiecare casă la care invitaţii nu mănâncă minim jumătate din sarmale, tot vasul de salată de boeuf şi măcar două platouri cu slănină, şuncă, şniţele şi brânză. Aşadar am aşteptat până după Crăciun să mă apuc de treabă, ceea ce nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, greutatea mea ajungând cu mult peste cum îmi stă bine. Şi nu numai greutatea, dar am tot felul de surplusuri pe diverse părţi anatomice. Aşa că, după principiul procrastinării, care zice "mă apuc de luni", aşa m-am apucat şi eu de lunea asta să ţin puţin regim şi să fac mişcare. Regimul l-am mai ţinut printr-a unşpea, când am dat jos 7 kilograme în 3 săptămâni şi am ajuns la o siluetă numa' faină, de 50kg. Aşadar funcţionează. Şi sper să funcţioneze şi acum, mai ales că îl combin cu câteva ore de sală pe săptămână. Dar despre asta mai târziu.

Principiul meu de dietă este să nu mă înfometez. Mi se pare o prostie ca regimurile să fie un chin, dacă se poate mânca sănătos cât să te saturi, la fel cum mi se pare o prostie să îţi fie greaţă de mâncarea scârboasă obligatorie. Aşadar îmi gătesc lucruri bune şi sănătoase, precum:

salată de varză cu oţet balsamic
pui la grătar în foarte puţin ulei de măsline, eventual cu ceva acrişor (oţet balsamic sau lămâie) sau cu sos de roşii
bruschete din pâine de secară, eventual unsă cu usturoi, cu cubuleţe de roşii (călite sau crude)
pâine de secară prăjită, zgâriată cu puţin pate de pasăre

...plus altele ce nu necesită mult efort la preparare, precum iaurt, ton din conservă cu suc de lămâie, portocale şi clementine ca gustări. Cel mai important este că îmi condimentez şi aromez mâncarea bine, cu sare, piper, rozmarin, maghiran, cimbru, busuioc etc. Mâncarea mea arată bine, are gust bun şi nu îngraşă aşa cum o făcea stilul meu de viaţă obişnuit, cu şaorme de la Osama, Fornetti pe fugă, McDonalds/KFC de câte ori treceam prin piaţă/mall şi bere la chefuri. Apropo de asta, nu beau alcool, pentru că nu am ce: berea e plină de calorii, vinul alb mă umple de alergii şi cel roşu nu îmi place. Fac şi mici (mari!) concesii. În primul rând că e nevoie de ceva dulce în fiecare zi, dar asta înseamnă o bucăţică de ciocolată, maxim o inimioară de Finetti de-aia din care ajunge pe o măsea. Nu am renunţat la Cola, pentru că e una dintre plăcerile mele la care efectiv nu vreau să renunţ. E recomandabil totuşi, să faceţi cum zice popa şi să lăsaţi sucurile carbonatate. Beau şi destul de multă apă.

Despre mersul la sală... în episodul următor.

Minte de poli - episodul II

2010-12-27T01:36:00.004+02:00

Urăsc beculeţele de Crăciun. Dar să o luăm în ordine cronologică. În ultima vineri de facultate, am fost la laborator de Logic Design la domnişoara aceea drăguţă care îşi face codiţe împletite şi ne-a certat că nu ştiam ce sunt alea numărătoare Johnson (presupun că nu prea e relevant pentru voi că sunt una şi aceeaşi cu numărătoarele Moebius, despre care ştiam ce sunt). Aşa că am testat circuitul pe plăcuţă, ca o studentă silitoare ce sunt, exclamând atunci, pe loc "Aah, dar sunt beculeţe de Crăciun!". Adică se aprindeau LEDurile unul câte unul până când erau aprinse toate, apoi se stingeau unul câte unul şi o luau de la capăt.

Pot să promit că pe tot parcursul sărbătorilor m-am holbat la diverse instalaţii de beculeţe ca să îmi dau seama dacă sunt numărătoarele Johnson. Sau dacă măcar au asta în program, pentru că majoritatea au mai multe moduri de funcţionare. Aşa că stăteam, aşteptând ca după ce se aprind toate cele de o culoare, apoi două câte două, apoi clipocesc toate deodată... aşteptam Johnsonul, mama lui de Johnson. Facultatea m-a stricat de cap.

Sex festiv

2010-12-22T12:15:00.005+02:00

Promit că articolele astea cu sfaturi şi idei din revistele de femei sunt cele mai simpatice. Asta pentru că sunt o fire mai mult decât ironică şi aceste articole servesc ca bază de discuţie în ceea ce priveşte moravurile sociale contemporane... Bine, hai, gata cu introducerea, să trecem la partea cu sexul, că precis pentru aia citiţi. (Adică mama se exclude, ea citeşte numai pentru că sunt fiică-sa, dar ştie că glumele grobiene care urmează provin doar din necunoştiinţa mea de cauză).

Aşadar, articolul peste care tocmai am dat este o serie de 5 poziţii sexuale incitante pentru Sărbători. Şi stăteam eu şi mă gândeam cum poate fi sexul special de Sărbători? Îşi pune cineva zurgălăi? Sau strigă ho, ho, ho în loc de oh, oh, oh? Iese cineva să se dea cu săniuţa dezbrăcat? Sau e ceva freaky, cu globuri şi mai ştiu eu ce, vorba bancului cu îngeraşul înfipt în brad? Aparent, iar m-am gândit prea departe. Ideea era mai alta.

Sugestiile lor sunt mai degrabă nişte americănisme prost preluate, cu tentă de telenovelă ieftină. În sensul că, probabil în afară de viloacele în care servitorii dau din pedale la centrala termică şi încarcă sobele cu cărbuni, în beciuri mizere şi toxice, nu ştiu în casa cui poate fi atât de cald încât să te tenteze să stai gol pe podea. Şi frigul ca frigul, parchetul ca parchetul şi mocheta ca mocheta, dar sub brad e plin de ace, care mai mult ca sigur că nu te îmbie la o experienţă prea confortabilă. Adică e contraproductiv pentru câteva minute de urmat sfaturile din revistele de femei să stai apoi să îţi tot scoţi câte un ac de brad din umăr, din talpă, dintre dinţi sau de mai ştiu eu unde puteau acele alea să ajungă.

Apoi, mai e un sfat tare simpatic despre cum tipul poate să o ia pe tipă de glezne şi să le tot încrucişeze, alternând mişcarea. Ştiţi bicicletele alea naşpa de la teleshopping? Exact imaginea aia tâmpită mi-a trecut prin cap, cu câte o tipă îmbrăcată în "treling" care tot trage de mânere şi le încrucişează şi le descrucişează în timp ce se dă pe bicicletă. Bineînţeles că imaginea include şi zâmbetul jovial care spune "Nu e greu deloc! Iată că fac exerciţii fără efort şi slăbesc instantaneu!"

Dar cel mai romantic sfat este cu siguranţă primul. Nu-i vorbă, mi-aş explica punctul de vedere mai pe larg dar cred că ar trebui să exagerez cam mult şi, ţinând cont că sunt sărbătorile, ar trebui mai degrabă să scriu un post romantic, festiv şi siropos despre lumină în casă, cozonac şi Moş Crăciun.

Să aveţi sărbători şi sărbăutori fericite!

Sărbători

2010-12-16T13:00:00.003+02:00

Se spune că toată lumea e mai bună de sărbători. Nu chiar. Atât doar că sunt mai motivaţi şi au mai multe oportunităţi de a face binele. Luni şi marţi am stat în picioare de la orele 15 până la 23, împreună cu o echipă minunată, pentru a coace prăjituri. Prin OSUT, am obţinut ingredientele de la magazinul CORA, cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru că au fost singurul hipermarket care nu ne-a închis telefonul în nas pe motiv că e sfârşitul anului şi nu mai au fonduri.

A urmat o parte neplăcută şi anume că, din două cămine ce au cuptoare în oficii, primul la care am încercat ne-a dat afară, pe motiv că ardem gazul, de parcă fix ea, administratoarea, ar fi scos din buzunarul ei. Am decis să intrăm în căminul 1 incognito, unde am fost primiţi mai mult decât călduros de fetele de acolo. Au cerut reţeta, ne-au servit cu clătite, cu vin fiert, ne-au împrumutat tăvi şi vase, ca să putem coace pe două etaje, nu numai pe unul, ba unele chiar au pus mâna la frământat. Ţin să spun că, în afară de cei din OSUT, pe care cel mai probabil îi voi lăuda şi într-un feedback, au mai lucrat la acest proiect Andra Petrovai, Vali şi Ioana, care au fost de nota 10, deşi aveau de predat teme în ziua următoare.

Până acum, am servit prăjiturelele în 3 dintre cele 7 cămine şi am strâns, împreună cu concertul organizat de Matei, aproape 28 de milioane pentru Casa de tip familial "Maica Domnului". Astăzi vom merge cu cadourile pe care copiii le-au cerut de la moşu' şi ne vom juca cu ei. Dar nu voi spune în niciun moment că acest proiect s-a făcut doar pentru că este sărbătoare.

Atât eu, cât şi OSUT, cât şi întreaga generaţie de tineri, ne-am lovit în mod repetat de scepticism, de prejudecăţi, de lipsa de încredere că vom reuşi să schimbăm ceva. Chiar şi mama se îndoia că vom reuşi să strângem mare lucru. Dar schimbarea e aici. Cu oamenii minunaţi care se implică, oameni care nu au limite pentru că nu sunt obişnuiţi cu mentalitatea de tip vechi, mentalitatea "te zbaţi degeaba". Pentru noi, nimic nu e degeaba. Noi vă suntem tinerii.

O, oooo, ghinioane deloc!

2010-12-09T00:09:00.002+02:00

Cică vor să legalizeze meseria de vrăjitoare. Nici nu am ce comenta. Să fac bancuri cu Harry Potter e ca şi cum aş alege calea cea mai uşoară de umor. Referinţa la Cargo şi Ziua Vrăjitoarelor am pus-o în titlu. Faza cu flacăra violet s-a fumat de aproape un an. Aşa că mai bine mă abţin.

Să aveţi o seară magică!

Minte de poli - episodul I

2010-12-01T20:05:00.003+02:00

Am fost la Harry Potter zilele trecute, cu Ioana Bălaş şi Ştefan. Intrând în lift, îmi cade privirea pe plăcuţa de specificaţii, pe care scria "maxim 16 persoane în lift". Instantaneu m-am gândit că probabil e un lift pe 4 biţi... Moment în care mi-am dat seama că facultatea m-a stricat de cap.
Un coleg îmi povestea la curs că a visat o tipă ce avea mare nevoie de un FPGA şi că el avea unul şi vroia să i-l dea. Dincolo de implicaţiile freudiene, sunt sigură că facultatea l-a stricat de cap.
Tata îmi spunea, legat de gândirea de Poli, că la sală e recomandat, în funcţie de efectul dorit (forţă sau fibră), să faci mai puţin sau mai mult de 10 repetări. El s-a oprit la numărul 8, respectiv 16 repetări, ca să fie rotund.

În altă ordine de idei, sunt convisă că LD poate fi servit ca aperitiv pentru chefuri. 2 ore de învăţat la LD îmi fac o poftă de petrecere ca niciodată, ca dovadă ziua lui Jo de aseară (încă odată, la mulţi ani Jooo!). A confirmat şi Cătălina. Iar efectele adverse sunt puţine: o mică obsesie legată de cuvintele LEMON şi Hamming, precum şi un reflex idiot de a începe numărătorile de la 0 în loc de 1. Ceea ce "se merită"...

Owen Wilson

2010-11-23T22:35:00.002+02:00

Deci n-am făcut eu mari boacăne când eram mică şi am ajuns să le fac acum. Povestea de astăzi este cum deşteapta de mine, m-am sprijinit de o masă. Cum adică şi ce dacă m-am sprijinit? Păi am aflat destul de curând că masa respectivă era nici mai mult nici mai puţin decât o minune a tehnicii moderne. Era camuflată să arate ca o masă normală, dar era de fapt tunată astfel încât inginerii să-şi poată face planşele pe ea. Drept urmare, rabata. Am aflat acest fapt interesant legat de mesele din Observator în urma unui impact frontal şi aproape instantaneu cu solul, care, vorba aia, mi-a dat de m-a julit.

De fapt mi-a dat un pic mai mult decât necesar să mă julească... Mi s-a rupt pielea la baza nasului în urma întâlnirii cu capătul mesei, respectiv cu podeaua, că cine mai ştie când am început să împroşc cu sânge repetiţiile de flashmob când totul s-a desfăşurat atât de repede? Aşadar după ce am picat plăcintă pe jos şi m-am ridicat, observ că am sânge pe parbriz. Bine, nu pe parbriz, dar sună mai mişto expresia sânge pe parbriz decât sânge pe tricou. Mă aşază oamenii, mă dezinfectează, dau telefon la mama care apare aproape instantaneu, de mână cu tata, la sediul OSUT. Mare panică mare. Eu le-am zis că doar "m-a julit" dar mama insista că poate nu rămân urâtă dacă mergem la doctor. Pentru cei care cunosc bancul "Călina e urâtă", lăsaţi-o pe mama să creadă că încă nu sunt destul de urâtă încât să apar acasă ca Chucky şi să nu îşi facă griji. Ca de obicei, exagerez.

Am aterizat cu Loganul la urgenţe, la ORL şi am avut revelaţia că mă aflu iar la History Museum London, că doar acolo am mai văzut o recreere atât de fidelă a epocii războiului. M-am dezmeticit, amintindu-mi că e treabă serioasă şi că nu pot râde ca să nu mi se întindă iar pielea din jurul rănii. Imaginaţi-vă deci, cum îmi trec mie prin cap toate dumele posibile şi încerc să am o expresie perfectă de Botox. Mă uitam pe pereţi pentru a alunga gândurile despre cum, la întoarcerea armelor, au schimbat pacienţii nemţi şi s-au apucat să scoată gloanţe din ruşi sau despre cum Alexandru Ioan Cuza a participat la înfiinţarea spitalului, într-un schimb diplomatic la Cluj. Rezultatul a fost că, observând faianţa galbenă, groaznică, ce se scorojea de pe pereţii secţiei de urgenţă, ORL, sau ce o fi fost, m-am gândit cât de entuziasmat trebuie să fi fost inventatorul faianţei albe când i-au spus că primii clienţi vor fi un spital care are nevoie de renovări.

Cireaşa de pe tort a fost când asistenta i-a spus, nonşalant, doctoriţei, că i-a pus pe masă suliţa şi acul. Doamne Dumnezeule, m-am gândit! De ce nu i-au dat şi piatra ascuţită cu care se omoară mamuţii sau cuţitul de sacrificiu din silex? Plus că civilizat ar fi fost să mă adoarmă întâi cu o lovitură de bâtă... Linişteşte-te, Călina. Nu mi-a făcut nimic, m-a trimis doar la radiografie să vadă să nu fie rupt, apoi m-a curăţat şi m-a trimis acasă. Cică dacă nu perturb crusta, nici nu voi avea cicatrice. Yeah right, mai vedem noi de-astea.

Totuşi sunt optimistă. Nu râdeţi prea tare când mă vedeţi, că aş râde şi eu din tot sufletul, da n-am voie. Ca să reduc riscul unei surprize, vă trimit cu un link spre o poză din Naruto pe care, de cinci minute, mi-a arătat-o soră-mea pe motiv că arată ca mine: click aici.

Cotidiene

2010-11-16T21:11:00.003+02:00

3 lucruri ce mi se întâmplă zilnic:

1. În fiecare seară îmi fixez ora la alarmă cu gândul că dimineaţa următoare sunt în picioare în momentul în care sună, ca să am timp să fac ordine, duş şi să îmi pun un pachet la şcoală. În fiecare dimineaţă opresc ceasul şi mă bag înapoi în pat în ideea că nu adorm, doar mă încălzesc sub plapumă 5 minute. Aproape invariabil, adorm.

2. Promit că mâine spăl vasele şi aspir.

3. În jurul orei 9 termin de citit tabloidele, mailurile şi lista de lucruri de făcut pe a doua zi. Atunci îmi propun să mă culc pe la 10. Nu îmi amintesc ultima oară când m-am culcat la 10.

Da' lasă că acum, dacă le am pe blog, sigur mă ţin de ele...

Guiness

2010-11-14T00:41:00.003+02:00

Mă scoate din sărite de oricâte ori văd ştiri cu Adriana Iliescu. Da, femeia aia care acum 5 ani a spart recordul de cea mai bătrână mamă, având un copil la mirabila vârstă de 66 de ani. Să se înţeleagă că nu am nimic cu recordmenii, că înţeleg relevanţa faptului că X e cel mai bun alergător din lume, Y are cei mai rotunzi muşchi şi Z are cei mai albaştri ochi. Înţeleg până şi nevoia de a te afirma prin creerea celui mai mare bulz din lume sau prin dorinţa de a fi omul cu cel mai mult gunoi în casă. Înţeleg toate aceste pasiuni. Omul e liber să facă ceea ce îşi doreşte mai mult de la viaţă. Dacă fericirea lui individuală este să trăiască cu 100 de pisici în casă, n-are decât să şi cheme Guiness-ul, măcar să nu trăiască cu ele în anonimitate.

Şi totuşi... Totuşi nu înţeleg cum poate femeia asta să declare acum prin presă că e atât de fresh încât ar mai face un copil. Că cică are energie şi se simte tânără, şi poate să aibă grijă de un copil. La 72 de ani, cică se simte ca la 27. Să îi acordăm prezumţia de nevinovăţie şi să zicem că aşa este. Momentan. Ce face femeia aia cu copilul ei cu tot când va avea 82 de ani? Atunci, copilul va avea 15. Din ce întreţine ea o fată de 15 ani? Ce face dacă se îmbolnăveşte, dacă îi scade energia asta debordantă de 72 de ani? În definitiv, ce face dacă moare? Adică fetiţa asta e din start condamnată să se maturizeze undeva la 10-12 ani când vor începe problemele serioase de sănătate ale mamei, să ajungă într-o casă de copii dacă mama ei moare înainte de 85... Şi nu are pe nimeni. Nu are tată. În curând nu va avea nici mamă capabilă să aibă grijă de ea. Şi peste toate astea, ea s-ar gândi să mai facă unul?

A, încă o treabă interesantă: Cică fiică-sa a început să o întrebe câţi ani are şi ea a răspuns peste 40. Un calcul simplu spune că atunci când ea a împlinit 40 de ani, Karol Joyef Wojtyla era cardinal, se năştea Paula Seling şi tocmai se inventa insulina artificială. Peste 40 poate însemna multe. S-au schimbat 2 papi de când îşi permitea să facă gluma asta.

Perversa ca pe Bariţiu - long version

2010-11-13T20:36:00.004+02:00

Am fost acolo doamnă. Doi indivizi dintre ei m-au apostat cu matematici discrete. Mi-a dat cu matematica la neuroni. Deci eu m-am chinuit foarte mult să fac neuronii ăştia şi ei mi-a dat de mi i-a julit. Şi acuma după ce mi-a dat ei, am luat io circuitul 400, am pus firele şi l-am alimentat de i-am ars pinii. Şi apoi la celălalt i-am dat o perversă ca pe Bariţiu aici, de i-am învăţat şi pentru parţialul la PC. Şi tot ei cheamă poliţia. Ce înseamnă asta? Păi ori suntem la poli, ori nu mai suntem.

Deci eu jucam "şoseta lui Moş Crăciun" în capăt la Bariţiu. Şi când am venit eu la poli tata era absolvent de 20 de ani şi mama la fel. Voi ce-aţi fi făcut în locul meu? Noi ne-am îndrăgostit de PC şi am venit să dăm un parţial. 2 ore. 7200 de secunde. Pentru grupa 30412. Şi m-am dus eu cu Dodo şi am cerut să dăm şi noi 2 ore. Şi ei ne-a luat direct la bătaie...

Răzbunarea ca pe Bariţiu vine peste încă 20 de ani, când copilul meu şi al lui Dodo va fi rector acolo, va preda LD şi va scrie mare pe tablă. Iar fiica noastră va fi profesoară de matematici discrete şi vor veni studenţi de la MIT la cursurile ei. Am zis!

[click aici pentru context]

Tanga taxi

2010-11-08T21:57:00.002+02:00

Circulam cu un taxi zilele astea şi am auzit o poveste care merită redată în scris, ca să vedeţi că nu degeaba comentează lumea că se strică tineretul. De fapt, mai mult ca să scot un contrast între tineretul care face nebunii bune, şi cel care face nebunii de prost gust. Pornesc de la premisa că şi eu vorbesc multe prostii, dar numai atunci când sunt într-un grup care mă ştie de nebună şi nu ia în serios respectivele poveşti. Înţeleg nevoia oamenilor de a se da în spectacol, doar sunt o alintată şi jumătate (când vreau), dar nu în faţa unor oameni care nu te cunosc şi nu au o părere despre tine.

