Si eu vreau "O viata noua". Dar sa fie departe, departe de tot!
Unde se opreste muzica si incepe prostia omeneasca? Greu de spus... Poate ca inceputul sfarsitului este aceasta melodie.
Problema nu ar fi neaparat la linia melodica (am auzit si mai proaste la viata mea), dar alta tema pentru versuri nu au gasit? Sa facem un pic de comentariu literar, deci:
Fiinta poetica, in ipostaza de barbat parasit, ii reproseaza fostei prietene faptul ca a plecat cu altul. Asumandu-si rolul de gentleman, rapperul mentioneaza ca "Peste tot te-am plimbat/Niciodata nu te-am lovit/Nu te-am injurat", aceste refulari ale adevaratului sau Ethos, cuvintele peiorative adresate fiintei de care este indragostit, urmand sa fie exprimate doar mai tarziu, in strofa a doua. Asadar, in incercarea de a-si recupera iubirea, de a o face sa se intoarca pe femeia visurilor sale, o invoca prin: "proasta", profitoare ("Te imbracai din Turcia[...] ti-am pus lanturi de aur la gat"), homeless ("O sa ramai pe drumuri") etc.
Pe de alta parte, ii demonstreaza si faptul ca este cult si rafinat facand o aluzie subtila la filmul "Pretty Woman", printr-o metonimie/sinedoca: "Tu nu esti Giulia Roberts, el nu ie Riciard Ger" (toate asa cum am scris, pronuntate in romana).
Sa fiu in locul tipei, as fugi mancand pamantul... Dar, daca stau sa ma gandesc, mai bine nu dau sfaturi... In primul rand, pentru ca nu stiu ce IQ are domnisoara, ea repetand aceleasi 4 versuri geniale de-a lungul acestui cantec (?), cu pretentia ca e refrenul, tu!
Traiasca muzica facuta in Romania!
1 Response to "Si eu vreau "O viata noua". Dar sa fie departe, departe de tot!"
Post a Comment