Harry Potter şi Rockerul de pe gard

La noi la şcoală există un gard special. Este un gard care arată mai tot timpul ca ziua de 14 februarie, fiind locul preferat al cuplurilor din liceu, unde se pot ţine de mână şi lua în braţe, cu un risc redus de a li se face observaţie.

Astăzi am comis imprudenţa de a sta împreună cu o colegă pe acel zid al iubirii veşnice (da, aceea din care durează trei luni). O cheamă Alexandra Dascăl şi e bună, aşa că nu mă deranjează deloc să stau cu ea la o poveste şi să ascultăm o muzică la căşti. Deh, distracţii de pauza mare... Bineînţeles, pe zidul nostru erau vreo 4 perechi de îndrăgostiţi, dar cine se gândea la asta?

Cum stăteam noi două cât mai aproape de telefonul cu muzică, iaca vin alţi doi colegi spre noi şi încep să râdă, se depărtează şi râd din nou, apoi pleacă. Mai târziu aveam să aflu că încă de când au văzut-o pe Ale au început să-şi dea cu presupusul că oare cine e tipul de lângă ea. Apoi, apropiindu-se, s-au mirat că tipul mai e şi rocker. Era deja prea tare faza: Nu numai că Ale are prieten şi nu ştia nimeni, dar e şi rocker!

Eh, ajungând lângă noi s-au mai dezumflat când au văzut că tipul nu era prietenul ei. Nici măcar nu era tip. Rockerul eram eu. Bună treabă, nu?

5 Response to "Harry Potter şi Rockerul de pe gard"

  1. Anonymous November 10, 2008 at 7:09 PM
    mi-ar placea sa scrii articole mai..cum sa zic..intelectuale. iti urmaresc blogul de ceva timp si mi-ar placea sa am ce citi in continuarem, sa nu te rezumi la articole de acest gen
  2. crimson November 10, 2008 at 7:54 PM
    hei... ma bucur ca iti place blogul (sau ca ti-a placut). ce pot sa spun? de obicei in perioada asta a anului ma ia o stare cam ciudata (eu sunt omul care raceste vara si are astenie de primavara in noiembrie) dar ma feresc sa scriu aiurea cand nu am inspiratie.
    in sensul ca decat sa pun postari gen "Nu am inspiratie" sau "Nu am chef de scris", mai bine ma leg de subiecte ceva mai usurele, cat sa nu ramana parasit.
    sincer, si eu am cateodata impresia ca ma tabloidizez, dar sper sa ies repede din starea asta
    mersi de comment si ca ma citesti :) ne mai auzim si cu treburi mai interesante
  3. yoggy November 10, 2008 at 10:54 PM
    nu te mai lega de gardu ala, clar? nu de alta, da sunt printre cei care i-au dat renumele...;)) totusi, de acord cu anonymous... parca mai faine erau articolutele mai vechi... pe cand si o reaparitie radio?
  4. Delia November 11, 2008 at 9:37 AM
    Nici gind sa te "tabloidizezi"! Chiar mi-au placut ultimele postari ale tale! Sunt mult mai ..deschise, au un umor deosebit! Unele postari de mai demult erau chiar inversunate si prea critice pentru virsta ta! Sa nu uitam ca ai 17 ani! Uau, ce virsta! Keep going! Trebuie si sare si piper!
  5. Delia November 11, 2008 at 4:44 PM
    ..si pentru Yoggy: Sa nu creada el ca a descoperit roata.. Gardul ala exista demult si a folosit pentru aceleasi scopuri multor elevi dinaintea lui!