Las' mă Petrule, să vezi ce popor le dau!

Aveam o vorbă cu cei din excursia la Londra: "Romanians. They grow everywhere". Debitam şi noi, ca o glumă bună, că românii sunt o rasă atât de rezistentă şi de flexibilă încât nu gândacii vor fi cei care voi supravieţuii iernii atomice, ci românii, ei fiind deja obişnuiţi cu shaorma radioactivă şi cu cele mai absurde condiţii de viaţă. Mai mult, este adevărat că românii cresc peste tot, aşadar ne aşteptam cu toţii ca în curând să se schimbe motto-ul "Mind the gap between the train and the platform" în "Mind the Romanians between the train and the platform." pentru că o colonie de români poate creşte, supravieţui şi înflori chiar şi în acel gol celebru dintre tren şi platformă.


Dar, ca să continui cu expresiile anglofone, shit just got real. O familie de români chiar au crescut în casa unui om... şi chiar din Marea Britanie [click aici pentru link]. Adicătelea, o fameile de români, cu căţel şi purcel [bine, bine, numai cu copilul] a intrat să locuiască în casa unui tip care plecase pentru o perioadă. Tipul s-a întors după portofel şi nu mare-i fu mirarea să găsească oamenii trăind acolo liniştiţi.

Ei susţin că alt român le-a spus că e o casă goală, nelocuită, că nu voiau să fure nimic [Tibi drag], doar să trăiească acolo pe gratis o perioadă. Judecătorul spune că n-a mai văzut aşa ceva niciodată, că e scandalos. Adevărul trebuie să fie undeva pe la mijloc. În primul rând că românii au făcut şi curat acolo înainte să se stabilească, deci i-au făcut un bine omului. De altfel, nici nu ştiu ce mofturi a avut ăla la întoarcere să depună plângere, că mai bine îi angaja pe post de menajeră, grădinar şi debarasator de resturi de mâncare.

Gluma la o parte, cum să intri să trăieşti în casa omului? Şi să mai ai şi tupeul să îţi laşi maşina pe locul lui de parcare şi să-ţi aduci familionul cu tine? Efectiv să parazitezi aşa, să ai impresia că ţi se cuvinte să locuieşti unde vrei tu, cât că altul a muncit pentru casa respectivă? Păi aşa când să plec şi eu în circa patru ani la un master şi le voi spune că sunt româncă, să-mi zică "Daa, am şi eu unul la mine în casă. S-a instalat când eram în vacanţa de vară, dar ne-a fost milă să îl dăm afară, că a promis fii-mea că are grijă de el şi îi dă de mâncare şi îl duce la plimbare..."

Mare e grădina Domnului şi mulţi intră prin efracţie în ea!

Ora 5 în sport

Din seria cititorii întreabă că nu-i doare tastatura, eu, care le știu pe toate, răspund, îl avem azi ca invitat special pe Vladi, care vrea să știe de ce, la știrile sportive, apar mai degrabă tipe bune decât sport. Dragă Vladi, îți mulțumesc pentru sugestie și sper ca răspunsul meu să fie pe măsura așteptărilor tale.


În primul rând, nicio știre nu e știre dacă nu are cuvântul sex în titlu sau un sân grețos la poză. Serios, nici măcar nu e nevoie să fie un sân frumos, sunt buni și modelul bunicuță bătrână cu sutienul de lână, sau cu sfârcurile cât farfurioarele de cafea. Important e să fie. Or, vezi tu, la ziare e ușor că pui sânul pe prima pagină, adaugi un titlu senzațional cu font de 160 și ai scăpat ușor. La televizor e ceva mai complicat, pentru că la orele la care se uită și soră-mea poți să dai numai sugestia sânilor. Cel mai adesea aceasta înseamnă referințe subtile la cât de bunăciuni sunt gagicile fotbalistului X sau Y, cine i-a trecut prin pat și ce au făcut, cine e fotomodel și defilează în chiloți... Astfel, țugulanul care se așază seara la sport.ro să râgâie o bere poate să grohăie fericit la ideea că undeva, în univers, oamenii se reproduc.

De altfel, și prezentatoarele sunt bunăciuni din același considerent. Crezi că la meteo situația e mai veselă? Vladi dragule, și toți cititorii de sex masculin, să fim serioși că nu vreți să o vedeți pe Romica Jurcă în pulovăr, când le aveți ca alternativă pe surorile Oprea în chiloți și cizme de blană [e frig, mă, normal că au cizme]. Știrile sportive nu sunt rocket science, se pot înțelege și din imagini. Totuși, de amorul artei trebuie să pună și oareșce trăncăneală înainte, atenția necesară în alte condiții ascultării știrii putând fi redirecționată spre decolteul pițipoancei care prezintă.