De ce această introducere plicticoasă? Mi-a fost relatată discuţia a două domnişoare, dacă se pot numi aşa, deşi sunt convinsă că în cercul lor social, sunt apelate mai degrabă prin "fă", decât prin "domnişoare". Iată aşadar dialogul a două tipe ieşite, desigur, din Bamboo, în taxi [ţineţi cont şi de faptul că totul se petrece în prezenţa şoferului]:

- Tu, aşa m-a ***ut ăla că mă strâng chiloţii.
- Păi dă-i, fată, jos!
- [către taximetrist] Pot să îmi dau jos chiloţii?

Moment în care taximetristul, cu totul bulversat de toată povestea, îi spune că poate să şi-i dea jos, dacă nu şi-i lasă în maşina lui. Moment în care încrezuta naibii [că deja mă enervează şi numai să dau povestea mai departe] ce credeţi că spune? Se ruşinează că omul poate o fi având nevastă? Îşi dă seama că e taxi, nu bordel? Realizează că e indiscretă şi proastă? Nici pe departe. Replica ei a fost:

- Nu îi las că sunt de firmă.

... şi, mulţumită că a primit permisiunea taximetristului, purcede la orientarea picioarelor în sus şi renunţă la supărătorul articol vestimentar. Deci sunt eu de modă veche dacă le-aş fi păruit pe amândouă afară din maşină în două secunde? După ce că sunt mahalagioaice şi îşi discută chiloţii şi distracţiile sexuale de faţă cu un străin, mai eşti proastă şi să te dai şmecheră că ai chiloţi de firmă! Vorba proverbului cu prostul fudul.

De acum încolo, mă voi trezi în fiecare dimineaţă fericită că nu sunt piţipoancă.

Justified

2010-11-06T21:48:00.003+02:00

Motto: "Justify the motherf*cker!" [Alexandru Drăgoescu]

Mi s-a făcut un chef enorm de unul dintre comentariile alea răutăcioase pe care le făceam pe vremuri. Unul dintre răutăcismele acide autentice din vremurile de aur ale RealCrimson. Aşa că am ales, pentru o reiterare a acelor vremuri, subiectul perfect: Dan Bălan.

Cum adică cine-i Dan Bălan? Dan Bălan ex-OZone, autorul pieselor pline de succes dar lipsite de versuri Crazy Loop, Joanna shut up şi mai ales Chica Bomb. Ei bine, acum a scos acum o piesă foarte sexoasă (mi-am dat seama după faptul că la fiecare 2 cuvinte se aude o voce senzuală că zice "seeecs" şi după titlu, Justify Sex], care face ravagii prin topuri etc. La o asemenea piesă, se cerea un videoclip pe măsură, aşa că Dan Bălan a venit cu o idee originală. Atât de originală, încât scrie pe youtube la descriere că tot videoclipul e ideea originală a artistului. Deci totul a fost gândit de Dan Bălan, aşa deştept e el, mânca-l-ar mama. Despre ce e vorba în videoclip? Pregătiţi-vă sufleteşte, e atât de original încât o să vă taie respiraţia:

În acest clip (original), care este de fapt, după descrierea de pe youtube, un mini-thriller, Dan Bălan joacă rolul unui psihopat pe nume Jason Black, care omoară bunăciuni. Iar, la final... la final... ce credeţi că se întâmplă? E omorât şi el de o bunăciune. Vaaai, cât de original, Dan Bălan! Micloş îţi transmite că e mai tare decât finalul de la Shutter Island. E cel mai tare mini-thriller pe care l-am văzut vreodată şi, dragi cititori, vă voi da şi vouă linkul, ca să vă clătiţi ochii şi să simţiţi tensiunea poveştii de mini-thriller. Dar, mai întâi, trebuie să treceţi prin corvoada impresiilor mele [sau dacă vreţi să vedeţi direct bunăciunile, scroll în jos şi ignoraţi următoarele pasaje].

În primul rând, tipele sunt bune. Nu comentez. Sunt sexoase, sunt pe măsura clipului, au tot ce le trebuie. Asta ca să nu ziceţi că nu apreciez feminitatea. Dar cine mama mamii ei se urcă pe tocuri când merge până la frigider? Cine face curat în sutien şi tanga? Cine umblă noaptea prin pădure în boxeri şi maieu prin care se văd silicoanele? Probabil e universul ăla în care bărbaţii umblă numai cu bretele şi cască de pompier, sparg lemne toată ziua în blugi şi bustul gol, sau fac pe instalatorii. Nu cred că mi-ar displace să trăiesc în universul ăla...*

Revenind, veţi observa că Dan Bălan e cel mai puţin credibil psihopat pe care l-am văzut în viaţa mea. Adică, la mine în cămară nu se poate închide geamul şi nu pot să merg până la frigider toată bună, cu ţâţe şi tocuri, dar presupunând prin absurd că un psihopat ca Dan Bălan (...mă scuzaţi, vroiam să zic Jason Black) ar veni să mă omoare, aş pufni în râs. Şi poate, dacă aş avea chef, i-aş adresa un "mă băiete, vezi că blochezi calea de acces şi mă trage curentul de la geamul care nu se poate închide". A, uitasem să adaug că nu mă impresionează nici faptul că iese din lac şi e uscat.

Iată aşadar linkul la piesa minunată a lui Dan Bălan, în care Dan Bălan nu cântă mare lucru, dar măcar a avut ideea originală a videoclipului:

*Adevărul e că azi-vară şi eu spălam geamurile dinspre stradă în pantaloni scurţi, cu maieu, şi nu prea îmi păsa de geniile neînţelese de pe stradă care mai comentau câte una. Şi da, când am chef să dansez prin casă, o fac indiferent de gradul de îmbrăcare în care mă aflu. Dar nu se pune, că eu nu sunt chica bomb şi am celulită.

În aer

2010-11-05T17:38:00.004+02:00

Întotdeauna, prima dată e mai greu. Vorbesc serios. Prima dată când m-am auzit la bibliotecaradio, eram răcită, deşi era vară; a fost atunci când am scos bâlba de zile mari cu "Metallica vine în România şi... păi vine ca să cânte, ascultaţi-i!". Prima dată când am experimentat cu audioblogul, aveam o voce uşor ciudată, marcată de o răceală zdravănă. Dar niciodată nu mi s-a mai întâmplat ca acum, când, la prima emisiune la Student Sound, am apărut cu o voce de toată jena.

În mare parte datorită strategiilor agresive de marketing cu care am vândut bilete la balul bobocilor, dar şi datorită unei răceli care mă paşte de mai mult timp, ieri a trebuit să îmi forţez vocea ca niciodată ca să sune cât de cât omenesc. Drept urmare, mi-am consumat resursele în totalitate, iar azi vocea minunată a Călinei sună a mix nebun între un zombie (totuşi cu vocabular mai diversificat decât BRAAAINZ!), un băiat la pubertate (asta pentru că variez de la bass gutural la alto stins) şi o şurubelniţă pe tablă.

Partea mea preferată din zi a fost când am mers la doctor, am intrat în cabinet şi am dat un bună ziua ce a sunat mai mult a parchet stricat sub bocanci cu plumb. Mă întreabă cum mă cheamă, ca să îmi caute dosarul şi iterez un răspuns şi mai jalnic: "Cenaaan", cu "a"-ul pronunţat ca "a" scris cu şurubelniţa pe care o pomeneam mai sus. Aruncă o geană peste dosar, ridică privirea peste ochelari şi mă întreabă: "Şi ce problemă ai?". După un moment de tăcere în care mă uit confuză la ea, îi spun că nu am absolut nicio problemă în afară de ce se aude. Aparent ce aveam a fost de ajuns ca să primesc reţetă pentru o găleată de medicamente.

Aşadar, la ora asta am o febră notabilă, îmi aştept medicamentele şi weekendul de relaxare. E pe bază de stat acasă şi bolit, fără chefuri, fără ieşiri, fără distracţie, fără nimic. Pe final, hai să-mi fac şi eu puţină reclamă, că alţii deja au întregi campanii: click aici.

Culese de la MD

2010-10-27T23:55:00.003+03:00

[în timpul seminariului de Matematici Discrete, o fază din seria "Everybody lies"]

enunţ: Deci dacă o femeie care are un frate cu hemofilie naşte doi copii sănătoşi, probabilitatea este ca...

din spate: Femeia să fie adoptată!

altcineva: Şi-a înşelat soţul!

altu' [dramatic]: Pam-pam-paaaaam!

BONUS: un nou cuvânt în dicţionar: a combinge = a combina şi a convinge în acelaşi timp [via Mircea Bistriţa]

Culese de "pă mess"

2010-10-26T18:56:00.004+03:00

eu: lol

eu: in click

eu: e ceva top al statelor corupte

eu: romania e pe pozitia 69

Mihai Risca: =))

Calina Cenan: astia le fac intentionat?

Mihai Risca: si cine pana' mea ii pe primu' loc ?

Calina Cenan: adiii, adiii

Calina Cenan: si daniela gyorfii

[dacă nu v-aţi prins, vă felicit din tot sufletul. Înseamnă că aveţi cultură muzicală.]

Ioana Bălaş

2010-10-26T18:37:00.003+03:00

Ei îi mulţumiţi pentru că mi-a amintit că am o datorie faţă de cititorii acestui blog. Şi, pe deasupra, mai e şi foarte drăguţă şi simpatică. UBB-ista mea preferată, thanks şi enjoy!

Jalnic cu J mare

2010-10-26T17:55:00.004+03:00

Între toate articolele de lifestyle, de relaţii, de bârfă şi de sfaturi penibile, peste toate se ridică cel mai penibil articol din ultimul an. Da, în sfârşit am găsit corespondentul pe 2010 al porcăriei de acum un an care explica cum se agaţă bărbaţii. Aşadar, dacă mai demult comentam despre cum e penibil să aplici mirositul pepenilor sau holbatul intens dintr-un colţ întunecat pentru a atrage un potenţial partener, acum vorbim despre ce fac femeile la finalul unei relaţii, atunci când probabil, dacă ai atâta minte cât să te iei după sfaturile la liber de pă net, tipul s-a prins că ceva e putred în Danemarca şi a hotărât să te lase pe bază de forevăr. Pregătiţi-vă pentru un nou episod din frustrate la maxiiiiiim şi sfaturile lor! [link]

Începem cu primul sfat: Fură-i achiziţia, ce explică pe larg cum, dacă noua lui gagică e rezonabilă şi înţelege că e naşpa că tipul te-a înşelat cu ea, nu va avea nicio obiecţie în a afişa o relaţie fictivă cu tine ca să îl faceţi gelos. Stai, pe bune? Ăştia sunt din alt film. În primul rând că pe amantă o doare fix undeva că te-a lăsat pe tine, ba chiar se simte bine că e mai cu moţ decât toate frustratele ordinare, şogoriţele şi duşmanii de sex feminin. Apoi, chestia cu bisexualitatea prefăcută e o tâmpenie, mai ales că, dacă am înţeles eu bine, sfaturile astea nu se adresează teribilistelor adolescente... Zic numa'.

Doi. Distruge-i bărbăţia. Bitch, please. Am uitat să spun că e o idioţenie să apelezi la orice fel de răzbunare, având în vedere că oamenii civilizaţi se despart în mod civilizat, dar asta e bomba prostiei pe ziua de azi. În momentul în care ai o relaţie intimă cu cineva, chiar cuvântul intim ar trebui să sugereze că detaliile sordide, mai ales cele negative, nu depăşesc intimitatea a doi oameni. Iar intelejentei care a debitat

Ai grijă ca gaşca lui de amici sau colegii de serviciu să afle toate detaliile picante.

mă tem că nu îi pot spune de sănătate în mod explicit, pentru că mama îmi citeşte blogul.

Iar cireaşa de pe tort, încununarea tutuor răzbunărilor de mastermind prezentate în articol, este numpărul trei, Fă-i lipeala cu o scorpie. Logica din spate cică ar fi că el va regreta momentele frumoase cu tine dacă are momente oribile cu alta. Logica din spate e tâmpită. Nu numai pentru că tipul nu va sta să îi faci lipeala cu cineva, după ce în prealabil te-a părăsit pe tine (e ca şi cum ai accepta recomandări de afaceri de la cineva pe care ai ţepuit cu câteva milioane), nu pentru că o scorpie supusă unei femei cinstite (aşa cum se presupune a fi înşelata din articol) e tare greu de găsit, ci pentru că nu există termen de comparaţie firesc între două fiinţe diferite. Dar deja o dăm în filosofii.

De ce Poli?

2010-10-26T17:27:00.003+03:00

Încep cu scuzele de rigoare, că nu am mai postat de foarte mult timp, fiind ocupată până peste cap. Aveam oareşce idei de postări, care bineînţeles le-am uitat în mare parte, nefiind puse în aplicare. Dar unul dintre subiectele care mă macină de multă vreme este faptul că multă lume mă întreabă de ce am dat la Poli, că am alte talente, că de ce nu am făcut Litere sau Jurnalism sau [introdu aici orice facultate în afară de Medicină, că pe aia chiar nu am primit-o ca sugestie]

Da, m-aş fi descurcat probabil la alte facultăţi. Da, poate aş fi avut mai mult timp liber, mai puţin de învăţat, poate lucrurile ar fi mers mai unse dacă nu dădeam la o facultate - zic eu - grea. Mi s-ar fi potrivit Dreptul, că bună de gură sunt şi de impus un punct de vedere ştiu să impun. Mi-ar fi plăcut Literele, pentru că mi-a plăcut întotdeauna să citesc. M-aş fi dus şi la Jurnalism, că doar nu aş fi lucrat la revista aia Dumnezeu ştie cât (şi cât am udat-o cu lacrimi - doar unele de crocodil!-, cu încăpăţânare şi seriozitate, cu oboseală şi sacrificii din timpul liber, dar şi cu poveştile clasice de la redacţie, cu râsete şi cu prietenii) dacă nu mi-ar fi plăcut. Nu aş fi făcut voluntariat la radio dacă nu mi s-ar fi potrivit. Revenind la Litere, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu aş fi tras nici de engleză şi m-aş fi mulţumit cu un C la CAE în loc să mă zbat pentru A la Proficiency.

Da, ar fi fost drăguţă oricare dintre alegerile astea. Dar acolo nu puteam să mă dezvolt pe atâtea ramuri pe câte pot. Îmi aminteam cu mama zilele trecute că în clasa a 11-a am avut o perioadă în care am combinat revista, şcoala de şoferi, Cambridge-ul, şcoala, proiectul cu univerisităţile pentru YouthBank şi altele pe care până acum le-am uitat. Tot aşa, acum vreau să fac cât mai multe, pentru că pot face multe.

Mai exact, ştiu că la Calculatoare pot face în mediu academic materia asta precisă, matematică, logică şi exactă ce îmi place într-o emisferă, şi să învăţ prin oamenii cu care iau contact atâtea lucruri extra-şcolare. S-ar putea să am ocazia să fac iarăşi un pic de radio, am fost ieri la un crash-course de marketing (nu pot zice că am mâncat la micul dejun marketing, dar nici nu pot zice că îmi erau necunoscute tehnicile, atât că eu le implementam fără să ştiu acronimele gen SPACED şi SPIN). Şi, după cum probabil am mai spus deja, urăsc un singur lucru pe lume: plictiseala. Ador să fac orice, atât timp cât nu sunt statică.

Scurte

2010-10-08T22:46:00.003+03:00

1. Am fost săptămâna asta la poliţie după paşapoarte şi am observat în geam o foaie A4 cu "Interzis accesul cu animale", complet cu un câine încercuit în roşu. M-am întrebat dacă ăsta e modul lor de a spune-o din nou pe aia cu Ieşi afară, javră ordinară.

2. Aparent, femeile mai au un serviciu şi acasă, nu numai la serviciu, pentru că spală, calcă, gătesc şi au grijă de copii. De aceea merită să se pensioneze mai devreme. Propun ca serviciul de acasă să fie efectuat part-time. În cazul în care schimbul doi nu se conformează sistemului, propun metoda făcăleţului ca motivaţie.

3. Mă enervează faptul că, atunci când moare cineva tânăr, televiziunile apelează la hiperbole mirobolant-blatante pentru a-l descrie. Este elev model (cu ceva 7 în catalogul filmat), tot oraşul îl plânge în hohote, a avut o moarte nedreaptă etc. Normal că a avut o moarte nedreaptă, nimeni în deplinătatea facultăţilor mintale nu ar zice că e drept ca un tânăr să moară. Normal că plâng apropiaţii şi că îi doare, dar nu plânge tot oraşul. De altfel, să nici nu mă apuc de comentat la adresa filmuleţelor siropoase cu muzică de pian, poze alb-negru şi citate greţoase urcate pe youtube în astfel de momente.

4. Ăştia care se urcă pe clădiri/în copac şi ameninţă că se aruncă, în dorinţa de a apărea la ştirile de la ora 5, de ce nu sunt lăsaţi să se arunce? Dacă ei vor... Dar nu! Trebuie să avem ştire de maximă senzaţie, în care simţim tensiunea crescândă, palpitaţiile pompierilor când pun scara sau frânghia ca să urce după el. Avem subtitrat dialogul cu replici rapide, eficiente, cruciale, precum: "Ghiţă! Ghiţă! Pe unde punem scara, mă?"/"Trage de frânghie. Aşa, aşa! Hai că l-am prins.". Aşa am ajuns eu să mă uit la o felie de ştiri senzaţionale, cu o voce stresată (şi întretăiată de fiorii tensiunii insuportabile) pe fundal, ce a durat vreo 10 minute, deşi totul putea fi rezumat la: "Un bărbat s-a urcat în copac pe fondul consumului de alcool şi a fost recuperat de către pompieri."

Îmi place

2010-10-02T18:21:00.004+03:00

Ştiu că e foarte posibil ca, mai târziu, să mă iau la palme că am spus asta vreodată, dar momentan îmi place. Am petrecut toată vacanţa într-o semi-letargie de zile mari, cu activităţi zilnice dintre care cele mai interesante erau serialele şi cumpăratul de obiecte de-ale casei. Abia aşteptam să înceapă ceva interesant, să ştiu că nu mi-au ruginit complet rotiţele (atât cele intelectuale cât şi cele fizice). Aşa că m-am apucat iar de dansuri, fac şi oleacă de programare, mă deplasez fără să mă "plâng, să mă jelesc, să strig" la cursuri, laboratoare şi seminarii şi - cel mai important, cu riscul de a mă repeta - îmi place la nebunie lumea asta nouă.

Colegii sunt tare faini, materia e interesantă şi, contrar legendelor urbane pe care le credeam înainte, nu e imposibil de înţeles. Am trecut cu bine peste primul curs din fiecare materie, am o imagine limpede a ceea ce a vrut să zică fiecare, aşa că momentan, atitudinea mea este de "give me your best shot". Râdem bine, am mâncat de la Osama, am şi iniţiat câţiva doritori în tainele whist-ului, care pare să prindă la public.

Părţi gri? Păi, am avut revelaţia neplăcută că şi ai mei, când au fost la facultate, au folosit aceleaşi echipamente din laboratorul de fizică pe care le voi folosi şi eu, inclusiv un ampermetru de mărimea laptopului meu, etichetat cu o bandă bătută la maşină şi lipită cu bandă adezivă. De asemenea, iniţial vroiam să fac scandal pe blog cu referire la alegerile de sport (pe lângă înot, care e disponibil tuturor studenţilor, fetele sunt trimise automat la aerobic, pe când băieţii pot să facă sală de forţă, au 3 săli de basket, duşuri, echipament şi mai ştiu eu ce), dar apoi mi-am dat seama că, la facultate de băieţi cum e Poli, am noroc că nu mă trimite la întărit tricepsul prin amestecat la cratiţă, sau viteză la 50m, proba de adus sandwichuri şi beri băieţilor care dau un fotbal.

Toate cele bune. Sper să îmi reiau şi activitatea pe blog aşa cum se cuvine. Până atunci, un link care să vă producă reacţia: "oh really?", click aici.

Cliffhanger

2010-09-30T23:31:00.002+03:00

În curând, poveşti despre noile experienţe cu facultatea. Cel mai probabil în weekend, având în vedere că zilele astea sunt tot pe fugă... Da' aşa îmi place!

Piţipoancă de meserie

2010-09-21T14:32:00.012+03:00

Plăcerea mea vinovată de a citi tabloidele are avantajele ei. Măcar nu trece nicio zi fără să chicotesc cât de cât în faţa monitorului la ce exprimări sunt alese pentru tipar. Aşadar, astăzi este vorba despre un pensionar lovit cu maşina de o tipă de 18 ani, prezentată de către cei de la Libertatea după cum urmează:

Anastasia Simona Tănase, o piţipoancă de 18 ani din Constanţa,

Deci da? Prin asta o identifică ei. Nu tânără, nu femeie, nu domnişoară, nu elevă, nici măcar vitezomană, sau fată de bani-gata, după cum sugerează noua deontologie a senzaţionalului, ci pur şi simplu piţipoancă. La interviu, de exemplu, ăsta i-ar fi subtitlul. Am avea pe Ana Pop - casnică, Ionel Pandele - pensionar, Grigore Aflorăresei - economist şi Anastasia Tănase - piţipoancă. Sau pe cartea ei de vizită, mai mult ca sigur ornată cu sclipici roz şi auriu, ar apărea asta sub numele ei.

