REAL CRIMSON

Pentru ediţia de astăzi, vorbim despre clişeele muzicale. Mai exact, despre modul în care rocker nu înseamnă nespălat, manelist nu înseamnă neapărat cocalar ş.a.m.d. Vorbim şi despre instinctivul "Bă, eu ascult de toate. Şi la chefuri mai merge câte o manea". Vorbim despre chefuri, distracţie şi toate cele. Vă simteţi gata? Începem.

Citeam pe net un articol despre cum să devii rocker. Eu una nu mă consider rockeriţă, dar prieteni foarte buni de-ai mei sunt rockeri, metalişti, headbangeri etc., ce nu se potrivesc nicicum profilului descris de autor. În primul rând, m-a deranjat că s-au legat de muzica veche pe care rockerii încă o ascultă (d-alde Queen, Scorpions, Led Zeppelin, Deep Purple - muzica de calitate rămâne, muzica proastă de uită după 5 ani) şi mai ales de stilul vestimentar.

Imbracamintea te defineste mai mult decat muzica pe care o asculti. Pentru inceput trebuie sa tii minte cateva lucruri: haine negre. In ceea ce priveste hainele negre, ai putea fi interpretat de ceilalti ca fiind lipsit de creativitate, dar tu esti un neinteles oricum, asa ca parerea celorlalti nu conteaza.
Hainele: - tricouri negre cu formatii daca se poate: Sepulura, Dimmu Borgir, Cradle of Filth;
- blugi negri sau pantaloni din piele. Cu pantalonii de piele esti mai rocker;
- geaca de piele. Lumea va crede ca ai motor;
- bocancii negrii (rocker adevarat), cat mai grei. Daca nu gasesti poti sa incerci la armata romana, sunt la reduceri. Tine minte: hainele negre si bocancii trebuie purtati pe orice anotimp, fie ca e vara sau iarna, chiar daca faci viermi sau ciuperci, asta te defineste ca rocker. Rock ON!

În primul rând că un tricou cu o trupă nu te face rocker. Degeaba porţi diverse logo-uri şi simboluri pe tine, dacă această heraldică nu vine şi cu nişte cunoştiinţe în domeniul muzicii respective. Riscul este de a te face de râs: întrebat dacă ţi-a plăcut Roots (al cărui copertă o ai pe tricou), te vei întreba dacă este o băutură, o formaţie, sau un film nou.

Dar revin la problema socializării: spre deosebire de alte grupuri exclusiviste (o piţi fără haur pe ea nu e piţi, un emo fără dermatograf nu e emo), aş spune că grupul acesta denumit generic rockeri este cel mai permisiv. Cel puţin rockerii pe care îi cunosc eu nu te vor da afară de la masă pentru că nu ai haine negre, sau bocanci.

Le-a păsat când am venit cu rochie roşie şi saboţi? Nu. Le-a păsat că sunt singura cu fundiţă roşie? Nu. Le-a păsat că ştiu piese trendi? Din nou, nu. Pentru că sunt aceeaşi Călina ca întotdeauna, indiferent de cum mă îmbrac, care a fost ultima piesă pe care am ascultat-o sau când a fost ultima dată când am dat din cap. Şi tocmai de accea mă simt bine cu ei; pentru că putem vorbi aproape orice fără să intervină fiţe, superiorităţi şi alte chestii neplăcute prezente în majoritatea bisericuţelor.

Divaghez. Revenind la subiect, a fi în conformitate deplină cu un grup înseamnă a fi tras la indigo, a-ţi pierde unicitatea. Cine se aseamănă se adună nu înseamnă că toţi cei care se aseamănă trebuie să devină identici.

A merge la un chef, după părerea mea, înseamnă să te distrezi. Înseamnă playing along cu muzica ce se pune (până la un anumit punct, şi aşa nu eşti invitat la chefuri total incompatibile cu genul tău), că să te simţi bine nu numai tu, ci şi ceilalţi. Pentru că egoismul şi atitudinea de "eu nu dansez pe muzica asta, că e naşpa", sunt primii paşi spre o petrecere oribilă.

Cât despre "eu ascult de toate", este posibil. Nu este (numai) apanajul celor care vor să încheie discuţiile contradictorii de genul rock vs. manele. Una e muzica de acasă, alta cea de la petreceri, alta cea de la radio şi cea de pe mp3/mp4 player. Eu una am de toate: rocăciuni, metal, oldies, latino, house, hip-hop, clasică. Şi le ascult pe toate, cu diferite ocazii.

Nu este nici muzica, nici credinţa, nici fizicul, nici nimic care să ne facă mai buni sau mai răi decât suntem. Cunosc manelişti, houseri, urâţi, deştepţi, frumoşi, atei, pocăiţi, aroganţi şi modeşti care sunt oameni extraordinari. Aşa că la o parte cu clişeele.