Cum sa NU incerci sa chiulesti (concurs VisUrat)
Blogul meu nu este unul personal, despre ce fac eu si despre viata mea. Prea multi isi povestesc viata pe net si pe prea putini intereseaza. Dar o serie de 4 articole, incepand cu acesta, vor fi despre intamplari comice din viata mea, ca poate castig si eu un iPod Shuffle. Asadar, pentru concursul visurat.ro si pentru colegii care isi amintesc:
Clasa noastra a fost ceea ce se numeste “late bloomer” in practica chiulitului in masa. Am inceput in clasa a noua cu ora de logica, deci destul de tarziu, dar ne laudam cu performante destul de bune in domeniu, fiind campionii generatiei noastre la acest sport (citez aici din diriga: "Sunteti in colimatorul directiunii").
Nu facem fite in legatura cu materia; de obicei e vorba de ore lejere sau plictisitoare pozitionate strategic dupa ora 1 sau 2. Dar unul dintre cele mai memorabile chiuluri in masa a fost tot in clasa a noua, cand ar fi trebuit sa avem un test la chimie. Cine mai avea chef de la 2 la 3 de test la chimie? Ce concentratii, ce Mendeleev, cand penultima ora a fost educatia fizica si numai bine ne-am intins muschii? Ne uitam in clasa vecina… pustiu. Era de-a dreptul LOGIC sa plecam si noi, nu? Pai ce, numai noi sa fim fraierii care raman la scoala?
Si atunci ne-am luat ghiozdane, geci, plase, si am lasat doar vreo doi-trei colegi dornici de test in clasa, cu mesajul "Mah, daca vine profa si face urat, ziceti ca suntem inca la educatie fizica si ca intarziem, da’ venim noi !"
Jumatate din clasa era deja afara, cand ma trazneste gandul ca am vazut-o pe profa de chimie mergand spre laborator ora trecuta. O, nu… Proiectarea scolii noastre face in asa fel incat daca noi vroiam sa coboram scarile spre libertate, puteam sa ne ciocnim cu ea, care le urca. Si, intr-adevar, ca la Festivalul din Pamplona, vreo 16 copii am facut stanga-mprejur si am inceput o goana nebuna inapoi.
Ajunsa in clasa, chimia ne intreaba : "Unde sunt ceilalti ?" Noi facem ochi de catelus si spunem "La educatie fizica." Replica ne este data apoape cu viteza luminii : "Hai ma… Doar am vazut reactia voastra…" Peste cateva minute se intorc si ei, sunati de colegii binevoitori din clasa. Si am dat si testul, care nici nu mai stiu despre ce era. Dar chiulul chimic de atunci va fi uitat doar peste mult timp.
Radu