În al doilea rând că știrile sportive nu prea au drepturi de difuzare a imaginilor din Liga I, fotbalul fiind, desigur, singurul sport care se practică în [vorba lui Gherasim] iubita noastră țărișoară. De aceea, pot atinge doar subiecte ușor tangențiale cu fotbalul: scandaluri între verii Becali, ce talente ascunse au fotbaliștii [vorbesc serios, chiar am văzut aucm vreun an un material despre ceva negru de la Dinamo care făcea rap în parcare] și... pam-pam!... gagicile fotbaliștilor. Pentru că licența de difuzare a imaginilor cu femei la shopping nu e pe licitație și tipele astea se dau oricum în vânt să apară la TV să li se vadă silicoanele.

Pe data viitoare!

Currency FAIL

Și ce fac eu cu certificatele lor?

Dezabaterea săptămânii a fost, bineînțeles, reforma din învățământ. Mie sincer îmi plăcea Funeriu ăsta până am auzit declarația lui de ieri seară, că cică n-a murit niciun profesor de foame până acum. Poftim, domnu'? Poftim? Când oamenii ăștia își strofoacă nervii la catedră zilnic în fața a 30 de mini-infractori? Când trăiesc mai degrabă din banii de meditații decât din salariu?


Eu una am un dispreț incredibil față de toți trepădușii care denigrează meseria de profesor. Se datorează poate faptului că îmi respect profesorii, respect munca pe care ei o depun, dar mai ales respect un profesor care știe cum să fie profesor. Și sunt atâția oameni competenți, atâția oameni pasionați care renunță la ideea de a preda din considerente financiare [veșnicul "Și ce? Vrei să mor de foame cu Literele în spate?"]

Lăsând la o parte remarca penibilă a domnului ministru, cred că nu mai e cazul să îmi exprim dezacordul legat de noul proiect de lege a învățământului. Am fost din principiu împotriva certificatelor de competențe, dar să aud că toate evaluările se vor baza pe certificate de competențe mă ucide încet. Dacă li se dă mură în gură certificatul de competențe la tot felul de porcării amestecate (cocktail de matematică și științe, ghiveci de limbi moderne/materne), de ce ar fi copilul mai fraier să depună și efort, să și învețe? Copilul, ținut în palme 12 ani, fără competiție și fără rigurozitate a notării, dă apoi de lumea reală și are un șoc: Vai doamne, în lumea asta chiar trebuie să muncesc? Chiar trebuie să ating niște scopuri și termene precise?

Ce să mai vorbim de porcăria cu clasa a noua introdusă la gimnaziu, când sunt profesori care nu știu materia de a noua. De fapt, a muta a noua la gimnaziu implică să întârzii programa cu un an. Prelungesc cu un an programa de pe clasele V-VIII și rămâne cu o clasă mai puțin. Deci copii mai prost pregătiți, copii care au făcut vectorii abia în clasa a XI-a și polinoame pe a XII-a. Copii care nu își dau bacul, ci sunt promovați ca la fotbal, în următoarea divizie. Sau, mai rău, ca la modelling, pe bază de portofoliu.

Vom ajunge un neam de tăntălăi cronici și de șmecheri de Dorobanți. Cât despre cei cu oareșce gândire critică, ultimul care pleacă stinge lumina.

De încheiere, ca și Valentin Stan, las linia melodică următoare, cu o amară ironie:

No comment

Leapșă despre și pentru blog

Via Gârby. Merge la Andreea.


Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Nu multe. Majoritatea chestiilor personale pe care le scriu sunt chestii puțin importante, sau care țin de personalitatea mea efectivă, nu de anumite evenimente sau probleme din viața mea. Excepția care întărește regula este, desigur, colecția de reușite pentru care mă laud ocazional.

Cu ce îţi dăunează blogul?

Îmi dăunează mai degrabă faptul că uneori nu am timp de el și atunci scriu în grabă. În rest nu aș putea zice că două-trei rânduri lăsate posterității mi-ar dăuna vreodată.

Cu ce te ajută blogul?

