Pink me up, Scotty!
Aveau cei de la Aerosmith o melodie drăguţă acum câţiva ani, căreia îi spunea Pink. În videoclip apăreau tot felul de ciudaţi, bineînţeles doar atunci când Steven Tyler se retrăgea mai spre marginea ecranului, iar gura lui imensă lăsa loc şi de altceva în cadru. Dar da, rozul este o obsesie, rozul este un trend care mereu revine şi rozul va fi mereu ceva de care să ne preocupăm.
În altă ordine de idei, mi-a zis Mihai bancul cu Elena Băsescu, când sună ea acasă supărată şi zice că la Parlamentul European toţi vin cu tramvaiul, numai ea cu maşina personală, iar tăticu' îi trimite bani să-şi cumpere şi ea tramvai, să nu fie mai prejos decât ceilalţi europarlamentari. Pentru cei care sunteţi mai întârziaţi cu poanta, sau aveţi părul oxigenat, e o exagerare a răsfăţului EBei. Ceea ce nu e o exagerare, este ceea ce au făcut bulgarii:
[Revenim, aşadar la ceea ce spuneam despre roz.] Fostul ministru bulgar al apărării a vopsit două maşini în roz pentru a se potrivi cu culoarea rochiei fiicei lui, care avea mare nevoie de maşini cumpărate din banii contribuabililor pentru a se deplasa la balul şcolii.
Uneori, ştirile astea mă umplu de un sentiment călduţ, pentru că mi se refuză dreptul la replica binecunoscută Ca la noi la nimeni. De asemenea, cu asta sunt nevoită să îmi retrag tot ce am spus vreodată rău despre EBa şi despre piţipoancele de la My Super Sweet 16 de la MTV [care, totuşi, au părinţi incredibil de bogaţi şi care n-au decât să strice banii pe chefuri extravagante, doar ajung la femeia ce curăţă după chef, la chelneri şi la restul membrilor echipei organizatorice]
Ştirea mi-a trimis-o Dee, aveţi aici şi linkul. E de menţionat şi unul dintre comentatorii de pe site-ul respectiv, care a pus punctul pe i. Perimiteţi-mi să citez: Noi suntem hoţi. da vecinii noştri sunt gay
0 Response to "Pink me up, Scotty!"
Post a Comment