Înţeleg folosirea acestor titulaturi într-un cadru non-formal, dar mi se pare cel puţin bizar într-un paragraf asemănător unui proces-verbal. Eh... Ce-i drept e că trebuia să prevăd asta. După Partidul Fotomodelelor, era logic şi natural să apară şi Sindicatul Piţipoancelor.

sursele:

click aici sau aici

UPDATE: mai nou, meseria de cocalar [click aici]

Ecoaltfel

2010-09-21T12:16:00.005+03:00

Ştiu că e foarte la modă implicarea în tot felul de chestiuni ecologice, să îţi pese de planeta ta şi de viitorul ei, dar toate până la un punct. Mă enervează sfaturile prieteneşti despre cum a face duşuri de 5 minute, a spăla hainele rar şi a pune termostatul pe mai rece te ajută nu doar la economie, ci şi la salvarea planetei. De ce mă enervează? Pentru că e pură ipocrizie.

Nu sunt specialist sau om de ştiinţă. Dar pot să văd cu ochii mei că, în jurul meu, sunt prea multe structuri industriale care elimină mult mai mult dioxid de carbon decât pot eu salva prin reducerea timpului de duş. Cu alte cuvinte, nu merită să put ca să salvez o infimă parte de dioxid pe care oricum o elimină alţii, la nivel mult mai mare, reducându-mi efortul la futil şi iraţional. E ca şi bancul ăla cu tipul care merge la McDonalds şi cere 2 BigMacuri cu extra maioneză, 3 porţii de cartofi şi o Cola light. Nu salvezi silueta cu aşa ceva.

Dacă am avut norocul să mă nasc într-o societate modernă, în care oamenii se spală şi îşi încălzesc casa şi dacă îmi permit să mă spăl des şi să îmi încălzesc casa, de ce nu aş profita de asta? Ar trebui să respir mai rar ca să conserv oxigenul? Ar trebui să nu mai mănânce nimeni fasole din cauza emisiilor de metan? La momentul de faţă, societatea ne oferă fasole, confort şi o stare generală de bine.

Nu sunt nici avocatul diavolului, să propun să lăsăm apa deschisă până inundăm ceva, dar nici nu îmi convine ideea să îmi fie frig din spirit de frondă. Voi continua să citesc la lumină electrică, să pornesc centrala şi să fac duş cât îmi cade mie bine, atât timp cât îmi voi permite luxul.La fel cu toate poveştile că, mai demult, oamenii trăiau mai bine, mai sănătos şi mai natural. Mai demult, oamenii mureau pe capete de poliomielită şi ciumă, se spălau doar la naşterea şi înmormântarea proprie şi rumegau coajă de salcie pentru durerea de măsele. Acum, când societatea modernă oferă oamenilor vaccinuri, igienă şi aspirină, ei refuză politicos, plini de nostalgie faţă de societatea trecutului. Cine să ne mai înţeleagă?

În plus, nici nu sunt atât de sigură că încălzirea globală e o realitate. Am înţeles că lumea a prezis, de-a lungul istoriei, că oamenii ar produce apocalipsa atât prin încălzire, cât şi prin aducerea unei noi epoci a gheţii... Până acum nu s-a întâmplat niciuna dintre acestea.

Chestiuni de fiţă

2010-09-15T22:30:00.002+03:00

Click! o ceartă şi o face de ruşine pe Bianca Drăguşanu (care obişnuia să fie, dar acum nu mai e nici blondă, nici a lui Bote), pe motivul că aceasta s-a dus să îşi cumpere haine dintr-un complex fără fiţe. Cum îşi permite Bianca Drăguşanu să se îmbrace cu haine de la aceeaşi firmă no-name care aprovizionează cu îmbrăcăminte şi categoriei nefericite a oamenilor obişnuiţi? Desigur, urmează nişte presupuneri foarte profi-paparazzo despre cum, ruşine fiindu-i că se amestecă printre clasa muncitoare, Bianca s-a deghizat în haine sport, şi-a pus ochelari de soare şi nu a comentat nimic cu privire la incursiunea sa în complexul ieftin. Lasă-neee, haită de hiene ce sunteţi. De când e ruşine să cumperi lucruri ieftine?

Ca de obicei, Click! le cam exagerează. De asemenea, oare de ce apare inconsecvenţa asta în reportaje? Mai devreme citeam că Megan Fox a fost admirată pentru originalitatea ei când a împrumutat tricouri băieţeşti de la fiul ei vitreg, Lady GaGa e fashion icon pentru că îşi leagă hălci de carne pe post de rochie şi pantofi şi una dintre cele mai sexy poze cu Johnny Depp (ca să am măcar un exemplu masculin) este cu un tricou lălâu şi transpirat. Apoi, mai sunt o grămadă de avocaţi ai second handurilor. Ce treabă are preţul hainelor cu modul în care le asortezi şi cu stilul vestimentar general nu pot să pricep.

Cred că e tare gravă situaţia dacă am ajuns să iau apărarea Biancăi Drăguşanu...

ZooLogic

2010-09-13T23:20:00.003+03:00

Citeam în Libertatea că pentru o căsnicie fericită e recomandat să îţi tratezi partenerul ca pe un câine. Probabil că sfaturile se voiau umoristice, de la "smotoceşte-l puţin când ajungi acasă", "nu te supăra când lasă urme de labe pe canapea" [sfat transcris cu o mică licenţă poetică] şi până la "nu te supăra dacă altcineva îi dă de mâncare". Vaaai, ce drăguţ! O abordare pe care chiar nu am mai auzit-o, între atâţia experţi de toate mărimile şi culorile, care dau reţeta perfectă pentru o relaţie perfectă. De altfel, n-aveţi decât să vă uitaţi la episodul "The Business of Love" din Penn&Teller:Bullshit!, eu am altă problemă de ridicat:

Cunoscându-se faptul că toţi bărbaţii e porci şi că inginerii sunt asemeni câinilor (au privire inteligentă da nu se ştiu exprima), dacă m-aş mărita cu un inginer ar trebui să îmi tratez porcul ca pe un câine, câinele ca pe un porc, sau porcul de câine ca pe un câine de porc?

La naiba, cred că totuşi voi alege varianta de a trata omul ca pe un om.

În căutarea pantalonilor pierduţi

2010-09-08T18:28:00.004+03:00

Subtitlul, dacă Blogger mi-ar permite un asemenea lux, ar fi O poveste de majorat. Exact. E vorba despre un majorat la care am participat vinerea trecută, şi despre care am promis să scriu pe blog, ca urmare a numeroaselor remarci ironice ce trebuie consemnate în analele istoriei. Păstrez numele sărbătoritei treaba mea şi a celor care au mai fost la eveniment, pe care îi rog, la rândul lor, să nu divulge datele esenţiale. E mai pitoresc aşa... Să trecem la treabă:

O scurtă dizertaţie despre bunul simţ vestimentar. Înţeleg nevoia domnişoarelor de 18 ani de a-şi arăta bunăciunea şi - implicit - cracii (scuzaţi expresia). Înţeleg să îţi decupezi rochia din perdele, într-un gest a la Scarlett O'Hara, să îţi scurtezi rochiile şi fustele, dar în momentul în care îţi iei o bluză lălâie şi o prinzi cu o curea, uitând pantalonii acasă, gestul nu se numeşte nici ingeniozitate vestimentară, nici inspiraţie inginerească. Se numeşte că ori nu îţi permiţi o rochie, ceea ce mă îndoiesc că e cazul, ori că ţii neapărat să ne arăţi chiloţii. Pentru asta poţi să vii direct în chiloţi, fără subtilităţi şi te înţeleg. Tot e mai ok decât stilul ăla de rochii mini fără bretele, care sus acoperă jumate de bust şi jos nici atât. Bineînţeles că, atunci când se lasă, tragi de material în sus şi iese câte o juma' de bucă. Tragi de material ca să acoperi fundul, iese o juma' de sân.

Related topic: hairstylingul la un majorat. Nu este un eveniment la care vii cu un elastic, scuipi in palmă şi îţi faci freza înainte să intri. De asemenea, am văzut o tipă chiar drăguţă cu breton a la Cleopatra Egiptului şi mă mir că, în loc să-şi arate figura, tipa a abordat o freză tipică urâtelor. Ştiţi voi, alea care îşi acoperă faţa cu păr şi cu ochelari mari de piţi, doar-doar arată decent. De ce ai face aşa ceva când arăţi bine?

Speranţa de IQ. Aceasta se va ilustra anecdotic. Suflând sărbătorita în artificiul de pe tort care, desigur, nu se stingea, o tipă ia artificiul, îl orientează cu partea aprinsă în jos şi îl înfige în tort ca să îl stingă. E greu cu neuroni ce se plictisesc de singurătate...

Muzica ce ne place. După cum am mai spus, nu am nimic cu cei care practică ascultarea manelelor ca hobby. Contrar aparenţelor, deşi comentez mult şi ironizez în draci, nu am nimic împotriva diverselor categorii socio-culturale formate în jurul ideilor de rasă, religie, muzică sau orice altceva. Ceea ce mă deranjează pe mine este că unii nu se pot conforma normelor sociale în cadrul unui eveniment. Cu câteva excepţii, am fost dezamăgită să văd că, în loc să se ridice de pe scaun ca sărbătoritul să se simtă bine la cheful lui, să vadă că lumea se distrează, unii strâmbă din nas la orice înseamnă muzică diferită de cea pe care ei o preferă. Niciodată nu am fost genul care să nu dansez pe manele sau pe house pentru că nu ascult acasă. La chef sunt ca la chef şi ştiu să mă simt bine, indiferent de grup. Tocmai de aceea m-am simţit foarte bine la majoratul de faţă, îi urez sărbătoritei încă un La mulţi ani! şi sper că, din toţi cei ce citiţi aceste rânduri, măcar câţiva vă ridicaţi în picioare când trebuie încins un chef!

Absolut incredibil

2010-09-01T00:10:00.004+03:00

Dincolo de orice comentarii. click aici.

PS: Rişca şi Bughy, fără bancuri vă rog.

Poveşti de vacanţă

2010-08-30T23:26:00.004+03:00

Am fost la Hajduszoboszlo. În mod normal asta ar trebui să fie tot ce am de spus despre o vacanţă. Totuşi, de data asta, motto-ul a fost Distracţie la maxiiiim. Lăsaţi-mă să detaliez, va fi plăcerea mea.

Pornirăm spre Oradea tuspatru: eu, mama, tata şi soră-mea, în veşnicul Logan albastru. Problema era că paşapoartele noastre, în sântă zi de duminică, erau expirate. Obişnuiţi însă ca vameşii să nu ne prea întrebe de sănătate la graniţă, ne luăm buletinele şi certificatul de naştere a lui Flory, şi afişăm nişte zâmbete mari şi inocente în vama Borş [ce nume!], doar ar fi fost stupid să ne întoarcă de la graniţă dintr-atâta. Nenea spune "fata" şi apoi începe să o dea ca automatul "Se intră cu paşaport sau buletin.".

- Dar are 13 ani, nu are buletin.
- Se intră cu paşaport sau buletin.
- Avem certificat de naştere.
- Se intră cu paşaport sau buletin.
- Poza ei e pe paşapoartele vechi, noi suntem părinţii ei.
- Se intră cu paşaport sau buletin.

Aşa că ce ne gândim noi, văzând că nenea ungur e în infinite loop şi nenea român ne spune că paşaportul de urgenţă se face în 2 ore? Hai să ne ducem eu şi mama la Hajdu în maşina unor prieteni cu care am luat cazarea, iar Flory să vină miercuri cu altă colegă de serviciu a mamei, care urma să stea cu noi pe parcursul concediului? Până atunci ar fi venit lunea, ar fi fost deschis la paşapoarte şi soră-mea ar intra în legalitate în decursul a două ore. Pac-pac. Ei veneau însă din Zalău, aşa că am luat-o prin Valea lui Mihai, că de Bihor poţi fugi da' nu te poţi ascunde. După o încercare la fel de eşuată de a trece graniţa cu numărul 13 (ani) în braţe, îi întoarcem pe Flory şi tata în eterna şi fascinanta, iar eu şi mama purcedem în maşina de Sălaj spre Hajdu.

Odată ajunse, facem o baie, apoi mama se chinuie să se înţeleagă la bani cu Şoni, nenea de la cazare care nu pricepea nicio limbă în afară de a lui. Vorba bancului, la ce ne-a folosit engleza, franceza şi bruma de germană. Exact la nimic. A doua zi ne sună tata să ne spună că treaba e mai complicată. Într-adevăr paşaportul iese în 2 ore dar e nevoie de aprobarea ambilor părinţi când faci pruncului paşaport. Drept urmare petrecem următoarele ore zdrelindu-ne tărtăcuţele şi picioarele pentru un mod de a trimite procură în ţară că nu furăm copilu' Tibi drag. Consulat român numai la Seghedin şi la Gyula. Singurul autobuz spre ambele plecând la 2 fără 10, străbătând minim un judeţ şi programul la consulat terminându-se la 2, respectiv 2 jumate. Până să aflăm asta, însă, am căutat hartă, dicţionar şi Internet într-o localitate în care (aţi ghicit!) nimeni nu vorbea decât maghiară şi singurii care ştiau o boabă de engleză erau polonezii. Am renunţat la ideea de a o aduce pe Flory. Distracţie la maxiiiim!

Mi-a promis atunci mama că măcar o să văd ceva unguri falnici, ceva băieţi gigei, ceva să-mi clătesc ochii. Bazinele erau în schimb paradisul moşuleţilor cu reumatisme, cu o rată de tinereţe de aproximativ 1:7 dintre care atrăgători erau 1:12. Faceţi voi matematica să înţelegeţi că am văzut prea multă carne fleşcăită ca să merite 2-3 blonduţi polonezi. Încă un aspect cade. Shopping nici atât, că după ce paşapoartele au fost expirate, aparent şi cardul principal al mamei era uşor trecut. Noroc cu backupul. Distracţie la maxiiiim!

Ultimele 2 zile s-a stricat vremea. Ne-a prins furtuna în drum acasă dinspre Tesco, am ajuns la apartament ciuciulete. Înainte să uit, trebuie să spun, referitor la apartament, că ne-au cam stors de bani în mod dubios, au cerut taxă pe cât au lucrat ei la curăţenie deşi aveau purici şi plin de praf pe jos şi aşternuturile noi le-am pus, trebuiau să ne dea înapoi nişte bani dar mai mult şi-au bătut joc de noi etc. Revenind, următoarele 2 zile a trebuit să ne mulţumim cu bazinele interioare, calde, pline de eternii moşuleţi plus câţiva oameni destul de cătrăniţi că e urât afară. Am avut o tentativă scurtă să mergem la complexul Aqua Palace, care era o treabă destul de scumpă şi complet în interior. Când am ajuns totuşi în hol şi am văzut puhoi de ţărani supăraţi pe vreme, cete isterice de copii ce nu se opreau din plâns nici de ciudă şi alte fenomene ale naturii întrupate în fiinţe umane, ne-am decis că mai bine spargem banii ăia pe altceva. Distracţie la maxiiim!

Ne-am întors la Cluj pe când se făcea vreme bună, cu un microbuz Nemeth Speed având un şofer tare simpatic şi pus pe glume. Am jucat contact, enigme şi am spus bancuri tot drumul, aşa că a trecut chiar fain timpul. Tot respectu' Gabi dacă din întâmplare citeşti blogul. Încep să observ că oamenii dispuşi să asculte şi să spună bancuri sunt mari şoferi, dacă înţelege şi Bughy unde bat. [Apropo, Bughy, am vrut să îţi aduc nişte zaruri de-alea pufoase să le pui la oglinda retrovizoare da o lăsăm pe altădată, cândva de Sfântul Dumitru. Sau de Sfântul Ion.]

Vacanţă plăcută aşadar tuturor celor care încă nu aţi îndrăznit să o efectuaţi. Nu luaţi cazare în Hajdu de la Csillag, verificaţi valabilitatea paşapoartelor şi cardurilor, luaţi-vă ochelari de cal la duşurile comune pline de pensionari simpatici, ţineţi minte că limbile străine nu vă folosesc la nimic şi repetaţi după mine: DISTRACŢIE LA MAXIIIIM!

Relativitate

2010-08-20T12:17:00.004+03:00

Nu în fizică... acolo au activat destul alţii, nu mai e nevoie să îmi dau şi eu cu părerea. Dimpotrivă, vreau să vorbesc despre relativitate într-un domeniu relativ trivial, mai exact topurile de "cel mai sexy" şi "cel mai frumos". Recunosc că şi eu am preferinţele mele în ceea ce priveşte celebrităţile, dar nu am pretenţia să fiu un etalon al obiectivităţii. Citesc astăzi că, pentru al doilea an consecutiv, Robert Pattinson a fost desemnat cel mai sexy bărbat din lume, cu Taylor Lautner pe locul al doilea. Ce-au făcut băieţii ăştia să înnebunească atâta lume? Amândoi apar într-un film pentru adolescenţi, primul sclipind şi dorind să-i protejeze virginitatea prietenei sale ca ea să nu ardă în focurile iadului, iar al doilea umflându-şi pectoralii goi pe viscol în faţa aceleiaşi gagici.

Mi se pare mie sau toată ideea de masculinitate îşi cam pierde din substanţă? Robert Pattinson are o faţă de zici că i-au cioplit-o cu pickhammerul, complet cu bărbie ascuţită şi ieşită în faţă, buze de broască şi freză de idiot. Taylor Lautner, deşi nu neg meritele pectoralilor lui, are o moacă de parcă în orice moment ar putea intra în şoc anafilactic şi, ca cireaşă pe tortul moacei de balon supraumflat, un nas mare ce aduce uşor a rât. Sigur, asta e părerea mea şi eu nu sunt expertă, aşa cum nu sunt nici majoritară, dacă ei doi au ieşit pe primele locuri. Mă doare însă să mă gândesc la băieţi precum James Franco (Harry din SpiderMan), Leonardo diCaprio, sau Hayden Christensen (Anakin Skywalker în StarWarsurile noi).

Apropo de Hayden Christensen. Pe vremea când a apărut Revenge of the Sith şi am fost la cinema, tipul mi-a inspirat o pasiune deosebită pentru The Dark Side. Era pur şi simplu genul de prezenţă cinematică a naibii de sexy, mai ales cu ochii roşii şi cu atitudinea evil... în fine, divaghez. Cert este că, în acelaşi top, Hayden Christensen e în spatele lui Justin Bieber. JUSTIN BIEBER! Un prunc! Ce e în capul vostru, oameni buni?! Bărbat? Sexy? Bieber? 2000 de cuvinte pentru voi:

Ză ghilt

2010-08-14T22:55:00.003+03:00

Mă simt vinovată că nu am postat nimic timp de 2 saptămâni. Am fost la IPW, promit să revin în forţă cum găsesc oleacă de răgaz. Momentan aştept concertul de mâine şi apoi un binemeritat respiro şi o întoarcere deplină la viaţa mea normală de acasă. Aveţi puţintică răbdare şi ne citim în curând...

Maria?

2010-07-24T09:47:00.003+03:00

Zilele trecute mi-am ridicat ochii din monitor şi am prins o scenă pe Acasă TV, în care o tipă era internată la urgenţe şi doctorul era întrebat dacă va supravieţui (atât ea cât şi copilul cu tată incert cu care era gravidă). Ceea ce e mişto e că oricâte scene asemănătoare am văzut, toate erau cu acelaşi actor pe post de doctor grizonat, experimentat şi empatic. Presupun aşadar că este chiar acelaşi doctor, iar personajele de telenovelă trăiesc toate în acelaşi univers vorbitor de limbă spaniolă, în care incidenţa gemenilor este mai mare decât cea a copiilor unici, unde toate doamnele au fost cândva servitoare şi bărbaţii au muşchi, dar şi sentimente pe care şi le exprimă în mod direct via şiroaielor de lacrimi.

Aşadar e un gen de univers asimovian, în care personajele din diferite opere (respectiv seriale) coexistă. Precis sunt personaje precum R. Daneel Olivaw, care apare la Asimov în mai multe romane, dar chiar şi în serii diferite. Doctorul pe care l-am văzut este cu siguranţă doctorul recurent al tuturor telenovelelor. El anunţă femeile că sunt embarasade [însărcinate], el anunţă că face tot ce poate, dar pacientul nu va supravieţui [urmând un No, mi amada Maria! Por que? Por que Dios mioooo!?]. Nu are nume, la fel ca dragul de EMH din Star Trek: Voyager. E acolo doar ca să îşi facă treaba în mod discret şi să reprezinte întreaga esenţă a telenovelismului.