Îmi lasă loc să mă manifest, atât pentru propria mea plăcere cât și pentru prietenii care mă citesc. Îmi face mare plăcere atunci când oamenii îmi spun sau îmi scriu comentarii legate de articolele mele, sau când așteaptă următorul post. De asemenea, mi place provocare de a scrie pentru oameni din diverse categorii, de la colegii de serviciu ai mamei la proprii mei colegi de școală, de la prietenii făcuți în diverse contexte și până șa necunoscuții care - sper! - găsesc ceva interesant în gândurile mele.

Ce reacţii permiţi?

Nu prea permit chestii foarte vulgare, tocmai din considerentul adulților care citesc. Adică nu mi-ar plăcea ca limbajul dă cartier să ajungă la mama, la dl. Berindeiu și la Biblioteca Județeană [știu, pare incredibil, dar până acolo a ajuns faima mea crescândă].

Care ţi-e rutina de blogger?

În general caut știri sau evenimente pe care să le comentez. Desigur, dacă nu găsesc nimic challenging, am poveștile mele de pe unde mă învârt.


::::::::On a non related topic: Skinul vechi avea ceva probleme, în sensul că nu apăreau imaginile așa cum trebuia, deci am schimbat-o pe un ton ceva mai tocilăresc. Doamne, am integrale pe blog! Cât de tare poate fi?

De ce iubim telefoanele

Am văzut ieri, înainte să plec în oraș, o știre despre un tip căruia tigrul din grădina zoologică din Sibiu i-a sfâșiat piciorul. Aparent, împreună cu un prieten, a considerat că ar fi o treabă interesantă să provoace tigrul și să filmeze toată povestea cu telefonul.


Dar ne interesează mai mult reacța tipului, care mi se pare de un țugulanism epic. Cu piciorul în pericol de amputare, după ce el singur a fost prostul care și-a făcut-o, ridicat fiind pe o targă de cei de la salvare, echipa știrilor ProTV [nu sunt sigură că era pe Pro știrea, dar nu îmi imaginez unde altundeva ar putea fi] îl filmează la momentul intrării în ambulanță. Și ce zice? Ce zice?

Întinde mâna într-un gest nonșalant spre prietenul lui și îi spune: "Adă, mă, telefonu'!"

Probabil rămăsese împrăștiat pe acolo după ce și-au filmat isprava...

.lib

Nu vă enervează și pe voi librăriile/papetăriile astea "moderne"? Vorbesc foarte serios, am fost azi la diverta [Universității] în căutarea unui stilou cât de cât valid, gândind ca proasta că în centrul Clujului găsesc așa ceva. Ei bine, au redecorat sectorul cu papetărie de data trecută, așa că m-am trezit în fața unui conglomerat de chestii, majoritatea fără nicio legătură cu papetăria. Erau cabluri de toate felurile, jucării, coșuri de gunoi și decorațiuni de birou.


Din ce era cât de cât făcut din hârtie, 90% erau colecții cu diverși idoli [Hannah Montana, Hello Kitty, Camp Rock], compuse din caiete cu coperte tari la minim 30 de lei, agende magnetice la 45, pernă roz, ținător de creioane cum se pune pe masă [îmi scapă denumirea] la fel de roz și bineînțeles pixuri cu puf. Undeva într-un colț erau aruncate 3 sortimente de caiete proaste, ca dovadă cel mai bun dintre ele pe care l-am găsit și cumpărat sugativează în draci, vreo 2-3 blocuri de desen și câteva coli de hârtie pentru caiet mecanic, ascunse sub mormanul de hârtie de xerox roz și portocalie... pentru că, așa cum știm cu toții, roz e noul alb.

La fel, câteva pixuri serioase în secțiunea dominată de carioci colorate și markere cu ochi și guri zâmbitoare. Cât despre librărie, se vindea suc și ciocolată, deși mi-a fost frică să întreb la cât au punga de M&Ms, după ce am văzut chitanța de la rechizite...

Așadar rămân cu câteva întrebări: 1. Oare chiar nu își pot scoate ăștia banii din cărți, că trebuie să recurgă la ofertă de alimentară? 2. Dacă sunt om serios și nu vreau caiet cu Hannah Montana, unde mă duc? 3. Sunt exagerată cumva, sau sunteți de acord cu micile mele fixuri?

Cugetări despre reclame

A fost Bahmu la Te pui cu blondele?. Nu, nu voi da importanță acestui fapt. Mai degrabă aș vrea să vorbesc despre pauza publicitară și despre oareșce constatări din domeniul advertisingului pe care le-am putut face în intervalul a 10 minute.


