REAL CRIMSON

Uite ce nu pot eu să înţeleg. Toată lumea face paradă cu termenul de intelectualitate, care mie de altfel mi se pare de-a dreptul obsolete [scuzaţi, dar după examenul de Cambridge de astăzi nu prea mai sunt coerentă în română] şi care îmi evocă, laolaltă cu gospodină şi alimentară, un trecut la care nici măcar nu am luat parte în întreaga-mi existenţă.

Cine e cu adevărat intelectual în lumea în care trăim astăzi? Când diplomele de facultate se pot lua en-gros, când orice trepăduş care scoate pe gură două-trei generalităţi/truisme e mare gânditor şi/sau filosof? Când nu sunt bani de cercetare în ţară pentru că oricum nu îi pasă nimănui de astfel de probleme? De altfel, se întreba o prietenă de-a mea dacă ar băga cineva de seamă o grevă a cercetătorilor.

Revenind, definiţia e subiectivă:

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine intelectului, care se referă la activitatea minţii, la intelect. 2. S.m. şi f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.; persoană care aparţine intelectualităţii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

... pentru că aşa şi eu gândesc din când în când. Şi Gigeluş, şi nea' Costică au o activitate a minţii, fiecare în felul lui. Ce e pregătirea temeinică şi ce înseamnă a lucra într-un domeniu? Mi se pare o definiţie prea ambiguă ca să mă scoată din actuala confuzie:

Cine e şi cine nu e intelectual? Ce înseamnă sintagma "clasă de intelectuali" [cu varianta "intelectualii", pe principiul "băi, intelectualule!"] pe care o tot aud pe la tembelizor? Şi, dacă îmi permiteţi o subtilitate... cine are dreptul să se (auto)proclame intelectual?