El şi dictonul latin ce spune că Pater semper incertus est.

$$$

2010-07-17T22:38:00.004+03:00

Un subiect de criză. Ah, nu criza despre care vorbeşte toată lumea, oricât de înşelător ar părea titlul în acest sens, ci un subiect născut din criza de subiecte. Să vă explic: am multe de comentat, multe răutăcisme la adresa tabloidelor şi a trepăduşilor media în general, dar, considerând că îmi voi plictisi cei 5 cititori dacă voi continua prea mult pe aceeaşi nişă, am decis să caut nişte subiecte absolut aleatorii. După câteva refresh-uri ale unei pagini destinate panei de inspiraţie, am dat peste subiectul "Primul dolar câştigat". Şi mi-am amintit cum am făcut primii mei bani...

Mereu un spirit întreprinzător, consider însă că nu se pune la socoteală perioada în care cântam piese de la Andre şi apoi ceream bani de la bunică-mea [banii de bilet la spectacol]. Să zicem că nu se pune nici tentativa de a vinde decupaje din reviste la vecinele din Grigorescu, deşi ţin minte că am fost dezamăgită să văd că statuia de Oscar de mărimea unei pagini A4 întregi, un adevărat chilipir la cinci mii, nu a fost primită cu prea mult entuziasm. Am aflat atunci că sunt bişniţară şi am renunţat repede la stand, sau mai degrabă am înlocuit moneda [din lei în frunze frumoase de diferite culori].

Prima afacere de succes [sic, care aţi mai participat la CIA şi acum, că nu daţi admiterea, aveţi timp de citit bloguri, precis vi s-a făcut deja rău de la expresia "afacere de succes"] a fost în clasa a VII-a, când am început să produc desene tehnice aproape pe bandă rulantă. Un singur desen tehnic era treizeci de mii, dar, produse în masă, îmi lua foarte puţin timp să le fac [suprapuneam pe geam planşele şi marcam punctele esenţiale, apoi era floare la ureche să le unesc cu un liniar lung, urmând apoi doar haşuratul]. Cum s-ar zice că lenea (clienţilor) se plăteşte, ei bine eu am băgat la buzunar o sumă drăguţă, pe care atunci am investit-o într-o cămaşă de la Metro. Pe atunci Metro era cel mai mare magazin şi avea, implicit, o aromă de coolness. Păstrez şi azi cămaşa, deşi nu mai îmi vine şi soră-mea nu o poartă pe motiv de veche.

Peste ani [acum că sunt studentă îmi permit să dezvălui următoarele] mica mea afacere şi-a găsit ecou în trocurile cu proiecte la informatică şi teme la engleză contra produse nesănătoase, variind de la sticle de Coca-Cola la sandwichuri sau meniuri McDonalds. Eram, totuşi, de treabă, în general ceream ce era la ofertă la McDonalds şi îmi amintesc cu plăcere promoţia cu doi dublu-cheeseburger şi cea cu meniu BigMac la 10 lei. Am făcut siteuri în HTML şi CSS (de-alea seci, nu cine ştie ce chestii), proiecte în C# (spânzurătoare, diagrame, galerie foto, magazine virtuale), reports, perigrefs, letters şi câte şi mai câte...

Ăştia au fost primii mei bani. Nu uitaţi să lăsaţi un comment în cazul în care mica mea încursiune în trecut vă aminteşte de vreo experienţă proprie, sunt chiar curioasă...

Măi, deosebiţilor

2010-07-14T17:36:00.002+03:00

Pentru toţi cei care comentează prin diferite părţi că prea ne-am luat cu engleza că lumea foloseşte RIP şi nu Odihnească-se-n pace, amintim că expresia este Requiescat In Pace şi e în latină. Epitafurile cu RIP, precum şi expresiile ce conţin acronimul nu provin din limba engleză şi a le folosi nu înseamnă că te dai de partea ultra-anglofonilor (d-alde Connect-R şi Inna).

De asemenea, înot se scrie cu un singur n şi la cerere numele subsemnatului se izolează prin virgule. Competenţilor.

Cel mai vândut ziar

2010-07-10T21:31:00.005+03:00

... trăieşte din exagerări. Bine, nu e de parcă nu ştiaţi acest lucru şi eu tocmai am venit cu o idee revoluţionară. Dar vreau să exemplific prin acest articol minunat din Click! modul în care cultura senzaţionalului se răsfrânge asupra vieţii de vedetă şi cum curiozitatea bolnavă şi nesănătoasă este complet inutilă. Bun, tocmai am îmbrăcat în cuvinte frumoase faptul că voi comenta un articol de tabloid.

Aşadar Cristiano Ronaldo a fost "prins" de paparazzi cu unghii negre la picioare. Mega-senzaţie! Cum îndrăzneşte să îşi dea unghiile cu ojă ca o femeie? Vai, precis e homosexual! Dar tocmai că a fost mai cochet decât prietenă-sa, că ea a venit la plajă - ATENŢIE! - nemachiată! O femeie vine nemachiată la plajă, iar prietenul ei are unghiile negre? Aflăm mai încolo în articol că nu e prima abatere a lui Cristiano Ronaldo de la căile masculine, pentru că acum un an a fost "prins" dat cu ulei de plajă pe corp. ULEI DE PLAJĂ! SENZAŢIONAL!

Bineînţeles, pe lângă faptul că unghiile vopsite nu te fac homosexual, Click! ignoră şi faptul că machiajul la plajă e contraindicat, pentru că rişti să ajungi urâtă şi bolnavă [expunerea piţipongismului la plajă, cu fond de ten&co. e super indicată femeilor care vor să ajungă ca The Joker] De asemenea, uleiul de plajă nu e "apucătură feminină", după cum o demonstrează concursurile de culturism. Groteşti, dar elocvente în argumentarea mea. Ăăăă... cred.

Revenind la dilemele mele existenţiale, cui îi pasă? Serios, cui îi pasă atât de mult despre viaţa lui Cristiano Ronaldo, Lady GaGa sau Britney Spears ca să conteze în ziare ştirile de genul "Lady GaGa are celulită!", "Britney are un coş pe faţă", "Miley, te jenează sandalele?", "Lindsay Lohan izbucneşte în plâns când află că e condamnată la închisoare!" [ce era să facă? să sară-n sus? să facă dansul pinguinului?]. Toate chestiile astea sunt perfect normale pentru o fiinţă umană. Înţeleg să scrii în ziar despre vedete, dar nu ieftinităţi ce se pot întâmpla oricărui om. Desigur, eu încă ţin minte pozele senzaţionale cu dragul de Cove, care îşi ducea mama la piaţă şi o ajuta să pună plasele în portbagaj. Ăla a fost cel mai articol neinteresant. Decât prostiile astea, prefer caracatiţa psihică.

Nemţilor, ce caracatiţă psihică v-aţi tras!

2010-07-09T21:18:00.002+03:00

Explicaţi-mi şi mie care e faza cu caracatiţa Paul. Am înţeles că toate rezultatele meciurilor Germaniei au fost prevăzute de această fiinţă acvatică paranormală, iar acum a prevăzut şi rezultatul finalei. Am înţeles şi procedeul: Coboară în acvariu două cutii cu mâncare ornate cu steaguri, iar caracatiţa Paul alege una dintre cutii, pe care o deschide şi mănâncă din ea.

Ceea ce nu înţeleg eu este de ce tentaculele mă-sii acest eveniment ocupă aproape o pagină întreagă în ziare, potrivindu-se ca nuca în perete cu rubrica de sport şi mişcare. Nu că s-ar fi potrivit mai bine scandalurile cu sexy-impresara sau bâlbâielile oierului legate de banii lui şi toate hahalerele care îi vor... dar până la caracatiţa psihică e mult, dom'le! Chiar aşa ne-am tabloidizat că vuvuzela şi caracatiţa psihică sunt marile atracţii ale mondialului?

Pe de altă parte, tata propunea să nu mai votăm nimic, să nu fie campanii electorale sau speechuri pline de promisiuni. De acum înainte, caracatiţa Paul să îi aleagă!

Cum să nu le iubeşti?

2010-07-04T12:06:00.001+03:00

Connector

2010-07-03T12:28:00.004+03:00

Cică faimosul cântăreţ Connect-R a cerut-o pe prietena lui în căsătorie, pe motivul că aceasta are "creier mişto, ambalaj mişto, suflet mişto". Pot numai să îmi imaginez scena cu Connect-R flexându-şi pectoralii şi spunând "Rappinooooun' Baby! Cea mai mishto girl ever. Yeah. Vhrei să fii my nevastă?"

%ele (modele)

2010-06-27T20:43:00.003+03:00

Mă distrează ideea de prezentare de modă în club. Mai ales prezentările astea mediatizate de ziarele pline de bun-gust şi de siteurile de lifestyule feminin (a se citi sfaturi pentru disperate şi articole reciclate destinate gospodinelor de pretudindeni), care nu par deloc creaţii ale vreunui designer anume, ci mai degrabă costume de bal mascat. Am avut aşa-zisele prezentări de modă cu gheişe, cu femei-pisică, cu femei Na'vi (albăstrelele din Avatar), cu şcolăriţe obraznice... Ceea ce au în comun toate este însă locaţia (în diverse cluburi) şi prezenţa a numeroase dive ajunse cunoscute prin intermediul scandalurilor, tabloidelor şi/sau a iubiţilor mondeni: Blonda lui Bote, amanta prietenului Deliei Matache, Iulia aia cu celulită pe fund, prietena lui Ale R cu silicoane până-n gât Loredana Chivu, fosta nevastă a unui mitocan care joacă în telenovele şi ilustra Sânziana Buruiană.

[noile tendinţe]

Umila mea părere este că joaca de-a costumele nu este prezentare de modă, este show (semi)erotic. Sau voi cum aţi numi acţiunea de a te perinda aproape dezbrăcată în club, în faţa spectatorilor? Însă prin îmbrăcarea showurilor în masca de "prezentări de modă", toată lumea are de câştigat. În primul rând, clubul capătă automat o aură selectă. Să găzduieşti evenimente cu tipe în chiloţi e trivial, dar să găzduieşti prezentări de modă de chiloţi e cu totul altceva... Mai mult, spectatorii au un pretext comod de a se holba la picioarele unor tipe, motivând nonşalant că moda e artă.

În al doilea rând [şi cel mai important din punct de vedere mediatic], gagicile astea, deşi unele nu au fizic de model [a se vedea celulita pomenită mai sus], pot merge la televizor şi să se prezinte ca fotomodele. Bineînţeles că e mare diferenţă între a te prezenta ca fotomodel şi a te prezenta ca, mă scuzaţi, c***ă de tabloide. Altfel te prezinţi să stai pe canapeaua lui Măruţă...

Să vărsăm o lacrimă

2010-06-22T21:41:00.003+03:00

Să vărsăm o lacrimă jurnalistică pentru cei leneşi. Citesc în gândul un material despre obezi, însă nu despre cei cu probleme glandulare sau mai ştiu eu ce... efectiv despre cei care mănâncă până nu mai pot. Cu toţii au nişte poveşti foarte tragice, de ordinul "vai, mănânc atât de mult şi sunt atât de grasă încât nu pot munci nimic şi trebuie soţul meu să întreţină toată familia", "soţul m-a părăsit pentru că eram prea grasă", "nu mă angajază nimeni pentru că sunt prea gras" et caetera.

Una dintre ele e poveste cu happy-end, tipa făcându-şi operaţie de micşorare a stomacului şi revenind la o greutate normală. Acum, ce probleme am eu:

1. Nu mai folosiţi scuze slabe ca să nu puneţi osul la muncă. Ceea ce doamnele din material numeau gravă problemă şi cât se compătimeau ele că sunt grase şi că le doare până şi să măture în curte se numeşte pe româneşte LENE. Iar faptul că sunt grase e doar un pretext ca să pozeze în victimele supreme ale umanităţii crude, că vezi-doamne ele ar vrea să muncească da' nu pot, săracele. Păi atunci dacă vor să muncească, de ce nu se opresc naibii din mancat? Dacă îşi doresc atât de mult să lucreze, să-l ajute pe capul familiei [care între două grase leneşe şi fiind singurul care munceşte, mă mir că nu şi-a luat lumea-n cap], de ce s-au lăsat în halul ăla? Ceea ce mă aduce la următoarea problemă...

2. Cum te laşi să ajungi aşa? Eu înţeleg că la juma' de tonă nu îţi surâde ideea să te apuci de slăbit, că te gândeşti că ai de slăbit sute de kilograme, dar atunci de ce nu te-ai gândi când ajungi la 100 că e cazul să laşi ciocolata? De ce nu te-ai gândi atunci când ai cu 10-15 kilograme peste normalul vârstei? Veţi spune că poate speră că, mai târziu, scapă cu ceva dietă minune. Scuzaţi limbajul: BULLSHIT. Se slăbeşte prin efort fizic şi mâncând puţin. Trebuie pus osul, trebuie chinuit un pic organismul, dar se slăbeşte. Anul trecut, prin mai, aveam 57-58 de kilograme, mă îngrăşasem în jumătate de an cum n-am fost niciodată. M-am văzut apoi în nişte poze, comparativ cu nişte bunoace şi am decis că e cazul să iau măsuri. Totuşi, m-am trezit la timp, când 7 kilograme erau de ajuns cât să fiu iarăşi "bine". Într-o lună aveam 49-50 de kilograme şi am rămas aşa. Dieta minune? Peşte, salată, pâine prăjită, porţii mici, nevoia de dulce satisfăcută cu un rând de Milka Diät pe zi şi o îngheţată pe săptămână [nu am renunţat la Cola, totuşi, care se consideră dulce]. Am revenit apoi la dieta normală, cu grijă totuşi la cantităţile şi la calitatea mâncării [mănânc la McDonalds sau KFC atunci când am poftă, dar nu abuzez de chestii la pungă - Viva Snacks, chipsuri, prăjiturele la ambalaj colorat]

Morala aici este că dacă chiar vrei, atunci poţi. Mai ales într-un domeniu atât de trivial ca alimentaţia. Nu din experienţa mea, care, sinceră să fiu, nu am avut mari probleme, dar de la alţii care au aplicat această metodă "simplă" şi eficientă. Dacă ai voinţa să nu te îngraşi, atunci nu te îngraşi, indiferent ce drame ai putea invoca pentru a-ţi justifica proporţiile (binecunoscutele motive "m-am lăsat de fumat", "sunt stresat/ă", "mi-a murit pisica şi simt nevoia să ingurgitez cantităţi uriaşe de maioneză"). Şi nu, nu mă impresionează absolut deloc povestea lacrimogenă, tragică şi plină de regrete a Danielei şi Mariei, care "nici nu ştiu cum se ţine o dietă". Of-of...

Hei, autobuz!

2010-06-18T10:24:00.002+03:00

Vara este anotimpul meu preferat, deoarece, contabilizând toate plusurile şi minusurile anotimpului, iese un bilanţ acceptabil. Totuşi, uneori îmi reamintesc dezavantajele pe care le aduce căldura... Deseori, aceste amintiri revin pe parcursul călătoriilor cu autobuzul.

De exemplu, în niciun alt anotimp nu poartă lumea haine fără mâneci. Datorită acestui simplu fapt, nici nu pute îngrozitor autobuzul, şi nici nu rişti să-ţi ajungă aproape de faţă fl... mă scuzaţi, firele de păr de 7 centimetri ale unei tanti în capot care ridică mâna să se ţină de bară. De fapt, eram aproape convinsă că tanti era doar neepilată, iar mirosul venea de la o nană cu batic. O rocadă neşteptată a reuşit însă să mă convingă că tanti Capoţel era şi sursa mirosului, care se prelingea de pe subraţul ei în picături, ca roua dimineţii.

O altă problemă a verii este că, spre deosebire de iarnă, când îţi ţii gura de dragul laringitei, vara pot vorbi toţi idioţii. Şi, după principiul că e mai bine să taci din gură şi să pari prost decât să vorbeşti şi să spulberi orice îndoială, am dat de un grup de trei tineri gălăgioşi, dintre care unul rezolva ceva important la telefon cu Boss, iar restul îi ţineau isonul. Bineînţeles că vorbeau în aşa mod încât toţi cei prezenţi în autobuz să vadă cât sunt de importanţi şi ce vorbă de spărgători de sămânţă au ei când vrea muşchii lor.

De asemenea, machiajul de vară de anul acesta pare să fie influenţat puternic de tendinţele marilor case de modă, având în vedere că a revenit în trend fondul de ten marca "Tencuială ieftină", rujul de buze maroniu, dat cu gloss pe deasupra, în stilul "Fă, te murdărişi cu sos de ciocolată pe meclă?", iar pentru ochi am revenit la nuanţa de fard albastru pastel întins din belşug de la sprânceană şi până la linia genelor. Se recomandă totuşi, doar fetelor sub 20 de ani, la fel ca ilustra domnişoară din 25-ul de ieri, deoarece pune în valoare tinereţea. Mai mult, a se combina cu pantaloni albaştri de spandex şi maieu ieftin, că... de, e vară!

Sângele de programator apă nu se face

2010-06-12T20:18:00.004+03:00

[text cu licenţă poetică]

Îmi place să dramatizez. După operaţia la unghie de ieri, astăzi stăteam cu burta-n sus şi cu piciorul pe o pernă, având întipărită pe faţă o expresie de suferinţă şi oboseală şi uitându-mă la un film. O prind pe soră-mea trecând prin cameră şi nu pot să nu profit de ocazie, întrebând-o inocent "Faci ceva pentru mine?".

Soră-mea îşi dă ochii peste cap şi mă întreabă ce-mi trebe. O rog:

- Floriana, iubire... Dacă e rece Cola din frigider, adu-mi un pahar.

Aud paşii soră-mii pe hol, tropăind până la frigider, aud scârţâitul uşii, apoi cum aceasta se închide. O aud cum merge la bucătărie, apoi ceva clinchete de pahare. Într-un final vine în ritm allegro în camera mea, şi îmi pune în mână un pahar gol, justificând, sec:

- E rece Cola din frigider.

A mia oară educaţia

2010-06-11T20:47:00.002+03:00

L-am văzut azi pe domnul Funeriu la televizor, în sala de aşteptare rulând B1TV. [Apoi am văzut şi introducerea şi primele două zodii din Pasul Fortunei, conformându-mă ofertei] Din nou cu poveşti despre examinări, că cică examenele noastre prea sunt ca nişte ghilotine şi ar trebui mai mult să încurajeze elevii.

Eu sunt om simplu. Mie îmi place să fie proştii cu proştii şi deştepţii cu deştepţii. Nu pentru că aş dispreţui prostia, ba chiar prefer un prost cu bun simţ unuia inteligent şi bădăran, ci pentru că eu, personal, întotdeauna m-am simţit mai bine cu cei aflaţi pe acelaşi palier de inteligenţă cu mine. Îmi place să am subiecte comune cu cineva, să am ce şi despre ce vorbi, să pot schimba impresii... Nu mi-aş dori o clasă neselecţionată [sau slab selecţionată]. Plus că a zice despre examenele de astăzi, care sunt o plimbare prin parc, că sunt ca nişte ghilotine, mi se pare o exagerare monumentală. Ce dacă selecţionează? Ce dacă împart după medii? Oare nu de-aia există muncă şi efort intelectual?

Că cică acum sunt destule informaţii pe Internet. Că ăia din '74 erau într-adevăr nevoiţi să memoreze pentru că altundeva nu exista informaţia, dar acum nu mai e necesar. Cum să nu fie necesar să înveţe? În primul rând că sunt convinsă că ăia din '74 nu sunt handicapaţi să nu ştie pună mâna pe Internet, deci nu le-a stricat cu nimic că au învăţat în tinereţe. În al doilea rând, sunt convinsă că găgăuţă ăştia pe care şcoala îi încurajează la lene [ca nu cumva să se simtă sensibilii de ei ghilotinaţi] nu au antrenamentul mental/intelectual pentru a cuprinde informaţia. Or, a cuprinde informaţia e primul pas spre a o folosi. 'Jaba caută pe net, dacă nu se descurcă să facă managementul informaţiei.

N-ai cu cine, mă. N-ai cu cine...

Şi când se gată, se gată cu stil

2010-06-08T20:28:00.002+03:00

Termin liceul. Termin liceul şi nu îmi vine să cred. Am petrecut 12 ani în şcoala asta, am colegi pe care îi ştiu de tot atât timp, am profesori care îmi predau de când eram un prunc de a clasa a cincea. Îmi place să cred că şi eu am oferit multe şcolii; în primul rând respectul pe care îl merită o astfel de instituţie, apoi eforturile mele, atât cele academice cât şi cele extra-şcolare. În legătură cu activităţile mele, nu cred că mă voi schimba vreodată, cel puţin nu în viitorul apropiat, pentru că niciodată nu am căutat calea simplă, niciodată nu am suportat plictiseala şi lipsa de activitate, preferând în schimb să acumulez activitate, să am despre ce vorbi, ce face şi la ce să mă gândesc. Îmi place să muncesc cu capul, îmi place să depun efort şi, bineînţeles, îmi place să îmi fie recunoscut efortul şi succesul, dacă este cazul.