1. Nicio reclamă la Sensodyne nu o va egala vreodată pe cea cu Monica Davidescu. Am zis. Degeaba vine un ochelarist cu mască a gât și cu haine verzi să îmi zică mie ce sunt dinții sensibili. Degeaba filmează cu sârg realizatorii reclamei echipamentul din cabinetul ăluia, degeaba îmi arată animații 3D cu dinți atacați de stimuli reci. Pur și simplu nimic, niciodată, nu va bate moaca inexpresivă și imobilă a doamnei Davidescu spunând, pe un ton absolut egal și neconvingător "De acum voi folosi Sensodyne whitening pentru a-mi păstra dinții sănătoși"

2. O reclamă la Danone tare dubioasă mi-a atras atenția asupra importanței locului de filmare. Lăsând la o parte faptul că în primele 30 de secunde ale reclamei o tanti se întinde după un pahar de iaurt pătrățos (aproximativ paralelipipedic sau cel puțin trunchi de piramidă), iar în mâna ei e dintr-o dată rotund (trunchi de con), pe la sfârșit apare o mașină Danone în mijlocul pustiului. Locul arăta ca Luna, sau (depinde cât de paranoic alegeți să fiți), ca locul unde au filmat fake-urile cu aterizarea pe Lună. Bine, hai, ca să fie mai pământesc, să zic că părea prin pustiurile americane, gen Nevada. Și am reflectat o clipă la acest lucru. Cine naiba duce iaurtul cu lada frigorifică prin deșert? Ai crede că treburile astea nu circulă cu mașina jdemii de kilometri, ci se fac undeva aproape de locul în care se vând, sau că măcar iaurtul meu nu trece prin Arizona ca să ajungă la Cluj. Napolact FTW! Sau ce? Dacă ți se face sete prin pustiu, alergi după mașina cu Danone? Dacă ai de ales dintre Fata Morgana și o ladă cu Danone?

3. Deși nu e vorba despre reclame, am să consider următoare remarcă oarecum în legătură cu subiectul, fiind vorba despre branding. Mai știți femina.rol? Siteul ăla cu gagici penibile care vorbeau despre secretele seducției și ce le place bărbaților la femei, generalizând totul ca la ghiveci? Ei bine, i-am găsit nașul. Am găsit un nou site de pe care să mă amuz, feminitate-style. Așadar, din pomelnicul celor de la perfecte.ro, deși am promis că nu mai scriu prostii pe blog că le vede mama și își imaginează că vorbesc din experiență, citez:
1. periuta de dinți electrică poate fi folosită ca vibrator
2. folia de aluminiu din bucătărie este metodă de contracepție
3. bărbatul perfect are fund frumos, simțul umorului și nu umblă crăcănat
Voi vă dați seama ce e în capul lor? Ce poate să le debiteze la astea intelectul? Cât poate să se screamă un neuron singur ca să scoată ideile astea geniale, aceste adevărate lecții de viață?

Apropo, mă lămurește și pe mine cineva cine e Focoasa Iulia?

A mia oară despre filmulețe

Tot apar din când în când filmulețe cu copii nesimțiți, care fac scandal în ore sau își bat colegii [sau profesorii, cum făcea vaca de aici], și de fiecare dată lumea se scandalizează, se promite că se vor lua măsuri, se face tam-tam, după care pleacă "proteveul" din incintă și ghiciți ce se întâmplă: exact! Absolut nimic! Nimic care să amelioreze situația.


Însă ce mi se pare că întrece orice culme a penibilului este situația următoare [click aici pentru filmuleț sau citește mai departe]. Două eleve se bat kung-fu style în clasă, pe un penar. Dar nu vă imaginați că e un micuț conflict. A, nu! Se lasă cu păruieli, cu picioare, cu loviri serioase din partea amândurora. Un coleg filmează scena. Buuun... acum ia mai ghiciți ceva: pe cine sancționează școala? Pe mini-pițipoancele alea cu viitor în lumea bună de pe centură? Pe dirigintele care nu a știut să își țină clasa cât de cât civilizată? Greșit, ea i-a scăzut media la purtare celui care a filmat scena.

