Marea informatizare
Calculatorul e anti-prost. Chiar foarte anti-prost. În general, programele sunt intuitive, sistemul de operare este intuitiv, perifericele sunt intuitive. Din punctul acesta de vedere, nimeni nu ar trebui să aibă probleme în a se obişnui cu ceea ce este un PC, deşi e clar că cei tineri sunt mult mai uşor adaptabili. Totuşi, dacă nicicum nu poţi educa omul să folosească măgăoaia, atunci nu i-o da pe mână. Astăzi am dat peste un reportaj al celor de la Realitatea, de-a dreptul simpatic, mai ales pentru cineva care ştie cevaşilea calculatoare.
Rezumat pentru cei care nu au chef să vadă filmul:
1. Parola tipului este 123. La fel de bine putea să fie password, sau 0000
2. Tanti nu se ştie descurca pe interfaţa de la Siveco. Ei, aici baiul e că cine lucrează cu statul pentru lecţii interactive şi minuni din aceeaşi serie nu îşi prea dă osteneala să facă interfeţe utilizabile. Eu o înţeleg pe tanti, şi eu abia am deschis lecţiile din AeL de la noi de prin laboratoare.
3. Copiii vor şi probabil ştiu să folosească PCurile
4. o serie de profesori se plâng că cică vezi doamne de acum doi ani, de când au facut cursul de calculatoare, au uitat şi că au făcut pe altfel de calculatoare. Deşi mă îndoiesc că au făcut lecţiile pe Linux, compilând kernels şi testând linia de comandă, iar acum nu dat cu sama ce e cu Windowsul şi cu butonul de start.
Păi bine, dar ce vor să facă cu laboratorul ăla? Au ore de informatică? Au inginer de sistem? (La cât de neprofesionist era aranjat totul, mă îndoiesc) Ce contează? Adevărata problemă, aici, nu este calculatorul, sau că ar fi tare greu să conectezi o tastatură, ci conflictul între generaţii. Pentru că pe feţele copiilor se vedea clar că vor, că sunt interesaţi, în timp ce gloata aia de profesori bleguţi abia se descurcau să compună nişte scuze pentru jurnalişti, cum că au notiţe, deci nu au uitat cum e cu calculatoarele.
Dar, pe de altă parte, îmi şi imaginez cum decurge dialogul profesor-elev într-o asemenea şcoală:
- Dna, profesoară, de ce nu putem folosi calculatoarele?Şi atunci elevii tac, se aşează, şi speră ca atunci când vor fi mari, să nu fie la fel ca profesorii lor. Profesori care ar trebui să fie modele pentru ei.
- Nu aveţi voie.
- Dar ştim să le folosim şi promitem că nu stricăm nimic.
- AM ZIS CA NU AVEŢI VOIEEEE! ACUM TRECEŢI ÎN BĂNCI ŞI SCOATEŢI-VĂ PERGAMENTELE!
0 Response to "Marea informatizare"
Post a Comment