Se încheie o etapă. Dincolo de toate amintirile, dincolo de colegialitate şi de ataşament, dincolo de nostalgia care ne loveşte pe toţi, ştiu că vom continua la fel... şi totuşi diferit. Gaudeamus igitur!

FEAR is only what you feel

2010-06-06T13:55:00.003+03:00

Unul dintre statusurile lui Gârby mă duce la o ştire despre o injecţie contra fricii. Aştept cu nerăbdare pastila contra fricii de injecţie contra fricii şi atunci chiar pot spune că am făcut un progres tehnologico-ştiinţific fantastic.

Thoughts on Eurovision

2010-05-31T17:42:00.003+03:00

Mă enervează oamenii care nu ştiu să piardă. Înainte de concurs, abia se pronostica un loc 10 pentru piesa României. După o fracţiune de secundă de bucurie că am ieşit pe locul 3, apar şi haterii, ca ciupercile după ploaie, că vezi-Doamne Paula merita primul loc, nu drogata de Lena care nici măcar nu ştie citi o notă muzicală.

Lena, reprezentanta Germaniei, mi s-a părut tare drăguţă pe scenă. Simpatică şi zâmbitoare, îmbrăcată frumos, fără prea multe artificii scenice, fără dansatori, a făcut totul din carismă şi a ştiut foarte bine să îşi pună în valoare piesa. Am observat că, în general, la Eurovision se merge ori pe spectacol, ori pe lălăituri sentimentale. Ei bine, Lena s-a descurcat cu piesa ei fără a apela la astfel de tertipuri şi s-a dovedit a fi o mişcare bună. A câştigat pentru că a fost diferită.

Nu mă înţelegeţi greşit, mi-au plăcut foarte mult Paula şi Ovi. Pentru prima dată în mulţi ani, avem o piesă de Eurovision fredonabilă şi ne-enervantă, care a meritat aprecierea primită. S-a văzut pe scenă energie, au avut voce bună, dar asta este. Nu au luat locul 1. Ce să mai vorbim despre moldoveni, care şi ei au avut o piesă drăguţă şi s-au trezit prin coada clasamentului. În orice caz, faptul că nu a câştigat România nu dă dreptul şi ultimului trepăduş să strige hoţul.

Am văzut un material despre cum Lena a avut o scenă de film în care îi apăreau sânii. Acum, toată lumea se scandalizează de moralitatea ei îndoielnică. Mare fâs, uităm oare câţi sâni de aşa-zis vedete apar frontal în tabloide? Blonda lui Bote vă spune ceva? Bomba sexy care e faimoasă pentru că e prietena unui fotbalist? Laura Plugaru şi eleva porno? Şi apoi comentăm că o puştoaică simpatică nu merita să câştige Eurovisionul pentru că anul trecut i-au apărut sânii pe RTL câteva fracţiuni de secundă?

Ştiţi bancu' cu timpu'?

2010-05-31T16:37:00.005+03:00

Nu am mai scris de mult timp. Cu scuzele de rigoare, am de gând să revin, astăzi, în forţă, cu o serie de postări care mi s-au acumulat de-a lungul perioadei de inactivitate. Începem aşadar cu un link pe care mi l-a trimis mama, la siteul timpimpreuna.ro, care nu e el o idee rea, însă modul în care expune lucrurile are o uşoară aromă de cacao.

Mai exact, [doamne, am ajuns să îmi încep alineatele ca în comentariile literare!] pentru familiile care nu petrec destul timp împreună, se sugerează fixarea unei ore în care şi ăia mici să primească cevaşilea atenţie de la părinţi [şi invers]. Or, mi se pare cam penibil să trebuiască să îţi programezi timpul în familie cu norme rigide, să ai appointment cu mama între 20 şi 21, eventual toată lumea să şi-l treacă şi în agendă... Mult mai faine sunt activităţile spontane. Eu de exemplu mă distrez foarte bine cu soră-mea şi cu ai mei, iar dacă am o problemă vorbim despre ea când ne convine, nu în timpul unor sesiuni prestabilite, de forma "consiliu de familie".

Întotdeauna am considerat consiliile astea de familie formale ca fiind o pierdere de vreme. Însăşi ideea mi se pare inutilă, cu tot cu sfaturile aferente:

Reguli:
-toţi membrii familiei sunt egali;
-fiecare are posibilitatea de a reclama, de a emite idei şi de a fi ascultat;
-nimeni nu este întrerupt;
-fiecare trebuie să vorbească astfel încât să nu-i atace pe ceilalţi;

în primul rând pentru că într-o familie echilibrată această egalitate deja există, nu mai e nevoie să fie stabilită prin reguli, iar într-o familie în care emiterea unei idei înseamnă a primi bătaie... păi acolo nici nu are rost să faci consilii, că oricum nu se schimbă nimic.

Mai sunt pe acolo şi idei despre Ruga de seară şi cum părinţii trebuie să se roage cu copiii ca aceştia să crească în spiritul ortodox, cum trebuie să gătim împreună şi să ne decorăm reţetele preferate cu markere, sclipici şi stickere şi cum, de dimineaţă, e o idee bună să preparăm micul dejun împreună şi să lăsăm copiii să dea frâu liber fanteziei, jucându-se cu mâncarea. Dar vă las pe voi să vă iluminaţi cu sfaturile lor.

Eu una, citind siteuri cu sfaturi artificiale de îmbunătăţit relaţiile între membrii unei familii, sfaturi care seamănă mai degrabă a terapie de grup decât a distracţie, conştientizez ce noroc am cu o familie care nu are nevoie de astfel de siteuri.

Necunoscutele căi

2010-05-28T10:23:00.003+03:00

Se zicea la un moment dat despre populaţia americană că este [ca să mă exprim politically correct] slab dotată din punct de vedere intelectual şi logico-deductiv, dar asta le bate pe toate. Cică o femeie pretinde că a rămas însărcinată în timp ce se uita la un film porno 3D. Bineînţeles, ca de fiecare dată când ating astfel de subiecte, o rog pe mama, fidelă cititoare a blogului, să considere că am presupus filmul a fi cu berze.

Tatăl cică era în Irak, luptând eroic, când s-a întâmplat evenimentul, iar copilul seamănă cu actorul de culoare din film. Mama se scuză, pudic, că nu obişnuieşte la astfel de producţii cinematografice, dar s-a decis să probeze experienţa cu nişte prieteni. Personal, nu am de unde şti până unde a ajuns experienţa respectivă şi nici nu fac efortul de a-mi imagina, ocupată fiind să mă mir de intelejenţa soţului, care îşi crede nevasta.

Şi de-ar trăi Heliade-Rădulescu acum, să vadă cum avem Zburător high-tech. Te pomini că poţi rămâne gravidă placebo. De fapt, propun feministelor din întreaga lume să cerceteze acest fapt incredibil, astfel s-ar putea crea prima societate umană fără bărbaţi, o societate a şopingului, pantofilor frumoşi, comediilor romantice şi filmelor 3D cu Brad Pitt, Johnny Depp şi Gerard Butler.

Comedii romantice - scurtă analiză

2010-05-15T06:41:00.004+03:00

Am fost aseară la When in Rome şi m-a lovit revelaţia că majoritatea comediilor romantice sunt de un misoginism monumental şi, culmea, tot chick-flicks se numesc. Păi gândiţi-vă şi voi că personajele feminine suferă în general de probleme psihice, sociale sau legale de-a dreptul neplăcute, în mod tradiţional atitudine anti-socială [oh, sunt atât de blondă şi de 90-60-90 dar nu am pe nimeni pentru că, vezi tu, nu am încredere în bărbaţi] dar ajungând până la chestii mai grave, asupra cărora voi detalia mai târziu. În schimb, tipul e mereu un fermecător şi jumătate, 'nalt la stat, mare la sfat, şi viteaz cum n-a mai stat, care, prin normalitatea şi siguranţa lui o face pe gagică, într-un final, să creadă în ză pauăr of lav. Mai e nevoie să iau pe rând comediile romantice văzute în ultima vreme? Hai că o fac şi pe asta:

Ugly Truth: Tipa e frustrată sexual şi control-freak. La fel ca în Not Another Teenage Movie, pare urâtă doar pentru că îşi poartă părul în coadă, dar odată ce i se dau sfaturi de fashion şi atitudine [tu, desfă-ţi părul şi ia un sutien pe tine], e mult mai atrăgătoare. El pare bădăran la început, apoi se îndrăgosteşte de ea.

When in Rome: Tipa e oareşcum paranoică, are tendinţa de a-şi îneca amarul în alcooale, scoate bani din fântâna unde nici nu ar fi trebuit să intre, drept pentru care e şi urmărită de poliţie. [bineînţeles, o femeie desculţă în rochie aleargă mai rapid decât poliţia călare] El e un tip de 2 metri care a jucat fotbal american şi vorbeşte italiana. La final se îndrăgostesc.

The Proposal: Tipa e o imigrantă ilegală obsedată de muncă şi care îşi exploatează şi şantajază angajatul fără milă. El e angajatul oprimat. La final se îndrăgostesc.

The Bounty Hunter: Gagica se bagă de una singură în tot felul de tâmpenii mafiote. Mama ei e o cântăreaţă (?) trecută cu ruj strident şi sfaturi în materie de sex. Ceea ce e şi mai grav, deşi ajunge deasupra, apoi dezbrăcată în proximitatea, lui Gerard Butler, preferă să facă pe supărata. [protagonista, nu mama] Trebuie că e o boală psihică gravă să nu te tenteze Gerard Butler. La final se reîndrăgostesc.

Bride Wars: Serios? Serios? Se aşteaptă cineva să stau să enumăr toate alea? Ambele personaje principale are a basket case. La final se împacă... după ce, în prealabil, s-au îndrăgostit. Fiecare de altcineva.

Confessions of a shopaholic: Datorii, dependenţă, din câte îmi amintesc chiar şi falsă identitate. La final se îndrăgostesc.

Colaj de copii cu accent pe o

2010-05-13T09:24:00.004+03:00

Cică Beyonce, în noul ei videoclip, o copiază pe Inna, care a făcut, acum un an, un pictorial sexy în care era îmbrăcată ca o gospodină şi întindea rufe la uscat. Analog, Beyonce apare mai nou ca gospodină sexy, repară o maşină şi se ocupă şi de rufe. Managerul Innei spune că totul se datorează faimei Innei care a ajuns demult peste hotare. OK, acum că am terminat cu expoziţunea, voi ştiţi cine e Inna? Face parte din noua generaţie de cântecaci români care abia le rup pe engleză, dar ştiu că e mult mai cul să ai piese în engleză. De acolo provin numeroase colecţii de versuri idioţele:

Zboară ca şi cum o faci
Ca şi cum eşti la înălţime
Ca şi cum zbori,
Ca şi cum o faci
Ca o femeie

Precum şi acestea, de care m-am legat iarna trecută:

Zboară, zboară...
Zboară, zboară, fluturaş,
Dragostea ta e foc.

Nici cu astea nu mi-e ruşine:

Am nevoie de niste apa
Pentru ca ma usuc
Dragostea ta arde
Ca soarele in iulie.

Dar cea mai culă piesă rămâne tot cea cu:

Spune-mi ce vrei sa faci
Daca am pus dragostea pe tine

Beyonce, pe de altă parte, e cunoscută pe tot globul [Andrei Bara ar trebui să o încorporeze în Know your world, inside joke]. Are o grămadă de fani, printre care chiar şi eu, deşi nu aparţine ariei mele generice de muzică preferată. Şi vine menegiăru' Innei cu poveşti de-astea? Dar mi se pare foarte logic! Mai las-o-n amarul ei de Beyonce, că toate astea ne copiază pe noi, românii, la ce deştepţi şi originali suntem noi.

Dacă e până acolo, Ricky Martin îl copiază cu neruşinare pe Voicu-şoferul-lui-Moni, Lady Gaga era o amărâtă de brunetă neinteresantă până să audă de Anda Adam, Elvis Presley a avut noroc cu time-travelingul că şi-a putut trage inspiraţia de la Ştefan Bănică Junior, Brangelina sunt mici copii pe lângă Prigoană şi Bahmu [un cuplu care oricum ocupă mai mult spaţiu de emisie], Larry King ar vrea el să fie ca Dan Diaconescu, iar Kim Kardashian oftează noaptea şi plânge imaginându-şi viaţa ca Iulia-prietena-fotbalistului-ăluia.

Limbajul ne omoară

2010-05-11T16:56:00.004+03:00

Apropo de ultimele videouri, pline cu femei de o cultură/inteligenţă precară, intellectually challenged, ca să par mai politically correct, cică denumirile de profesii precum doctoriţă şi frizeriţă sună peiorativ, asta cel puţin în viziunea unor doamne care vor să introducă denumiri feminine în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Aşadar în curând ne vom găsi în situaţia de a merge la o doctoră, să ne opereze o chirurgă şi să ne aducă pizza [cu ou vechi desigur, prietenii ştiu de ce] o chelneră. Vorba bancului cu animalele, când Bulă zicea veveră, bufnă, gărgără.

Uite ce mi se pare mie aiurea în toată povestea asta: de ce nu contează competenţele reale, profesionalismul? Argumentul lor era că între un doctor şi o doctoriţă alegi doctorul, pentru că el nu e numit doctoruţ şi nu sună tălâmb. Sincer, mi se pare cel mai idiot raţionament din ultima săptămână, pentru că eu nu îmi aleg doctorul/doctoriţa după cum îi sună numele pe plăcuţa de la cabinet, ci după referinţele unor oameni de încredere care au mai trecut pe acolo sau au informaţii conform cărora cabinetul e de încredere. De multe ori, doctoriţele şi asistentele sunt mai drăguţe, au mai multă răbdare şi încearcă să îşi liniştească pacienţii cu o vorbă bună înainte să le căsăpească diverse părţi anatomice.

Eu vreau să mă fac inginer. Că îi va zice ingineră, ingineriţă, inginerucă, ingineroaică, persoană-inginer, eu ştiu una şi bună: tot de la ingeniosus provine. Voi fi la fel de bună la ceea ce voi face indiferent de denumirea aleasă ca fiind politically correct în respectivul caz. De ce? Simplu, pentru că întotdeauna am crezut că faptele valorează mult mai mult decât vorbele, decât finesurile lingvistice, pentru a demonstra valoarea unei persoane.

PS: frânturi de idei cu privire la noile ocupaţii:

gagicile din videoul ucigător vor fi o manechină - două manechine
toate specializările medicale se vor termina în -oloagă [proctoloagă, cardioloagă, neuroloagă], sufix mult mai finuţ şi mai puţin peiorativ decât -iţă
vom avea soldate şi, cel mai probabil, pilote sau piloate
clovnă, ghidă, geamgie?

Şi mai ucigător

2010-05-03T16:13:00.003+03:00

Reporteriţa: Cum e spuma?

Spălătoarea de maşini sexy: E foarte frumoasă şi albă.

EPIC. Mii de ani i-au trebuit civilizaţiei terestre să ajungă la nivelul de dezvoltare la care a ajuns azi. Bruneta sexy a reuşit să cuprindă sute de ani de înţelepciune şi de progres într-o frază, desigur ajutată de o reporteriţă aflată la acelaşi nivel intelectual.

Cu dedicaţie

2010-04-24T23:24:00.002+03:00

Pentru Mihai R. Nu, nu suspectez pe nimeni că l-ar trăda în dragoste, dar cred că va aprecia videoul ca pe o fină ironie/subtilitate.

Adevărat ucigător

2010-04-23T19:46:00.004+03:00

Povestim astăzi despre bunoace. Am mai povestit de multe ori despre bunoace şi numeroasele specii ale încrengăturii, dar parcă mereu mai e loc de discuţii filosofice asupra bunoacei proaste. Mă uit aşadar azi la nişte interviuri luate fotomodelelor care s-au îmbrăcat în gheişe, intitulat în mod sugestiv VIDEO UCIGĂTOR.

Şi, într-adevăr, m-a ucis de câterva ori să mă în ochii gagicilor astea, să le văd interiorul cefei şi să mă mir, printre altele, şi de rafinamentul lor înnăscut. Credeam că nimic nu poate fi mai rău decât sfaturile de seducţie prăfuit-clişeice, dar să le aud din gura mâţâită a Nataliei Mateuţ, Alexandra Enachescu şi Mirela Chirilă [de fapt nu am nici cea mai mică idee cine sunt astea, dar am văzut în tagurile de pe protv că ele sunt starurile videoului ucigător] a fost cireaşa de pe tortul unei yile minunate.

Stop-cadru. Varianta numărul unu de seducţie: Îi cânţi, îl dezbraci, apoi treci la acţiune. [hlizeli penibile, deci gagica e mulţumită cu ceea ce a debitat]. Am eu impresia sau e cam târzior să începem să descoperim aceste tehnici secrete în mileniul trei? Cântatul e superfluu, treaba lui e să îţi cânte serenade şi a ta să play hard to get. Mai multe detalii despre asta pe blogul lui Răzvan.

Stop-cadru. Un fund de animatoare se bălămbăne pe ecran. Asta pentru cine se simte copleşit de informaţii şi are nevoie de o pauză.

Stop-cadru. Metoda a doua: O privire ucigătoare, un dans senzual, apoi să-i gătească ceva. Mata Hari de Dorobanţi, ce mai, atât că ordinea nu a prea nimerit-o. Ce ar fi totuşi interesant de văzut ar fi un dans senzual la cratiţă, vorba bancului cu untura.

Stop-cadru. Prima gagicuţă iese din nou în evidenţă: "Japonezii şi chinezii sunt toţi la fel, nu sunt deosebiri". De aici încolo urmează o adevărată avalanşă de treburi superificiale şi rasiste: "Habar n-am care este diferenţa dintre China şi Japonia", "Nu suntem gheişe, care erau prostituate, suntem chinezoaice"

Stop-cadru. În şir indian, gheişele-chinezoaice părăsesc scena, lăsând la vederea telespectatorilor câteva perechi de picioare extrem de frumoase. Pe mine, personal, deşi apreciez femeile frumoase (vezi Ale Dascăl, pe care ştie toată lumea cât o apreciez), clipul m-a lăsat cu un gust amar şi cu nenumărate întrebări: Oare multe-s aşa ca ele? Oare pot oamenii să se vadă cât sunt de proaste şi tot să saliveze?

Sau mai există vreo speranţă...? Să existe încă oameni care gândesc ca mine? Eu una atât zic: Dacă un tip sau o tipă vorbeşte, are cultura generală sau capacitatea de a judeca asemănătoare bunoacelor de aici, parcă şi ambalajul se depreciază. Poa' să fie, vorba lui Fernando, maximă bunăciune, că eu după proşti nu mă uit.

Şi, după ce am repetat expresia "Stop-cadru" de atâtea ori şi am văzut neuronul albastru pe care, la fel ca Moirele, astea trei îl împărţeau, se cuvine un... Ruşine, Dinu Patriciu.

Fazele zilei

2010-04-17T22:07:00.006+03:00

Întotdeauna am susţinut că fiecare zi cu adevărat stresantă are 4 faze. Mai exact, psihicul meu şi nu numai, trece prin 4 etape:

Faza 1: E faza în care te simţi obosit a naibii, ai vrea numai să te trânteşti pe un pat şi să dormi jdemii de ore neîntors, eventual sforăind şi bălind perna, trezindu-te cu urme de cearşaf pe faţă şi cu dungi de pijama pe corp. În cazul în care, din motive, obiective, această nevoie de somn nu este satisfăcută, se întră în...

Faza 2: Cunoscută şi sub numele de fază de nervi, se manifestă atunci când toate te enervează şi nimic nu îţi convine. E cea mai periculoasă în ceea ce priveşte aspectul social, deoarece duce la debitarea a tot felul de tâmpenii negândite. Pe final merge spre depresie şi tristeţe, însă evoluează rapid într-o lungă...

Fază 3: Asta e cea mai simpatică. E faza în care râzi la orice tâmpenie. Deja psihicul începe să cedeze uşor, pe margini, să scârţâie, deplasându-se, uşor, de pe fix. Dispare complet orice stres legat de prima sau a doua fază, şi rămâne doar un simţ al umorului uber-dezvoltat, ca pe steroizi, care ia orice tâmpenie drept amuzantă. *

Faza 4: Ei bine, poate doar faza 4 e mai simpatică decât a treia. Aici, începi să te dezbraci. Nu neapărat pentru ce vă gândiţi voi cu minţile voastre profane, ci chiar ca să te culci, urmând într-un final instinctele ivite în Faza 1. Totuşi, nu exclud posibilitatea ca unii dintre cititorii mei să aleagă un alt scop pentru această ultimă fază.

