Showing posts with label dieta. Show all posts
Showing posts with label dieta. Show all posts

Dezgrăşatul porcului 1 - regimul

Am zis că e cazul să fiu şi eu în ton cu sezonul, având în vedere că ultimele mele posturi nu au fost tocmai populate cu zăpadă, lumină în suflet şi Moş Crăciun. Aşadar să vorbim puţin despre cum scăpăm de oleacă de kilograme după sărbători, metodă tried and tested, care nu se înscrie la nicio dietă de pe net, şi pe care o urmez din nou acum din varii motive.


Motivul principal este că mă îngrăşasem şi înainte de sărbători, dar am prevăzut că, mai ales de colindat, e cu supărare la fiecare casă la care invitaţii nu mănâncă minim jumătate din sarmale, tot vasul de salată de boeuf şi măcar două platouri cu slănină, şuncă, şniţele şi brânză. Aşadar am aşteptat până după Crăciun să mă apuc de treabă, ceea ce nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, greutatea mea ajungând cu mult peste cum îmi stă bine. Şi nu numai greutatea, dar am tot felul de surplusuri pe diverse părţi anatomice. Aşa că, după principiul procrastinării, care zice "mă apuc de luni", aşa m-am apucat şi eu de lunea asta să ţin puţin regim şi să fac mişcare. Regimul l-am mai ţinut printr-a unşpea, când am dat jos 7 kilograme în 3 săptămâni şi am ajuns la o siluetă numa' faină, de 50kg. Aşadar funcţionează. Şi sper să funcţioneze şi acum, mai ales că îl combin cu câteva ore de sală pe săptămână. Dar despre asta mai târziu.

Principiul meu de dietă este să nu mă înfometez. Mi se pare o prostie ca regimurile să fie un chin, dacă se poate mânca sănătos cât să te saturi, la fel cum mi se pare o prostie să îţi fie greaţă de mâncarea scârboasă obligatorie. Aşadar îmi gătesc lucruri bune şi sănătoase, precum:
  • salată de varză cu oţet balsamic
  • pui la grătar în foarte puţin ulei de măsline, eventual cu ceva acrişor (oţet balsamic sau lămâie) sau cu sos de roşii
  • bruschete din pâine de secară, eventual unsă cu usturoi, cu cubuleţe de roşii (călite sau crude)
  • pâine de secară prăjită, zgâriată cu puţin pate de pasăre

...plus altele ce nu necesită mult efort la preparare, precum iaurt, ton din conservă cu suc de lămâie, portocale şi clementine ca gustări. Cel mai important este că îmi condimentez şi aromez mâncarea bine, cu sare, piper, rozmarin, maghiran, cimbru, busuioc etc. Mâncarea mea arată bine, are gust bun şi nu îngraşă aşa cum o făcea stilul meu de viaţă obişnuit, cu şaorme de la Osama, Fornetti pe fugă, McDonalds/KFC de câte ori treceam prin piaţă/mall şi bere la chefuri. Apropo de asta, nu beau alcool, pentru că nu am ce: berea e plină de calorii, vinul alb mă umple de alergii şi cel roşu nu îmi place. Fac şi mici (mari!) concesii. În primul rând că e nevoie de ceva dulce în fiecare zi, dar asta înseamnă o bucăţică de ciocolată, maxim o inimioară de Finetti de-aia din care ajunge pe o măsea. Nu am renunţat la Cola, pentru că e una dintre plăcerile mele la care efectiv nu vreau să renunţ. E recomandabil totuşi, să faceţi cum zice popa şi să lăsaţi sucurile carbonatate. Beau şi destul de multă apă.

Despre mersul la sală... în episodul următor.

