Un post, mai multe zile

Da, ştiu, nu am updatat măgăoaia de mult. Mii de scuze, aşa că să intrăm în pită.

Vineri am avut o mică aventură cu maşina. În sensul că am de gând să mă apuc în curând de şcoala de şoferi, iar tata s-a hotărât să facem o mică încercare. Bunica mea, la care merg de obicei în weekenduri şi vacanţe, stă pe o stradă destul de puţin circulată, mai ales noaptea, când am pornit noi spre ea. În maşină, tata îmi zice, cu cea mai mare naturaleţe "Te duc numai până în colţ, apoi mergi singură." Revoltată că voi merge pe jos, zic "Cu bagajele după mine? Dar tu unde mergi cu maşina?", ca să primesc răspunsul că nici vorbă de mers pe jos, că eu se presupune că voi porni maşina. Am rămas la stadiul de presupunere, probabil pentru că sunt blondă şi nu pot coordona piciorul de pe ambreiaj cu cel de pe acceleraţie, cu mâna de pe schimbătorul de viteză şi cu ochii de la cadranele de bord nici măcar cât să o iau din loc... Nu ştiu, voi, care v-aţi luat carnetul, aţi păţit asta vreodată, sau sunt chiar aşa anti-talent încât nu e de mine la şcoala de şoferi?

Sâmbătă dimineaţă am mers la Olimpiada de Engleză. Problema era că meciul Universităţii începea de la 11, şi eu urma să fiu blocată în sala aia infectă, de un portocaliu psihedelic, al Liceului Ghibu. Am terminat într-o oră şi jumătate subiectul pentru care aveam 3 ore şi am fugit spre Moina. Acolo, alt bai: casa de bilete închisă, geandarmu' că "data viitoare". Stresată la culme, îi explic că am avut Olimpiadă şi chiar aş vrea să îmi susţin echipa la ultimul meci de pe dream theater (recte Ion Moina). Până la urmă m-a lăsat cu condiţia ca nota de la olimpiadă să îmi fie peste 8. Nenea de la intrare, dacă, printr-o coincidenţă absurdă, îmi citiţi blogul, a fost 9, nu eraţi departe.

Nu am să povestesc mult despre meci. Nu prea am ce povesti. "U" este o echipă care, poate, pentru outsideri, ar putea părea nedemnă de atâta încredere şi de atâta susţinere din partea suporterilor ei. Ei bine, nu este aşa. Pentru că indeiferent de rezultate, indiferent de divizie, indiferent dacă după demolare va fi mall sau stadion nou, noi vom striga în continuare "Haide U!". Şi, aşa cum bunicii noştri le-au transmis iubirea pentru echipă părinţilor, care ne-au pasat-o nouă, peste ani şi ani va creşte o nouă generaţie e suporteri. Şi poate, odată cu ei, va creşte şi o nouă echipă. Una puternică, una care să fie demnă de toată iubirea lor, aşa cum, de bine de rău, Universitatea Cluj de astăzi este demnă de iubirea noastră.

Tot sâmbătă înainte să ies în oraş am prins o ediţie în reluare a Dansez pentru tine şi cică urma duelul. Au ţinut-o aproape o oră cu filmări de la repetiţii, cu povestea viselor concureţilor, cu transimisii de la Chişinău din casele familiilor care îi susţin, şi cu publicitate. Dar momentul culminant a fost, fără discuţie, când Ştefan Bănică Junior i-a adus fratele Alinei Dumitru din Canada, frate pe care nu l-a mai văzut de 6 ani. Nu vă pare cunoscut, parcă de undeva de la vreo rudă prin alianţă a Juniorului?

Duminica a fost zi de parastas pentru bunicii mei şi masă în familie. Motiv pentru care mi-am amintit de o fază de la ultimul parastas, cu un diacon la care, în mijlocul cântării, i-a sunat telefonul. Fără a schiţa cel mai mic gest şi continuând cu aleluia, aleluia, aleluia tipul a scos telefonul, s-a uitat la mesaj şi a pus aparatul înapoi în buzunar. Primise probabil, vorba lui tata, un apel de sus.

Azi am fost la teatru cu colegii, cam pe nepusă masă (credeam că e seara, pe la 6-7, ştiu eu? Când colo, la 3 aud la şcoală că piesa e la 3 jumate, deci abia am ocazia să halesc un Pontino Fornetti că trebuie să fiu în faţă la Teatrul Naţional), la O scrisoare pierdută, într-un soi de regie modernă. Actorii au improvizat poate cam mult pentru gustul meu, dar pe final mi-a plăcut mult. Poze cu nemiluita (îmi luasem aparatul-cărămidă la şcoală pentru nişte poze de revistă), pe care ar fi cazul să le descarc din aparat, altfel mi se urcă în cap tot liceul...

Cam atât a fost zilele astea care m-au ţinut departe de blog. Să nu uit, aici găsiţi ceva interesant. Numa' bine.

1 Response to "Un post, mai multe zile"

  1. grimfacker November 24, 2008 at 9:28 PM
    Deh..doar esti fata cum sa nu te lase sa intri la meci??!?! NOT FAIR I TELL YOU NOT FAIR!!