* Prin faza a treia am trecut şi eu de curând, astăzi, aparent împreună cu ai mei, cu care am făcut bancuri slabe despre cantina unuia pe care îl cheamă Ciorbă, şi despre binecunoscutul profesor bălceştean ce foloseşte "Iiii, ce tri îţi dau acuma!" drept trademark. Aşadar:

- Care e clădirea preferată a lui Popiţa? Tribunalul.

- Care e editura preferată a lui Popiţa? Tritonic.

- Ce urmăreşte Popiţa la EuroSport? Triatlonul.

- De ce a făcut Popiţa atac de cord? De la atrii.

- Care e partea preferată din SQL a lui Popiţa? Triggerele.

- Cam câte bancuri proaste se pot face despre Popiţa? Două-tri.

Prietenii ştiu de ce

2010-04-15T22:27:00.000+03:00

Se cântă cu dedicaţie specială pentru Dany.

Atac la stomac

2010-04-15T15:02:00.005+03:00

Măi eu înţeleg că Click e ziar de scârboşenii. De fapt, atunci când intru pe siteul lor căutând abnormalităţi de comentat, îmi asum complet responsabilitatea pentru reţinerea bolului alimentar la loc sigur în stomac, mă pregătesc fizic şi psihic să citesc despre babe vasluiene, despre copilul fără faţă, despre fata-Avatar şi bătrâna cu coarne din China, dar ca ştirea ştirilor să fie "Zăvo: «Mama se bulăneşte şi se mameleşte cu amanţii în maşină»" mi se pare puţin deplasat.

A, scuze, am zis puţin deplasat? Oameni buni, la imaginaţia activă şi bogată pe care o am, care îmi permite să vizualizez imediat textele citite [hai ziceţi, aşa-mi trebe dacă citesc de mică, dacă eram utilizator începător al limbii materne scrise eram bine], e o ştire GROAZNICĂ!

[mai sus, sex machine]

Doamne dumnezeule, de ce? În primul rând de ce ai zice chestiile astea la televizor? E scârbos şi când se vorbeşte de eleva porno sau de Sexi Brăileanca, dar imaginea Mărioarei Zăvoranu bulănită în maşină îmi face stomacul să se întoarcă pe dos într-un mod imposibil de descris în cuvinte. Şi în maşină?! Tipa cred că abia încape în maşină, darămite să mai încapă încă cineva cu ea şi mai ales, tipul respectiv să aibă şi tenacitatea de a-i scoate hainele, de a-i da la o parte sânii şi straturile de grăsimoacă ca să ajungă până la chiloţi... Adică tipa are silueta lui Jabba the Hutt şi aparent caracterul fiică-si, care, dacă a ajuns să se intereseze de amanţii mamei, trebuie că, pe lângă faptul că e o ţaţă infectă, mai e şi cu capu' serios de tot.

Majoritatea oamenilor nu vor nici măcar să se gândească la ideea că părinţii lor... well, you know... deşi sunt dovezi clare. Spre exemplu ai mei au doi copii, faceţi voi deducţia logică. Şi dacă chiar există copii care nu blochează ideea şi ţin neapărat să o pună şi în ziar, măcar de-ar fi de-alde Rumer Willis, că imaginea lui Demi Moore cu Ashton Kutcher mă face să râd [de exemplu Ashton spunând duude, sweeet!], nu să nu mai mănânc toată ziua.

Precizări etimologice

2010-04-14T17:20:00.002+03:00

Am promis de ceva vreme că voi aduce nişte lămuriri de ordin lingvistic. Mai exact, vreau să răspund prietenilor sudişti şi nu numai care presupun că orice cuvânt necunoscut lor şi pronunţat de ardeleni provine din limba maghiară.

Numero uno: Serus

Serus nu este sub nicio formă echivalentul maghiar al lui Bună ziua. Am fost în Ungaria şi a trebuit să învăţ câteva fraze esenţiale, printre care Bună ziua, Unde este WC-ul, Mulţumesc şi Pari un tip drăguţ. Primul era Ionopot sau, din amintirile mele, Ciocolom, pe care l-am reţinut pentru că seamănă cu ciocolată. Revenind, pronunţia ardelenească Serus provine de la Servus, deci din latină, unde însemna Sunt servul tău/Sunt la dispoziţia ta şi este la origine o formulare foarte politicoasă ce s-a preluat în multe limbi, inclusiv în maghiară, dar nu de acolo provine.

Numero dos: Idem

Pe tren încoace de la Slobozia m-a întrebat unul din pruncii de la Avram dacă idem înseamnă la fel în maghiară. [Dacă citeşti blogul şi te jigneşte cuvântul prunc, sorry dar îl folosesc în mod foarte general, nu că mă dau mare că pot să cer bere în cluburi şi să conduc Loganu' lu' tata]. E aceeaşi prejudecată greşită conform căreia cuvintele ce nu seamănă a română trebuie să fie preluate de la vecini, deşi multe sunt preluate de la nea' Traian, unde idem într-adevăr înseamnă la fel, identic. Dacă tot vă interesează, se foloseşte mai ales la lucrări ştiinţifice, ca să nu citezi sursa de fiecare dată.

Să zicem că acestea sunt oarecum pardonabile, dar vă rog frumos, frumos de tot, să nu vă aud prea curând că mă întrebaţi cum se pronunţă et caetera, pentru că voi răspunde prompt etîcî, nu eót choteráz.

IPW Slobozia

2010-04-11T13:00:00.002+03:00

Cred că îmi voi forma un obicei în a lăuda IPWul de fiecare dată. În urma celui de la Slobozia, la fel ca în urma celui din vară de la Târgu Mureş. mi-a rămas acea strângere de inimă, cum că am lăsat ceva în urmă, cum că nu ştiu încotro vor evolua toate lucrurile pe care le-am zis şi le-am făcut, nu ştiu câţi dintre oamenii aceştia realizează că ţin la ei şi nu ştiu câţi dintre ei îmi răspund cu aceeaşi monedă.

Ştiu doar că a fost ceva frumos, ceva ce sper să retrăiesc de fiecare dată. Vreau să fie şcoala de vară, vreau iar simpozioane şi vreau iar distracţie, combinatozauri, jocuri, karaoke, discuţii, info, bancuri, iubire...

Revin cu ceva mai puţin emo când am inspiraţie şi timp de blogăreală. Salut!

Updates pascale

2010-04-04T08:36:00.004+03:00

Nu am prea scris zilele astea pe motiv de muncă. Toată săptămâna am umblat și am meșterit și am curățat la ceea ce sper că va fi, după admitere, scumpul meu domiciliu. Apoi a mai fost și treaba de Paști, cumpăratul de bilete pentru simpozionul IPW spre care mă îndrept începând cu noaptea de marți, grație CFR... și uite cum a trecut timpul fără să mai apuc tastatură și inspirație simultan.

Să le detaliez așadar. În primul rând am umblat după mânere la tot felul de mobile și ce nu pot înțelege este de ce nu se modernizează cât de cât magazinele de pe vremea răposatului. La Fierul toți butucii, toate clanțele și șuruburile sunt amestecate și împrăștiate prin tot magazinul, te servește un nene cu mâinile murdare, care apoi îi strigă casieriței cât ai de plătit. Ceva de genul: "Maricicaaaaa, bate 15 lei pentru butoane la don'șoara!" La Salice în schimb, pe calea București, altă viață. Totul este expus frumos pe rafturi, să se poată vedea și alege. Tipul care te servește e amabil, curat, scrie la calcuator ce ai luat și cât ai de plătit, la facturare tanti citește de pe monitor, scoate factura, și apoi se aduce din depozit tot ce a cerut clientul. În mod surprinzător, nici măcar nenea de la depozit nu e murdar și unsuros pe mâini. Și întreb și eu ca proasta, că nu mă pricep, mare lucru i-ar costa la Fierul să modernizeze?

Totuși, am de menționat aici că amabilitatea oamenilor se schimbă în funcție de client. Prima dată am fost prin zonă cu Ale D, care era pe toace și cu freza aia nouă care îi vine extreeem de bine și o face foarte foarte sexy. Ăia mai că nu s-au îmburdat de pe scaune să îmi dea două mânere. A doua oară, când am fost cu Drăgo, care nu era pe toace și nici nu era bunăciune de fată... eh, mi-au zis să mă mai uit și singură.

Cât despre imediata mea plecare la simpozion, sunt destul de entuziasmată. Cu puțin noroc voi găsi pe cineva care să îmi rezolve bugul pe care programul meu îl are la instalarea pe XP, asta având în vedere că niciun om care e întreg la cap nu poate cere la minimum requirements pentru o aplicație chiar Windows 7. Numa' probleme îmi face versiunea asta pe 64 de biți, dar ce să-i faci...

Pe final vă las cu o mică glumiță, destul de veche și pe care majoritatea probabil ați auzit-o live de la mine, dar pe care posteritatea merită să o cunoască. Mai ales că e o poveste adevărată:

- Cum știi că ești la cinema în Ardeal?

- ???

- Când apare Gerard Butler pe ecran purtând doar un prosop în jurul taliei, se aud din sală 4-5 suspine de "iooooi". [desigur, în accentul specific, corcind puțin "o"-ul cu un "a"]

Side note: Ce-i drept îi drept, Gerard Butler îi bun băiat. E în stadiul de bunăciune masculină extremă, în care își permite să aibă zâmbetul strâmb și asta, în loc să-l strice, să-l facă și mai frumos. Mrrrrrr =)) Ale R știe de ce!

Las' mă Petrule, să vezi ce popor le dau!

2010-03-23T20:27:00.004+02:00

Aveam o vorbă cu cei din excursia la Londra: "Romanians. They grow everywhere". Debitam şi noi, ca o glumă bună, că românii sunt o rasă atât de rezistentă şi de flexibilă încât nu gândacii vor fi cei care voi supravieţuii iernii atomice, ci românii, ei fiind deja obişnuiţi cu shaorma radioactivă şi cu cele mai absurde condiţii de viaţă. Mai mult, este adevărat că românii cresc peste tot, aşadar ne aşteptam cu toţii ca în curând să se schimbe motto-ul "Mind the gap between the train and the platform" în "Mind the Romanians between the train and the platform." pentru că o colonie de români poate creşte, supravieţui şi înflori chiar şi în acel gol celebru dintre tren şi platformă.

Dar, ca să continui cu expresiile anglofone, shit just got real. O familie de români chiar au crescut în casa unui om... şi chiar din Marea Britanie [click aici pentru link]. Adicătelea, o fameile de români, cu căţel şi purcel [bine, bine, numai cu copilul] a intrat să locuiască în casa unui tip care plecase pentru o perioadă. Tipul s-a întors după portofel şi nu mare-i fu mirarea să găsească oamenii trăind acolo liniştiţi.

Ei susţin că alt român le-a spus că e o casă goală, nelocuită, că nu voiau să fure nimic [Tibi drag], doar să trăiească acolo pe gratis o perioadă. Judecătorul spune că n-a mai văzut aşa ceva niciodată, că e scandalos. Adevărul trebuie să fie undeva pe la mijloc. În primul rând că românii au făcut şi curat acolo înainte să se stabilească, deci i-au făcut un bine omului. De altfel, nici nu ştiu ce mofturi a avut ăla la întoarcere să depună plângere, că mai bine îi angaja pe post de menajeră, grădinar şi debarasator de resturi de mâncare.

Gluma la o parte, cum să intri să trăieşti în casa omului? Şi să mai ai şi tupeul să îţi laşi maşina pe locul lui de parcare şi să-ţi aduci familionul cu tine? Efectiv să parazitezi aşa, să ai impresia că ţi se cuvinte să locuieşti unde vrei tu, cât că altul a muncit pentru casa respectivă? Păi aşa când să plec şi eu în circa patru ani la un master şi le voi spune că sunt româncă, să-mi zică "Daa, am şi eu unul la mine în casă. S-a instalat când eram în vacanţa de vară, dar ne-a fost milă să îl dăm afară, că a promis fii-mea că are grijă de el şi îi dă de mâncare şi îl duce la plimbare..."

Mare e grădina Domnului şi mulţi intră prin efracţie în ea!

Ora 5 în sport

2010-03-22T19:34:00.003+02:00

Din seria cititorii întreabă că nu-i doare tastatura, eu, care le știu pe toate, răspund, îl avem azi ca invitat special pe Vladi, care vrea să știe de ce, la știrile sportive, apar mai degrabă tipe bune decât sport. Dragă Vladi, îți mulțumesc pentru sugestie și sper ca răspunsul meu să fie pe măsura așteptărilor tale.

În primul rând, nicio știre nu e știre dacă nu are cuvântul sex în titlu sau un sân grețos la poză. Serios, nici măcar nu e nevoie să fie un sân frumos, sunt buni și modelul bunicuță bătrână cu sutienul de lână, sau cu sfârcurile cât farfurioarele de cafea. Important e să fie. Or, vezi tu, la ziare e ușor că pui sânul pe prima pagină, adaugi un titlu senzațional cu font de 160 și ai scăpat ușor. La televizor e ceva mai complicat, pentru că la orele la care se uită și soră-mea poți să dai numai sugestia sânilor. Cel mai adesea aceasta înseamnă referințe subtile la cât de bunăciuni sunt gagicile fotbalistului X sau Y, cine i-a trecut prin pat și ce au făcut, cine e fotomodel și defilează în chiloți... Astfel, țugulanul care se așază seara la sport.ro să râgâie o bere poate să grohăie fericit la ideea că undeva, în univers, oamenii se reproduc.

De altfel, și prezentatoarele sunt bunăciuni din același considerent. Crezi că la meteo situația e mai veselă? Vladi dragule, și toți cititorii de sex masculin, să fim serioși că nu vreți să o vedeți pe Romica Jurcă în pulovăr, când le aveți ca alternativă pe surorile Oprea în chiloți și cizme de blană [e frig, mă, normal că au cizme]. Știrile sportive nu sunt rocket science, se pot înțelege și din imagini. Totuși, de amorul artei trebuie să pună și oareșce trăncăneală înainte, atenția necesară în alte condiții ascultării știrii putând fi redirecționată spre decolteul pițipoancei care prezintă.

În al doilea rând că știrile sportive nu prea au drepturi de difuzare a imaginilor din Liga I, fotbalul fiind, desigur, singurul sport care se practică în [vorba lui Gherasim] iubita noastră țărișoară. De aceea, pot atinge doar subiecte ușor tangențiale cu fotbalul: scandaluri între verii Becali, ce talente ascunse au fotbaliștii [vorbesc serios, chiar am văzut aucm vreun an un material despre ceva negru de la Dinamo care făcea rap în parcare] și... pam-pam!... gagicile fotbaliștilor. Pentru că licența de difuzare a imaginilor cu femei la shopping nu e pe licitație și tipele astea se dau oricum în vânt să apară la TV să li se vadă silicoanele.

Pe data viitoare!

Currency FAIL

2010-03-22T15:36:00.000+02:00

Și ce fac eu cu certificatele lor?

2010-03-19T20:14:00.002+02:00

Dezabaterea săptămânii a fost, bineînțeles, reforma din învățământ. Mie sincer îmi plăcea Funeriu ăsta până am auzit declarația lui de ieri seară, că cică n-a murit niciun profesor de foame până acum. Poftim, domnu'? Poftim? Când oamenii ăștia își strofoacă nervii la catedră zilnic în fața a 30 de mini-infractori? Când trăiesc mai degrabă din banii de meditații decât din salariu?

Eu una am un dispreț incredibil față de toți trepădușii care denigrează meseria de profesor. Se datorează poate faptului că îmi respect profesorii, respect munca pe care ei o depun, dar mai ales respect un profesor care știe cum să fie profesor. Și sunt atâția oameni competenți, atâția oameni pasionați care renunță la ideea de a preda din considerente financiare [veșnicul "Și ce? Vrei să mor de foame cu Literele în spate?"]

Lăsând la o parte remarca penibilă a domnului ministru, cred că nu mai e cazul să îmi exprim dezacordul legat de noul proiect de lege a învățământului. Am fost din principiu împotriva certificatelor de competențe, dar să aud că toate evaluările se vor baza pe certificate de competențe mă ucide încet. Dacă li se dă mură în gură certificatul de competențe la tot felul de porcării amestecate (cocktail de matematică și științe, ghiveci de limbi moderne/materne), de ce ar fi copilul mai fraier să depună și efort, să și învețe? Copilul, ținut în palme 12 ani, fără competiție și fără rigurozitate a notării, dă apoi de lumea reală și are un șoc: Vai doamne, în lumea asta chiar trebuie să muncesc? Chiar trebuie să ating niște scopuri și termene precise?

Ce să mai vorbim de porcăria cu clasa a noua introdusă la gimnaziu, când sunt profesori care nu știu materia de a noua. De fapt, a muta a noua la gimnaziu implică să întârzii programa cu un an. Prelungesc cu un an programa de pe clasele V-VIII și rămâne cu o clasă mai puțin. Deci copii mai prost pregătiți, copii care au făcut vectorii abia în clasa a XI-a și polinoame pe a XII-a. Copii care nu își dau bacul, ci sunt promovați ca la fotbal, în următoarea divizie. Sau, mai rău, ca la modelling, pe bază de portofoliu.

Vom ajunge un neam de tăntălăi cronici și de șmecheri de Dorobanți. Cât despre cei cu oareșce gândire critică, ultimul care pleacă stinge lumina.

De încheiere, ca și Valentin Stan, las linia melodică următoare, cu o amară ironie:

No comment

2010-03-15T15:36:00.002+02:00

Leapșă despre și pentru blog

2010-03-14T09:46:00.005+02:00

Via Gârby. Merge la Andreea.

Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Nu multe. Majoritatea chestiilor personale pe care le scriu sunt chestii puțin importante, sau care țin de personalitatea mea efectivă, nu de anumite evenimente sau probleme din viața mea. Excepția care întărește regula este, desigur, colecția de reușite pentru care mă laud ocazional.

Cu ce îţi dăunează blogul?

Îmi dăunează mai degrabă faptul că uneori nu am timp de el și atunci scriu în grabă. În rest nu aș putea zice că două-trei rânduri lăsate posterității mi-ar dăuna vreodată.

Cu ce te ajută blogul?

Îmi lasă loc să mă manifest, atât pentru propria mea plăcere cât și pentru prietenii care mă citesc. Îmi face mare plăcere atunci când oamenii îmi spun sau îmi scriu comentarii legate de articolele mele, sau când așteaptă următorul post. De asemenea, mi place provocare de a scrie pentru oameni din diverse categorii, de la colegii de serviciu ai mamei la proprii mei colegi de școală, de la prietenii făcuți în diverse contexte și până șa necunoscuții care - sper! - găsesc ceva interesant în gândurile mele.

Ce reacţii permiţi?

Nu prea permit chestii foarte vulgare, tocmai din considerentul adulților care citesc. Adică nu mi-ar plăcea ca limbajul dă cartier să ajungă la mama, la dl. Berindeiu și la Biblioteca Județeană [știu, pare incredibil, dar până acolo a ajuns faima mea crescândă].

Care ţi-e rutina de blogger?

În general caut știri sau evenimente pe care să le comentez. Desigur, dacă nu găsesc nimic challenging, am poveștile mele de pe unde mă învârt.

::::::::On a non related topic: Skinul vechi avea ceva probleme, în sensul că nu apăreau imaginile așa cum trebuia, deci am schimbat-o pe un ton ceva mai tocilăresc. Doamne, am integrale pe blog! Cât de tare poate fi?

De ce iubim telefoanele

2010-03-14T08:43:00.003+02:00

Am văzut ieri, înainte să plec în oraș, o știre despre un tip căruia tigrul din grădina zoologică din Sibiu i-a sfâșiat piciorul. Aparent, împreună cu un prieten, a considerat că ar fi o treabă interesantă să provoace tigrul și să filmeze toată povestea cu telefonul.

Dar ne interesează mai mult reacța tipului, care mi se pare de un țugulanism epic. Cu piciorul în pericol de amputare, după ce el singur a fost prostul care și-a făcut-o, ridicat fiind pe o targă de cei de la salvare, echipa știrilor ProTV [nu sunt sigură că era pe Pro știrea, dar nu îmi imaginez unde altundeva ar putea fi] îl filmează la momentul intrării în ambulanță. Și ce zice? Ce zice?

Întinde mâna într-un gest nonșalant spre prietenul lui și îi spune: "Adă, mă, telefonu'!"

Probabil rămăsese împrăștiat pe acolo după ce și-au filmat isprava...

.lib

2010-03-12T22:32:00.002+02:00

Nu vă enervează și pe voi librăriile/papetăriile astea "moderne"? Vorbesc foarte serios, am fost azi la diverta [Universității] în căutarea unui stilou cât de cât valid, gândind ca proasta că în centrul Clujului găsesc așa ceva. Ei bine, au redecorat sectorul cu papetărie de data trecută, așa că m-am trezit în fața unui conglomerat de chestii, majoritatea fără nicio legătură cu papetăria. Erau cabluri de toate felurile, jucării, coșuri de gunoi și decorațiuni de birou.