Să vărsăm o lacrimă

Să vărsăm o lacrimă jurnalistică pentru cei leneşi. Citesc în gândul un material despre obezi, însă nu despre cei cu probleme glandulare sau mai ştiu eu ce... efectiv despre cei care mănâncă până nu mai pot. Cu toţii au nişte poveşti foarte tragice, de ordinul "vai, mănânc atât de mult şi sunt atât de grasă încât nu pot munci nimic şi trebuie soţul meu să întreţină toată familia", "soţul m-a părăsit pentru că eram prea grasă", "nu mă angajază nimeni pentru că sunt prea gras" et caetera.


Una dintre ele e poveste cu happy-end, tipa făcându-şi operaţie de micşorare a stomacului şi revenind la o greutate normală. Acum, ce probleme am eu:

1. Nu mai folosiţi scuze slabe ca să nu puneţi osul la muncă. Ceea ce doamnele din material numeau gravă problemă şi cât se compătimeau ele că sunt grase şi că le doare până şi să măture în curte se numeşte pe româneşte LENE. Iar faptul că sunt grase e doar un pretext ca să pozeze în victimele supreme ale umanităţii crude, că vezi-doamne ele ar vrea să muncească da' nu pot, săracele. Păi atunci dacă vor să muncească, de ce nu se opresc naibii din mancat? Dacă îşi doresc atât de mult să lucreze, să-l ajute pe capul familiei [care între două grase leneşe şi fiind singurul care munceşte, mă mir că nu şi-a luat lumea-n cap], de ce s-au lăsat în halul ăla? Ceea ce mă aduce la următoarea problemă...

2. Cum te laşi să ajungi aşa? Eu înţeleg că la juma' de tonă nu îţi surâde ideea să te apuci de slăbit, că te gândeşti că ai de slăbit sute de kilograme, dar atunci de ce nu te-ai gândi când ajungi la 100 că e cazul să laşi ciocolata? De ce nu te-ai gândi atunci când ai cu 10-15 kilograme peste normalul vârstei? Veţi spune că poate speră că, mai târziu, scapă cu ceva dietă minune. Scuzaţi limbajul: BULLSHIT. Se slăbeşte prin efort fizic şi mâncând puţin. Trebuie pus osul, trebuie chinuit un pic organismul, dar se slăbeşte. Anul trecut, prin mai, aveam 57-58 de kilograme, mă îngrăşasem în jumătate de an cum n-am fost niciodată. M-am văzut apoi în nişte poze, comparativ cu nişte bunoace şi am decis că e cazul să iau măsuri. Totuşi, m-am trezit la timp, când 7 kilograme erau de ajuns cât să fiu iarăşi "bine". Într-o lună aveam 49-50 de kilograme şi am rămas aşa. Dieta minune? Peşte, salată, pâine prăjită, porţii mici, nevoia de dulce satisfăcută cu un rând de Milka Diät pe zi şi o îngheţată pe săptămână [nu am renunţat la Cola, totuşi, care se consideră dulce]. Am revenit apoi la dieta normală, cu grijă totuşi la cantităţile şi la calitatea mâncării [mănânc la McDonalds sau KFC atunci când am poftă, dar nu abuzez de chestii la pungă - Viva Snacks, chipsuri, prăjiturele la ambalaj colorat]

Morala aici este că dacă chiar vrei, atunci poţi. Mai ales într-un domeniu atât de trivial ca alimentaţia. Nu din experienţa mea, care, sinceră să fiu, nu am avut mari probleme, dar de la alţii care au aplicat această metodă "simplă" şi eficientă. Dacă ai voinţa să nu te îngraşi, atunci nu te îngraşi, indiferent ce drame ai putea invoca pentru a-ţi justifica proporţiile (binecunoscutele motive "m-am lăsat de fumat", "sunt stresat/ă", "mi-a murit pisica şi simt nevoia să ingurgitez cantităţi uriaşe de maioneză"). Şi nu, nu mă impresionează absolut deloc povestea lacrimogenă, tragică şi plină de regrete a Danielei şi Mariei, care "nici nu ştiu cum se ţine o dietă". Of-of...