Toate drumurile duc spre Cluj
Mai exact, toţi cei 42 de kilometri de autostradă nouă s-au afirmat mai nou ca elemente civilizatoare în acest mic colţ de lume care este Ardealul. Aşadar noi care mereu ne-am lăudat că suntem mai domni decât sudiştii şi moldovenii, că am fost mai aproape de cultura Occidentală şi că, dacă ei sunt cu ruşii şi turcii, noi măcar am fost cu nemţii... ne-am văzut mitul spulberat de Autostrada Bechtel.
Nici nu s-au şters urmele de Logan în care au condus mai marii patriei peste mirificele plaiuri ardeleneşti, că hopa a avut loc primul accident. Ce e şi mai penibil este că accidentul a avut loc din cauza unei oi care trecea liniştită pe banda de 130 km la oră. De fapt, dacă tot am adus vorba, aparent transhumanţa e o problemă serioasă pentru dăştepţii cu autostrada, deoarece ciobanii rup gardul dintre sensurile de mers ca să-şi poată trece turma de pe o parte pe celalaltă. Nici nu ştiu de unde să încep să o comentez pe asta, deşi îmi trec prin minte numeroase versuri din Mioriţa. Ce să zic, poate când se va construi şi catedrala Mântuirii Neamului (sunt înapoiată cu ştirile, nu s-a construit încă, nu?) poate îl lasă pe antreprenor pe acoperiş, şi atunci am rezolvat cu toate miturile populare şi putem răsufla liniştiţi.
Tot în categoria ştiri despre autostradă, un tir a circulat 28 de kilometri pe contrasens după ce "s-a încurcat". După ce l-au sancţionat, autorităţile au avut de comentat doar atât: "se înţelege, trebuie să ne obişnuim cu noul sistem". Păi asta e ca aia cu trenul, nu mai ştiu cine o zicea: Există trei feluri de locuri: pe unde trece trenul, pe unde se aude cum trece trenul şi pe unde s-a auzit de tren.
Dar cu autostrada cum e? Că cică sunt şi locuri pe unde nu s-a auzit de lucrurile aistea...
0 Response to "Toate drumurile duc spre Cluj"
Post a Comment