Din ce era cât de cât făcut din hârtie, 90% erau colecții cu diverși idoli [Hannah Montana, Hello Kitty, Camp Rock], compuse din caiete cu coperte tari la minim 30 de lei, agende magnetice la 45, pernă roz, ținător de creioane cum se pune pe masă [îmi scapă denumirea] la fel de roz și bineînțeles pixuri cu puf. Undeva într-un colț erau aruncate 3 sortimente de caiete proaste, ca dovadă cel mai bun dintre ele pe care l-am găsit și cumpărat sugativează în draci, vreo 2-3 blocuri de desen și câteva coli de hârtie pentru caiet mecanic, ascunse sub mormanul de hârtie de xerox roz și portocalie... pentru că, așa cum știm cu toții, roz e noul alb.

La fel, câteva pixuri serioase în secțiunea dominată de carioci colorate și markere cu ochi și guri zâmbitoare. Cât despre librărie, se vindea suc și ciocolată, deși mi-a fost frică să întreb la cât au punga de M&Ms, după ce am văzut chitanța de la rechizite...

Așadar rămân cu câteva întrebări: 1. Oare chiar nu își pot scoate ăștia banii din cărți, că trebuie să recurgă la ofertă de alimentară? 2. Dacă sunt om serios și nu vreau caiet cu Hannah Montana, unde mă duc? 3. Sunt exagerată cumva, sau sunteți de acord cu micile mele fixuri?

Cugetări despre reclame

2010-03-10T22:03:00.005+02:00

A fost Bahmu la Te pui cu blondele?. Nu, nu voi da importanță acestui fapt. Mai degrabă aș vrea să vorbesc despre pauza publicitară și despre oareșce constatări din domeniul advertisingului pe care le-am putut face în intervalul a 10 minute.

1. Nicio reclamă la Sensodyne nu o va egala vreodată pe cea cu Monica Davidescu. Am zis. Degeaba vine un ochelarist cu mască a gât și cu haine verzi să îmi zică mie ce sunt dinții sensibili. Degeaba filmează cu sârg realizatorii reclamei echipamentul din cabinetul ăluia, degeaba îmi arată animații 3D cu dinți atacați de stimuli reci. Pur și simplu nimic, niciodată, nu va bate moaca inexpresivă și imobilă a doamnei Davidescu spunând, pe un ton absolut egal și neconvingător "De acum voi folosi Sensodyne whitening pentru a-mi păstra dinții sănătoși"

2. O reclamă la Danone tare dubioasă mi-a atras atenția asupra importanței locului de filmare. Lăsând la o parte faptul că în primele 30 de secunde ale reclamei o tanti se întinde după un pahar de iaurt pătrățos (aproximativ paralelipipedic sau cel puțin trunchi de piramidă), iar în mâna ei e dintr-o dată rotund (trunchi de con), pe la sfârșit apare o mașină Danone în mijlocul pustiului. Locul arăta ca Luna, sau (depinde cât de paranoic alegeți să fiți), ca locul unde au filmat fake-urile cu aterizarea pe Lună. Bine, hai, ca să fie mai pământesc, să zic că părea prin pustiurile americane, gen Nevada. Și am reflectat o clipă la acest lucru. Cine naiba duce iaurtul cu lada frigorifică prin deșert? Ai crede că treburile astea nu circulă cu mașina jdemii de kilometri, ci se fac undeva aproape de locul în care se vând, sau că măcar iaurtul meu nu trece prin Arizona ca să ajungă la Cluj. Napolact FTW! Sau ce? Dacă ți se face sete prin pustiu, alergi după mașina cu Danone? Dacă ai de ales dintre Fata Morgana și o ladă cu Danone?

3. Deși nu e vorba despre reclame, am să consider următoare remarcă oarecum în legătură cu subiectul, fiind vorba despre branding. Mai știți femina.rol? Siteul ăla cu gagici penibile care vorbeau despre secretele seducției și ce le place bărbaților la femei, generalizând totul ca la ghiveci? Ei bine, i-am găsit nașul. Am găsit un nou site de pe care să mă amuz, feminitate-style. Așadar, din pomelnicul celor de la perfecte.ro, deși am promis că nu mai scriu prostii pe blog că le vede mama și își imaginează că vorbesc din experiență, citez:

1. periuta de dinți electrică poate fi folosită ca vibrator

2. folia de aluminiu din bucătărie este metodă de contracepție

3. bărbatul perfect are fund frumos, simțul umorului și nu umblă crăcănat

Voi vă dați seama ce e în capul lor? Ce poate să le debiteze la astea intelectul? Cât poate să se screamă un neuron singur ca să scoată ideile astea geniale, aceste adevărate lecții de viață?

Apropo, mă lămurește și pe mine cineva cine e Focoasa Iulia?

A mia oară despre filmulețe

2010-03-03T21:32:00.004+02:00

Tot apar din când în când filmulețe cu copii nesimțiți, care fac scandal în ore sau își bat colegii [sau profesorii, cum făcea vaca de aici], și de fiecare dată lumea se scandalizează, se promite că se vor lua măsuri, se face tam-tam, după care pleacă "proteveul" din incintă și ghiciți ce se întâmplă: exact! Absolut nimic! Nimic care să amelioreze situația.

Însă ce mi se pare că întrece orice culme a penibilului este situația următoare [click aici pentru filmuleț sau citește mai departe]. Două eleve se bat kung-fu style în clasă, pe un penar. Dar nu vă imaginați că e un micuț conflict. A, nu! Se lasă cu păruieli, cu picioare, cu loviri serioase din partea amândurora. Un coleg filmează scena. Buuun... acum ia mai ghiciți ceva: pe cine sancționează școala? Pe mini-pițipoancele alea cu viitor în lumea bună de pe centură? Pe dirigintele care nu a știut să își țină clasa cât de cât civilizată? Greșit, ea i-a scăzut media la purtare celui care a filmat scena.

Eu să fi fost mama pruncului ăluia, făceam scandal. E o treabă atât de amărășteană să ascunzi - scuzați expresia - căcatul sub covor, încât îmi vine să strig de imbecilitatea pe care o percep în juru-mi. Adică în loc să le faci educație celor două scursuri feminine, să știe altătadă că smotoceala nu își are locul în școală, în loc să faci scandal părinților lor, să le trimiți la consilierul școlii sau să le dai naibii un sac de box pe care să își verse frustările de 14 ani, tu îl pedepsești pe cel mai nevinovat. De ce? Pentru că din cauza lui s-a aflat de toată tărășenia. Pentru că conducerii școlii respective nu-i pasă de elevi, de comportamentul sau de siguranța lor, ci de amărâta lor de imagine. Nu e important așadar că alea două se omoară, contează doar să nu se afle. În loc să fie fericiți că pruncul a filmat, că așa au descoperit problema și se poate remedia.

Și uite cum dă sistemul în nevinovați... Și uite cum, de mici, unii plătesc pentru greșelile altora și sunt țapii ispășitori ai unui grup. Cum să nu mă revolt de așa ceva? Cum să nu mă enervez când văd că porcăriile astea chiar se întâmplă? Și, oh, credeți-mă că dacă se întâmplă la scară mică, se întâmplă și la case mai mari. Nefiind o fană a genului, recomand totuși câteva versuri [aici cenzurate, pentru că mama îmi citește blogul]:

Historia

2010-03-01T20:57:00.003+02:00

Băi, azi am avut una dintre cele mai funny ore de istorie de când am început școala. Dar să vă povestesc de la început celor ce nu sunteți în temă. Săptămâna trecută, merg în numele clasei spre sala profesorală, să întreb oare cine o fi noua dnă profesoară de istorie. Bineînțeles că, într-un final, o găsesc și o abordez direct:

- Bună ziua, sunteți noua doamnă profesoară de istorie?

- Da, eu sunt.

- Aveți cumva oră cu a doișpea acum?

- Da.

- Păi... [mă gândesc să nu-i spun direct "Ba nu, nu aveți"] Noi cam vrem să plecăm.

- Păi și nu vreți să ne vedem deloc semestrul ăsta? [înțelegând cum stă treaba] ... Măcar de două ori trebuie, să vă dau lecțiile și să dăm un test.

Așadar plecăm noi după această elocventă discuție și rămânem azi. Întrebări preliminarii din partea lui Gherasim: "Da' cum arată profa nouă? Ce culoare de păr are?" În răutatea mea, zic habar nu am, nu poți zice nici că-i șaten, nici că-i brunet... [Dar, spre justificarea ei, măcar e simpatică.] Și intră doamna profesoară cu următoarea replică:

- V-am adus lecțiile xeroxate, că presupun că nu scrieți.

Mihai se scandalizează că nici măcar nu *știm* să scriem. Chiar așa, ce-i aici? Clasa a patra? N-am știut că după ce că am dat competențe de limba română la care a trebuit să citim un text, ne mai stresează și cu scrisul. Ora a decurs ca la ultimii proști, și vorbesc serios de data asta. Ea începea:

- În 1948 s-a înființat Secu... Securi... Hai copii, Securiii...

- [în cor] ... taaaateaaa!

- Bravo, așa.

Din când în când se mai scăpa câte o întrebare încuietoare [Gherasim] sau câte o perlă [Sică: "Diferența dintre alegători trebuia să fie de minim 19 ani"], dar distracția a fost pe final, când am început să ne rugăm de ea să nu ne dea greu. Ba chiar, dacă se poate, să ne dea grile sau de potrivit coloane. De exemplu:

I. Care dintre următorii a fost mareșal?

a. dl. președinte Iliescu

b. tovarășul secretar general Nicolae Ceaușescu

c. regele Mihai

d. mareșalul Ion Antonescu.

II. Faceți legătura între cele două coloane

1. Nu vrem Kent, nu vrem valută...

2. Stima noastră și mândria...

3. Ana, Luca și cu Dej...

4. Ceauseșcu reales...

5. Azi în Timișoara...

6. Cine-a stat cinci ani la ruși...

a) ... la al paisprezecelea Congres!

b) ... vrem ca Roman să ne $%@!

c) ... mâine-n toată țara!

d) ... nu poate gândi ca Bush!

e) ... Ceaușescu, România!

f) ... bagă spaima în burghej!

[atâta timp cât rimează e bine] Acceptăm și să completăm noi enunțurile, însă doar pe cele sub forma: "Constituția din 1866 a fost aplicată în anul..."

Ce e cel mai și cel mai important este să nu avem porcăriile alea de întrebări-capcană pe care le mai pun unii, gen "Cine-a tras în noi/ 21-22?"

Homemade Chica Bomb

2010-02-25T22:02:00.002+02:00

În momentul în care am văzut clipul ăsta, mi-am zis: "Ăsta ajunge pe blog." Modul în care tipul îl imită pe Dan Bălan, cu tot cu datul ala din cap şi dansul ăla penibil.... cu fularul ala şi cu gestica... e GENIAL. Şi tipa e bună, dar în decorul ăla e tare funny, cum dansează ea aşa sexy pe faţa de masă cu pătrăţele sau în faţa unor monitoare şi tastaturi împrăştiate şi ele p-acolo.

Sex bomb... on ice?

2010-02-22T20:44:00.002+02:00

Din multele chestii care au "reînviat" pe youtube de la olimpiada de iarnă încoace.

Telenovele și oleacă de bun simț

2010-02-21T09:40:00.003+02:00

Lăsând la o parte faptul că telenovelele sunt prin definiție un colaj de kitschuri, absurdități și dulcegării sentimentale menite a înveseli viața gospodinelor de pretutindeni, azi zapam [urâtă aproximare a limbii engleze de baltă] printre programele de la tv, ca să dau, pe Acasă TV, de ceva gagici îmbrăcate în fuste mini, de fapt uniforme școlare clonate după acum defunctul Rebelde, discutând probleme existențiale. Mai exact, una o sfătuia pe celalaltă că, deși Solange e iubita lui Ulises, ea nu ar trebui să renunțe; că e o fată simpatică și sexy și ar trebui, dimpotrivă, să îi arate lui Ulises ce pierde dacă rămâne cu proasta aia. Ați înțeles? Adică, practic, să se ~~bage~~ introducă între ei.

Or, asta mi-a dat prilejul de a mă avânta într-o mică dizertație referitoare la bunul simț în relații. Chestia asta cu a interveni între doi oameni care au o relație mi se pare de cel mai prost gust și de cea mai joasă speță. Am făcut așa ceva doar într-a șaptea, pe când așa-zisele relații erau toate în fază de experiment și am regretat apoi. Revenind însă, cu mintea pe care o am acum... E ca în Star Trek, Prima Directivă e de a nu interveni în dezvoltarea și istoria altor rase inteligente. Transpusă în contextul descris mai sus, înseamnă că niciodată nu se recurge la astfel de gesturi față de o persoană.

În primul rând din respect față de ea. Teoretic orice relație între două persoane se măsoară și în respect. Personal, în ceea ce consider eu că au fost relații importante în viața mea, am căutat ca tipul să fie inteligent, poate chiar mai inteligent decât mine, să pot să îl respect și să îl iau, uneori, ca exemplu, să mă motiveze și să îmi lărgească orizonturile. Da, e foarte greu de găsit așa ceva. Da, voi vorbi în continuare doar de aproximări, nu de idealuri. Și atunci, dacă respecți un om și deciziile sale, de ce să nu respecți în particular decizia sa de a se vedea cu altcineva?

În al doilea rând din cauza ridicolului situației. Mai ales fetele, dar și băieții, arată cât se poate de penibil în postura de trying too hard. Ține de demnitate și de naturalețea evenimentelor de a nu forța prea mult nota. Sigur, cochetăria, flirtul, toate astea sunt esențiale dar când vine vorba de a surclasa o competitoare serioasă, cu care tipul are deja o relație, transpare doar insistența și ridicolul.

În al treilea rând pentru că, deși ne este ușor să vorbim de civilizație în trafic, de civilizație la teatru etc, cel mai și cel mai important este a fi civilizați în relațiile interumane. Iar eu una consider că acest tip de civilizație include și bunul simț de a nu încerca să sufli prietena/prietenul nimănui.

Sunt rea

2010-02-13T14:35:00.003+02:00

Și știu că sunt rea. Dar nu pot să mă abțin să le zic vreo două tuturor trepădușilor care cer bani în școli. Sunt perfect de acord cu strânsul banilor pentru copii bolnavi, pentru oameni nevoiași, pentru sinistrați haitieni sau moldoveni... pe scurt, sunt de acrod cu strânsul banilor pentru cauze nobile, dar nu sunt de acord cu strângerea acestor bani de la elevii unei școli.

În primul rând că un copil nu câștigă acești bani. Părinții îi dau bani copilului pentru un sandwich, pentru un caiete sau pentru un suc. Nu pentru țigări, nu pentru alți copii, fie ei orfani, nevoiași, bolnavi sau perfect sănătoși și fericiți. Dacă cei care se ocupă cu strângerea unor astfel de fonduri ar merge la părinți la serviciu, nu aș zice nimic, dar, și aici ajung la al doilea argument împotriva acestui fenomen, copii sunt prea naivi ca să deosebească o inițiativă vero de o fraudă nesimțită. Copiii nu înțeleg că puradelul amărât de pe stradă nu bagă în propriul buzunar banii, ci că i-i dă lu' tacsu pentru băutură și Carpați fără filtru. Nu înțeleg că, destul de des, acțiunile de caritate nu își ating scopul.

Ca o paranteză, țin minte clar un bătrân cerșetor de acum câțiva ani, cerea pe stradă un ban ca să își cumpere de mâncare. Fiind cu o pungă de chipsuri în mână, îi întind punga cu totul, doar era mâncare și bietul om era mort de foame, nu? Când colo, nenea îmi refuză punga printr-un gest și îmi zice că lui nu-i trebuie de-astea. Aparent, nu era destul de înfometat încât să mănânce chipsuri. Păi atunci, oare pentru ce cerea el bani?

Revenind, nu mă înțelegeți greșit, cu tot dragul ajut pe cineva care are nevoie, dar dacă se merită. Nu pot eu decide când banii nu sunt ai mei. Iar o campanie făcută în școală nu va fi niciodată una de genul "du-te copile acasă și întreabă-i pe ai tăi cât poți da pentru X sau Y cauză", ci "acum, că mâine tre' să merg să strâng la alt liceu". Metoda însăși mi se pare că apelează la naivitatea copiilor puși în situația de a se hotărî repede repede cât din banii părinților lor să dea unei tanti grăbite să strângă din toate părțile. Fără chitanță... Ei bine, pentru ăștia, nici nu mă gândesc să dau.

A-nceput olimpiada

2010-02-07T19:54:00.003+02:00

Vorba lui mama, şi ce mutră are femeia asta. Da' şi nenea ăsta, părinte revoltat, ce le zice verde.

[via Victor D.]

Voodoo people

2010-02-05T11:58:00.003+02:00

Am fost aseară să îi aranjez wirelessul la vecinul de lângă bunică-mea. Partea bună e că mai parazitez și eu rețeaua din când în când, dar, bineînțeles, pentru asta a fost nevoie și de oareșce strădanie de 2 ore. Nenea nu avea sistem de operare pe calculator, nu știa să pună drivere, drept urmare a chemat un tânăr care le mai pricepea pe acolo. Tipul îi zice frumos ca nu poate sta foarte mult, eventual să vină mâine. Eu de colo, abia așteptând să îmi încerc rețeaua la bunică-mea, unde niciodată niciodată nu am avut net, zic către tânăr că pot să îi instalez eu XP-ul la nenea Cioca și apoi îi pun și driverele, nicio problemă.

Băi, s-a uitat ăla la mine cu niște ochi... Era de-a dreptul siderat. Reușește la un moment dat să îngaime: "Vai, dar pentru o fată e de-a dreptul voodoo să știe așa ceva!". Lăsând la o parte feminismul care urlă în mine să zic că toate femeile ar trebui tratate egal și că "pentru o fată" e o exprimare de un misoginism incredibil, am fost chiar flatată. Adică, e drept, nu sunt eu orice fată, dar e drăguț să vezi tipi așa uimiți în fața calităților mele. [aici deja urlă ego-ul, dă-l încolo feminism]

Ce pot să zic? It's a gift...

Avertizare

2010-02-04T18:24:00.002+02:00

Și-a cumpărat soră-mea trusă de traforaj pentru școală. Știți și voi, de-aia cu ferăstrău, pânze, sculă de-aia de dat găuri în placaj. Ei bine, două chestii mi-au atras atenția. Prima a fost povestea Florianei despre colegii ei, care primul lucru pe care l-au făcut după ce au pus mâna pe găuritor, și-au găurit băncile de la școală.

A doua a fost și mai drăguță. Toată trusa era împachetată într-o cutie dreptunghiulară și, mai înăuntru, într-o pungă de plastic marcată cu ceva de genul: "Atenție! Pungile de plastic sunt periculoase pentru copii. Distrugeți punga de plastic imediat după despachetare." Și ditai fierăstrăul înăuntru... Mi se pare genial.

Que hora es?

2010-01-28T23:00:00.004+02:00

O telenovelă pentru cei care au făcut doar un semestru de spaniolă, în clasa a patra. Ce e interesant e că, fiind un copil care a stat mult prin preajma telenovelelor, cot la cot cu bunicile, eu chiar am învățat spaniolă de pe AcasăTV, de la Marimar și Sărmana Maria [cred că erau două telenovele diferite, așa-i?]. Subtitrările au fost tot de ceea ce am avut nevoie, păcat de vocabularul restrâns pe care îl am. Mai exact, pot spune și înțelege cam orice legat de corazon, de cafea cu parfum de femeie, de probleme de clasă [veșnicul "sluga se căsătorește cu stăpânul ei"] etc., dar foarte puține chestii serioase. Revenind, așadar, la youtube:

Updates

2010-01-27T22:16:00.006+02:00

Știu că am ajuns să scriu mai rar. I-ar fi rușine Zelist-ului cu mine, ar spune haterii că nu am o atitudine profesională față de cititorii mei și, ce-i drept, ar avea dreptate. Așa că am să vă dau câteva updates la situația mea actuală.

1. Sunt foarte obosită și sper să îmi tihnească vacanța asta. Bineînțeles că la școală se simte deja miros de facultate, la cum dăm testele în regim de sesiune [de-ar anunța toți profesorii testele așa cum o face dl Sitaru, la început de semestru...]. Mai mult decât atât, acum trebuie terminată și revista, acum mi se așază cărțile în stivă din lipsă de timp de a le citi, acum trebuie mers la retușuri de poze, de vreo trei săptămâni mi-au scos iar unghia încarnată, acum două săptămâni a fost chef cu invitați de marcă de ziua mea, acum se încheie mediile, iar astăzi tocmai ce [un fleac] m-au vaccinat împotriva HPV. La matematică trag în mod constant. Cui nu-i place tehnica, să sară peste punctul 2. [Asta sună ca melodia "cui nu-i place dragostea, hei-ha!..."]