Eu să fi fost mama pruncului ăluia, făceam scandal. E o treabă atât de amărășteană să ascunzi - scuzați expresia - căcatul sub covor, încât îmi vine să strig de imbecilitatea pe care o percep în juru-mi. Adică în loc să le faci educație celor două scursuri feminine, să știe altătadă că smotoceala nu își are locul în școală, în loc să faci scandal părinților lor, să le trimiți la consilierul școlii sau să le dai naibii un sac de box pe care să își verse frustările de 14 ani, tu îl pedepsești pe cel mai nevinovat. De ce? Pentru că din cauza lui s-a aflat de toată tărășenia. Pentru că conducerii școlii respective nu-i pasă de elevi, de comportamentul sau de siguranța lor, ci de amărâta lor de imagine. Nu e important așadar că alea două se omoară, contează doar să nu se afle. În loc să fie fericiți că pruncul a filmat, că așa au descoperit problema și se poate remedia.

Și uite cum dă sistemul în nevinovați... Și uite cum, de mici, unii plătesc pentru greșelile altora și sunt țapii ispășitori ai unui grup. Cum să nu mă revolt de așa ceva? Cum să nu mă enervez când văd că porcăriile astea chiar se întâmplă? Și, oh, credeți-mă că dacă se întâmplă la scară mică, se întâmplă și la case mai mari. Nefiind o fană a genului, recomand totuși câteva versuri [aici cenzurate, pentru că mama îmi citește blogul]:

Historia

Băi, azi am avut una dintre cele mai funny ore de istorie de când am început școala. Dar să vă povestesc de la început celor ce nu sunteți în temă. Săptămâna trecută, merg în numele clasei spre sala profesorală, să întreb oare cine o fi noua dnă profesoară de istorie. Bineînțeles că, într-un final, o găsesc și o abordez direct:


- Bună ziua, sunteți noua doamnă profesoară de istorie?
- Da, eu sunt.
- Aveți cumva oră cu a doișpea acum?
- Da.
- Păi... [mă gândesc să nu-i spun direct "Ba nu, nu aveți"] Noi cam vrem să plecăm.
- Păi și nu vreți să ne vedem deloc semestrul ăsta? [înțelegând cum stă treaba] ... Măcar de două ori trebuie, să vă dau lecțiile și să dăm un test.

Așadar plecăm noi după această elocventă discuție și rămânem azi. Întrebări preliminarii din partea lui Gherasim: "Da' cum arată profa nouă? Ce culoare de păr are?" În răutatea mea, zic habar nu am, nu poți zice nici că-i șaten, nici că-i brunet... [Dar, spre justificarea ei, măcar e simpatică.] Și intră doamna profesoară cu următoarea replică:

- V-am adus lecțiile xeroxate, că presupun că nu scrieți.

Mihai se scandalizează că nici măcar nu *știm* să scriem. Chiar așa, ce-i aici? Clasa a patra? N-am știut că după ce că am dat competențe de limba română la care a trebuit să citim un text, ne mai stresează și cu scrisul. Ora a decurs ca la ultimii proști, și vorbesc serios de data asta. Ea începea:

- În 1948 s-a înființat Secu... Securi... Hai copii, Securiii...
- [în cor] ... taaaateaaa!
- Bravo, așa.

Din când în când se mai scăpa câte o întrebare încuietoare [Gherasim] sau câte o perlă [Sică: "Diferența dintre alegători trebuia să fie de minim 19 ani"], dar distracția a fost pe final, când am început să ne rugăm de ea să nu ne dea greu. Ba chiar, dacă se poate, să ne dea grile sau de potrivit coloane. De exemplu:

I. Care dintre următorii a fost mareșal?
a. dl. președinte Iliescu
b. tovarășul secretar general Nicolae Ceaușescu
c. regele Mihai
d. mareșalul Ion Antonescu.

II. Faceți legătura între cele două coloane
1. Nu vrem Kent, nu vrem valută...
2. Stima noastră și mândria...
3. Ana, Luca și cu Dej...
4. Ceauseșcu reales...
5. Azi în Timișoara...
6. Cine-a stat cinci ani la ruși...

a) ... la al paisprezecelea Congres!
b) ... vrem ca Roman să ne $%@!
c) ... mâine-n toată țara!
d) ... nu poate gândi ca Bush!
e) ... Ceaușescu, România!
f) ... bagă spaima în burghej!

[atâta timp cât rimează e bine] Acceptăm și să completăm noi enunțurile, însă doar pe cele sub forma: "Constituția din 1866 a fost aplicată în anul..."

Ce e cel mai și cel mai important este să nu avem porcăriile alea de întrebări-capcană pe care le mai pun unii, gen "Cine-a tras în noi/ 21-22?"