2. Tot astăzi am reușit într-un final să îmi configurez noul laptop așa cum am nevoie. De sâmbătă l-am primit [mulțumesc sponsorilor], un Lenovo ThinkPad SL510 cu o configurație foarte drăguță via emag.ro. Aceasta este prima postare pe blog făcută de pe minunata mașinărie, care are Core 2 Duo, 3 GB de RAM cu maxim 8 GB, DDR3, hard 250 GB, porturi de toate cele, destul de ușor la 2.24 kg... Dar, revenind la problemele cu configurarea, l-am primit cu Windows 7 Home Premium de 64 biți preinstalat și m-am chinuit trei zile să instalez tot ce avea nevoie. Or, dacă cu Yahoo Messenger și PeaZip nu am avut probleme, a fost un adevărat chin până am reușit să pun un SQL Server Management Studio Express. Am căutat pe 'jdemii de forumuri, de bloguri, am intrat de o groază de ori pe msdn, și am reușit abia cu un kit de Developer Edition, pentru instalarea căruia a trebuit întâi să scot Visual Studio de pe calculator. Și, minune, a mers. Desigur, când am încercat să reinstalez Visual Studio, am scăpat de dracu' și am dat de mă-sa. Sau de Bill Gates, depinde pe cine înjurați voi când nu vă merg instalările de chestii de la Microsoft. Până la urmă am reușit să rulez în compatibility mode și de instalat să îl instalez... dar de rulat nema noroc. Am sfârșit prin a umbla în regiștri [ca de obicei, cu frica-n sân] și finalmente am ieșit plină de glorie... Mintea umană bate mașinăria.

3. Întrebarea mea existențială de azi: Oare dacă s-ar întâlni Ioana Bălaș cu Ale Dascăl, m-ar mai iubi vreuna? Nu știu, dar cu siguranță că eu nu m-aș schimba nici față de una, nici față de celalaltă.

4. Iaca și un video des urmărit pe parcursul acestei zile:

Disney ca pe vremuri

2010-01-22T15:06:00.003+02:00

Am văzut The Princess and the Frog şi mi-a picat tare bine. În sensul că totul era făcut în stilul în care îmi amintesc eu filmele de animaţie Disney. 2D, cu prinţese frumoase şi cu animale vorbitoare, cu personaje secundare taaare simpatice [aligatorul Louis şi licuriciul Ray făcând mare atmosferă, cam aşa cum făceau pe vremuri Baloo sau Timon şi Pumba], cu un personaj negativ interesant şi cu un happy-end în focuri de artificii.

Deşi unii s-ar înghesui să-mi amintească de faptul că am mai crescut între timp şi că nu am ce căuta prin lumea filmelor de animaţie, permiteţi-mi să nu fiu de acord. Filme precum Frumoasa şi Bestia, Ariel, mica sirenă sau Lion King, chiar şi Hecules mi-au plăcut atât de mult atunci încât încă îmi amintesc de ele cu drag şi le-aş revedea oricând. Nu mă încântă desenele 3D sau filmele live-action de la Disney, sunt mult prea old-school pentru asta.

În fine, celor care îmi împărtăşesc gusturile cu privire la animaţia de calitate, le recomand The Princess and the Frog, pentru o oră şi jumătate care să vă amintească de copilărie.

Leapşă

2010-01-21T22:47:00.004+02:00

Leapşă primită de la Andreea, care merge mai departe la Gârby şi Miro.

Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanţă... vara asta am fost printr-o grămadă de locuri, de la Muncel la Londra şi de la Lignano Sabbiadoro la Târgu Mureş
Când sunt suparat, întotdeauna… plâng de ciudă
Când ma indrăgostesc… plâng de ciudă
Cel mai fericit om am fost atunci când… m-am văzut intrată la liceu acolo unde vroiam
Nu spun niciodata NU propunerii de a… chiuli în masă
Prietenii spun despre mine ca sunt… impossibly active [am cerut aici părerea lui Drăgo, ştiind că va sumariza bine tot ceea ce e de spus]
Dacă ziua de mâine n-ar mai exista, azi as… da un chef cu toţi prietenii
Cel mai tare ma enervez atunci când… am de făcut chestii repetitive, stupide şi/sau plictisitoare
Am emoţii atunci când trebuie sa… vorbesc/dansez/etc. în faţa unei săli întregi pline cu necunoscuţi
Cel mai mult ma mândresc cu… soră-mea
Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost… o floare
Nu aş renunţa niciodată la… Internet
Cea/cel mai bun/a prieten/a este… tot sorămea, plus apropiaţii care se ştiu
O zi este perfectă atunci când… începe şi se termină cu gânduri bune
Cel mai mare obstacol… temerea de obstacole
Cea mai mare greşeală… derivată din arctangentă
Frica cea mai mare… să nu mă ridic la propriile standarde
Persoanele cele mai necesare… soră-mea, familia, rockerii, colegii, IPWul
Cea mai mare dorinţă…

Edu.ro atacat cu flacăra violetă

2010-01-20T16:08:00.010+02:00

Am dat astăzi simularea la proba de "Competenţe digitale". Ce e de spus? Epic fail made in Romania. Trebuia să intrăm în săli pe la 12 şi jumătate şi, ajungând oleacă mai devreme, am avut ocazia de a admira sigiliul pus pe sala de clasă, o foaie de hârtie ştampilată pusă cu lipici pe uşa minunatului laborator de info. Supraveghetorii, logopedul, consilierul, o profesoară de muzică şi una de engleză, deci oameni fără vreo tangenţă cu lumea competenţelor digitale, după ce găsesc cheia (prilej de bancuri nereuşite precum "şi ăştia, bă, în loc să dea sălii o cheie primară..."), ne aşază la locuri. Primim şi ciorne ştampilate "T.S.U. - Teze cu Subiect Unic", de parcă ar fi trebuit să ne facem planul de idei la apăsat butoane sau să scriem vreun roman pe foile de examen...

La ora 1 începe distracţia. Jumătate de oră alocată pentru 4 itemi. Primul, a crea un fişier text care să conţină numele nostru, celelalte legate de Internet. Mai exact, de făcut prin screen şi de downloadat ceva de pe subiecte2010.edu.ro. Întrebare de baraj: Ce se întâmplă când 'jdemii de tineri competenţi şi simulanţi accesează, în acelaşi timp, edu.ro? Păi să o luăm logic: glumeam când am adus vorba despre atacul energetic şi flacăra violetă, deci ne gândim la altceva. Ah, da, parcă de fiecare dată când se afişau subiecte sau rezultate la vreun examen serios nu se putea intra normal vreo câteva ore, pentru că toţi trepăduşii se ~~băgau~~ introduceau în seamă pe site chiar la început.

Exact. A murit, a crăpat, a cedat serverul. Nu e de parcă edu.ro ar fi Youtube sau Amazon, să aibă câte servere trebuie ca să prevină astfel de incidente. Şi începe toată lumea să apese pe F5... Atât de mulţi şi atât de des încât consilierul se uită mirat, întrebându-ne dacă F5 face aceeaşi chestie ca şi cum ai apăsa butonul de refresh din program. Încercăm diverse strategii, printre care "OK, acum toată lumea să iasă şi dacă-mi intră mie pun răspunsurile pe reţeaua locală!" sau downloadul de alte browsere (pe Chrome începuse să se încarce pe la 1:29, tot degeaba, că apoi s-au strâns materialele).

Şi, dacă unii au optat pentru a face print screen la eroarea 404, trebuie să admir originalitatea autorului anonim al următoarei imagini, de a desena în paint siteul edu.ro şi desktopul aferent. Din păcate munca lui/ei nu a putut fi salvată, însă aveţi mai jos reconstrucţia personală, după modelul văzut la Camelia, tipa care a stat la calculatorul de lângă mine:

Şi să mai zici că nu ne-am distrat... În rest, totul ok, probele sunt penibil de simple, a trebuit să apelez la Clippy doar la Powerpoint, unde nu îmi aminteam cum se adaucă efectele de animaţie la nivel de cuvânt, ci doar la nivel de obiect. Am prins drag de micuţa agrafă de birou animată, care prinde chiar bine dacă îi este solicitată prezenţa. M-ar enerva în continuare să apară cum îi vine ei cheful.

În fine, după atâta activitate brain-dead legată de calculator, mă gândesc să mă apuc azi de ceva programare, să fiu sigură că nu mi s-au fleoşcăit circumvoluţiunile. Succes la BAC, tinere speranţe! Spor cu stresiunea, studenţi de pretudindeni! Distracţie plăcută tuturor...

UPDATE: Rareş Giurgea a făcut asta:Tot respectul meu.

UPDATE NR. 2: Rog autorul primei imagini să îşi revendice lucrarea. E clar că a fost în sală cu mine, dar nu ştiu cine l-a pus pe share.

Cel mai cel

2010-01-18T21:09:00.002+02:00

Citeam azi în Adevărul de Seară că ceva capsulă-minune de oţet este "cel mai natural devorator de grăsime". Întreb şi eu, cine decide care e cel mai natural devorator de grăsime? Ce face oţetul natural mai natural decât măslinele naturale sau lămâia naturală?

Sau să fie doar atracţia pentru cuvintele "natural", "pur" şi "esenţial", pe care le poţi alătura oricărui produs cosmetic şi să iasă un "best-seller"?

Edward e urât.

2010-01-09T21:40:00.005+02:00

Nu mă interesează. Ştiu că gusturile nu se discută, la fel cum ştiu că Twilight e filmul/cartea de suflet a 'jdemii de fete la vârsta adolescenţei, dar Edward, marele vampir [care nu consumă sânge uman] al seriei mi se pare că arată oribil.
În primul rând că nu e masculin d-e-l-o-c. Are freză de cocalar şi moacă de servitoare bolnavă la stomac. Are o privire tâmpită, probabil vroiau să îl facă să pară înfricoşător/misterios aşa încruntat şi sobru cum e el, dar faptul că nu e un vampir propriu-zis îl cam face să îşi piardă din credibilitate. Prefer ca vampirii mei să fie ucigaşii nopţii, sexy immortal beings that feed on human blood, nu jucători de baseball abstinenţi rămaşi mereu la vârsta de 17 ani. Tipul e dat cu ruj, are sprâncenele vopsite şi profunzimea în limbaj a unei cizme. Nu-i de mine. Şi încă am folosit o poză reuşită.

Apropo, ştiaţi că dacă căutaţi "edward" pe google images prima poză e a lui?

Statistici

2010-01-06T22:55:00.003+02:00

2.002.454 de români îşi serbează onomastica pe 7 ianuarie
1.464.311 dintre aceştia sunt bărbaţi, deci rămân 538.143 de femei dintre care 364.384 se numesc Ioana (Una dintre ele e Ioana Bălaş), restul fiind Ionela, Ionica, Nela etc.

De asemenea, mulţi cunoscuţi ai mei sunt născuţi în ianuarie sau, în orice caz, în perioada asta din an. De ce? Nu îmi explic, dar cu 9 luni înainte de iarnă e primăvară.

Şi totuşi e perioada mea preferată din an, pentru că după Crăciun şi Revelion e ziua mea de nume, ziua de naştere, chef cu rudele, chef cu prietenii, chef după chef după chef. Aşa că veţi înţelege de ce e o perioadă mai puţin propice pentru bloguit.

Sunt convinsă că dacă ar exista şi Sfânta Călina, ar fi plasată pe undeva pe la... să zicem 15 ianuarie.

Originalitate. De unde?

2009-12-27T15:19:00.008+02:00

Am impresia sau, odată spuse, unele lucruri îşi pierd valoarea? Sau nu spuse, ci repetate de infinite ori, până la exasperare... Oameni buni, mie îmi place Crăciunul, dar nu simt nevoia să mi se amintească în fiecare an că s-a născut Iisus, că bradul e bogat şi că lumina curată a sfintelor sărbători trebuie să fie în sufletul nostru, al tuturor.

Prefer un sincer şi la obiect Sărbători Fericite decât o polologhie de 3 pagini de SMS despre cât de frumos ne bate iarna-n geam şi cum mirosul de cozonac umple casa de fericire. Prefer ceva personal sau inedit, ceva scris de mâna omului care trimite mesajul, decât ceva luat de pe net şi trimis la toate numerele de telefon din agendă. Şi, dacă nu se poate aşa, mai bine nu trimiteţi, ca mine, care recunosc că am marea hibă de a nu fi în stare de a debita ceva coerent de Crăciun. Aşadar, nu trimit la nimeni urări călduroase mai lungi de câteva cuvinte.

Sărbători fericite tututor şi distracţie plăcută de Revelion, care se tot apropie...

Când remakeurile merg prea departe

2009-12-26T22:50:00.003+02:00

Am tăcut când a fost vorba de Puff Daddy şi Every breath you take. Nu am zis nimic despre Guess Who şi Noi în anul 2000. Dar când e vorba de asta:

.. păi, scuză-mă, dar vorba lui Picard:

118 800

2009-12-23T21:00:00.002+02:00

S-a schimbat numărul de informaţii de la Romtelecom. Bineînţeles, mi-a amintit de:

Gotta love The IT Crowd!

Blonde muzicale

2009-12-23T20:47:00.003+02:00

Nici nu mai am cuvinte pentru a descrie stupiditatea muzicii noi de pe plaiurile mitoritice. Următoarea piesă am auzit-o ieri, la patinoar, şi este dovada supremă că pentru a fii cool şi club este necesar [şi suficient] să ai versuri în engleză, oricât de simpliste şi proaste ar fi. Adicătelea piese care în română ar fi bune de cântat cu doamna educatoare, în cerc, aparent se bucură de mare apreciere [Să fie pentru că gagicile care o cântă sunt blonde?]

Aşadar vă prezint piesa care se traduce cam aşa:
Zboară, zboară...
Zboară, zboară, fluturaş,
Dragostea ta e foc.

Dj Layla feat Alissa - Butterfly

După cum spuneam, nici nu mai am cuvinte...

PS: Este vreo piesă de-a lui Connect-R sau Alex ăla în care Connect-R să nu zică "aww right"?

De sezon

2009-12-17T20:29:00.002+02:00

Cică Moş Crăciun promovează un stil de viaţă nesănătos. E pe bune, aşa spune un cercetător australian (dacă vă amintiţi, ultima referinţă la cercetători australieni făcută pe RealCrimson a fost ceva despre un trepăduş care vroia să înlocuiască pixurile roşii din şcoli) în numărul de sărbători al British medical Journal, citat de csid.ro.

Aşadar în primul rând Moş Crăciun, dacă nu e cumva cel din videoclipurile Andre, este obez. Mai mult, nu face nimic pentru a-şi îmbunătăţi condiţia. Pe lângă faptul că nu sunt nicăieri imagini sau reclame cu Moşul truding şi transpirând la sala de fitness, în marea şi supraponderala lui nesimţire, mai mănâncă şi prăjituri! Prăjituri?! Trebuie că are colesterolul la limită. Ei lasă, că măcar nu fumează. Ce? Fumează? Rectific, unele imagini de sezon îl prin pe Moşul în flagrant cu pipa în mână. Mai mult, cică obiceiul de a-i lăsa lapte cald şi prăjituri Moşului are şi variaţiunea cu alcool, ca să-i ţină de cald. Aşadar ar fi încurcat-o Kriss Kringle dacă ar fi existat poliţişti cu etilotest prin cer, în noaptea de Crăciun... Ruşine, Moşule, ruşine.

Pe lângă acest stil viciat de a-şi asigura alimentaţia, dr. Grills critică şi lipsa de responsabilitate a Moşului, care practică sporturi extreme fără a purta echipament de protecţie. Adicătelea, urcatul pe casă şi folosirea hornului casei pe post de tobogan ar trebui să se desfăşoare doar folosind cotiere, genunchiere, fundiere şi cască de protecţie.

Hai, frate...

Umor electoral de tip fin

2009-12-14T09:08:00.003+02:00

Cum a sunat discursul lui Marc Antoniu circa 33 î.e.n?

Bună seara, dragi romani! Împreună am învins! E o victorie muncită, au am avut şi emoţii, trebuie să o spun. Este victoria lui Lepidus în aceeaşi măsură cu este victoria mea... Cleopatra, dragostea mea! Mulţumesc! Lepidus, Cleopatra, yeeeeeeeeee!

Politică - 2

2009-12-08T22:58:00.000+02:00

Ori eu sunt foarte obosită ori ăştia sunt chiar amuzanţi:

Cine semănăm cel mai bine cu Geoană?

Politică

2009-12-07T19:47:00.002+02:00

Două dume cu ambele partide ale turului 2, ca să fim echitabili:

De la mama citire: Ştii care e noua culme? ... Să te culci preşedinte şi să te trezeşti prostănac.
Apoi, a vobit Boc la televizor. E atât de mic încât abia se vede deasupra scrollului cu ştiri din partea de jos a ecranului.

Electoreală plăcută în continuare.

Toate drumurile duc spre Cluj

2009-12-04T20:04:00.003+02:00

Mai exact, toţi cei 42 de kilometri de autostradă nouă s-au afirmat mai nou ca elemente civilizatoare în acest mic colţ de lume care este Ardealul. Aşadar noi care mereu ne-am lăudat că suntem mai domni decât sudiştii şi moldovenii, că am fost mai aproape de cultura Occidentală şi că, dacă ei sunt cu ruşii şi turcii, noi măcar am fost cu nemţii... ne-am văzut mitul spulberat de Autostrada Bechtel.

Nici nu s-au şters urmele de Logan în care au condus mai marii patriei peste mirificele plaiuri ardeleneşti, că hopa a avut loc primul accident. Ce e şi mai penibil este că accidentul a avut loc din cauza unei oi care trecea liniştită pe banda de 130 km la oră. De fapt, dacă tot am adus vorba, aparent transhumanţa e o problemă serioasă pentru dăştepţii cu autostrada, deoarece ciobanii rup gardul dintre sensurile de mers ca să-şi poată trece turma de pe o parte pe celalaltă. Nici nu ştiu de unde să încep să o comentez pe asta, deşi îmi trec prin minte numeroase versuri din Mioriţa. Ce să zic, poate când se va construi şi catedrala Mântuirii Neamului (sunt înapoiată cu ştirile, nu s-a construit încă, nu?) poate îl lasă pe antreprenor pe acoperiş, şi atunci am rezolvat cu toate miturile populare şi putem răsufla liniştiţi.

Tot în categoria ştiri despre autostradă, un tir a circulat 28 de kilometri pe contrasens după ce "s-a încurcat". După ce l-au sancţionat, autorităţile au avut de comentat doar atât: "se înţelege, trebuie să ne obişnuim cu noul sistem". Păi asta e ca aia cu trenul, nu mai ştiu cine o zicea: Există trei feluri de locuri: pe unde trece trenul, pe unde se aude cum trece trenul şi pe unde s-a auzit de tren.

Dar cu autostrada cum e? Că cică sunt şi locuri pe unde nu s-a auzit de lucrurile aistea...

Minivacanţa & 1 Decembrie

2009-12-03T20:59:00.002+02:00

Am fost în Ungaria cu cele patru zile de concediu forţat ale profesorilor, într-o excursie cu ai mei la Miskolc Tapolca. Şi în continuare mă gândesc la faptul că noi, cu tot cu potenţialul nostru turistic, habar nu avem să ne punem în valoare resursele. Oamenii ăştia au săpat piscine în peşteră, au pus instalaţii de masaj subacvatic, ţin o curăţenie exemplară peste tot... practic, după o vorbă din popor, au făcut din căcat bici. Ce e şi mai scandalos, e că preţul unei vizite la Miskolc, cu tot cu benzină, cazare şi intrări la bazin, este puţin mai mic decât acelaşi timp petrecut la Felix (adică la o aruncătură de băţ de Cluj).

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că, oricât de penibil li s-ar părea unora, eu sunt, în definitiv, patrioată. La întoarcere, când am văzut cum se pregăteşte lumea de 1 Decembrie, mi-am amintit că pot comenta oricât de ţara în care trăiesc, dar tot a mea e. Şi, pentru asta, e faină. Am cântat pe maşină cu mama şi cu soră-mea cam toate cântecele patriotice pe care le ştim, de la Imnul Naţional la Hora Unirii, de la Din Ţara Moţilor şi până la Tu, Ardeal, de la Noi suntem români şi până la preferatul meu, Treceţi, batalioane române, Carpaţii, pe care vi-l las în audiţie aici.

VASILE SEICARU - TRECETI BATALIOANE ROMANE CARPATII

E o melodie care aparţine părţii bune a românilor. Şi, măcar din când în când, să ne amintim că şi această parte bună există şi trebuie să vorbim despre ea.

Prezidenţiale. Der Untergang version

2009-11-26T10:13:00.003+02:00

Aşadar din seria filmuleţelor subtitrate cu Hitler:

via TLP