Showing posts with label haine. Show all posts
Showing posts with label haine. Show all posts

Tanga taxi

Circulam cu un taxi zilele astea şi am auzit o poveste care merită redată în scris, ca să vedeţi că nu degeaba comentează lumea că se strică tineretul. De fapt, mai mult ca să scot un contrast între tineretul care face nebunii bune, şi cel care face nebunii de prost gust. Pornesc de la premisa că şi eu vorbesc multe prostii, dar numai atunci când sunt într-un grup care mă ştie de nebună şi nu ia în serios respectivele poveşti. Înţeleg nevoia oamenilor de a se da în spectacol, doar sunt o alintată şi jumătate (când vreau), dar nu în faţa unor oameni care nu te cunosc şi nu au o părere despre tine.


De ce această introducere plicticoasă? Mi-a fost relatată discuţia a două domnişoare, dacă se pot numi aşa, deşi sunt convinsă că în cercul lor social, sunt apelate mai degrabă prin "fă", decât prin "domnişoare". Iată aşadar dialogul a două tipe ieşite, desigur, din Bamboo, în taxi [ţineţi cont şi de faptul că totul se petrece în prezenţa şoferului]:

- Tu, aşa m-a ***ut ăla că mă strâng chiloţii.
- Păi dă-i, fată, jos!
- [către taximetrist] Pot să îmi dau jos chiloţii?
Moment în care taximetristul, cu totul bulversat de toată povestea, îi spune că poate să şi-i dea jos, dacă nu şi-i lasă în maşina lui. Moment în care încrezuta naibii [că deja mă enervează şi numai să dau povestea mai departe] ce credeţi că spune? Se ruşinează că omul poate o fi având nevastă? Îşi dă seama că e taxi, nu bordel? Realizează că e indiscretă şi proastă? Nici pe departe. Replica ei a fost:

- Nu îi las că sunt de firmă.
... şi, mulţumită că a primit permisiunea taximetristului, purcede la orientarea picioarelor în sus şi renunţă la supărătorul articol vestimentar. Deci sunt eu de modă veche dacă le-aş fi păruit pe amândouă afară din maşină în două secunde? După ce că sunt mahalagioaice şi îşi discută chiloţii şi distracţiile sexuale de faţă cu un străin, mai eşti proastă şi să te dai şmecheră că ai chiloţi de firmă! Vorba proverbului cu prostul fudul.

De acum încolo, mă voi trezi în fiecare dimineaţă fericită că nu sunt piţipoancă.

Chestiuni de fiţă

Click! o ceartă şi o face de ruşine pe Bianca Drăguşanu (care obişnuia să fie, dar acum nu mai e nici blondă, nici a lui Bote), pe motivul că aceasta s-a dus să îşi cumpere haine dintr-un complex fără fiţe. Cum îşi permite Bianca Drăguşanu să se îmbrace cu haine de la aceeaşi firmă no-name care aprovizionează cu îmbrăcăminte şi categoriei nefericite a oamenilor obişnuiţi? Desigur, urmează nişte presupuneri foarte profi-paparazzo despre cum, ruşine fiindu-i că se amestecă printre clasa muncitoare, Bianca s-a deghizat în haine sport, şi-a pus ochelari de soare şi nu a comentat nimic cu privire la incursiunea sa în complexul ieftin. Lasă-neee, haită de hiene ce sunteţi. De când e ruşine să cumperi lucruri ieftine?


Ca de obicei, Click! le cam exagerează. De asemenea, oare de ce apare inconsecvenţa asta în reportaje? Mai devreme citeam că Megan Fox a fost admirată pentru originalitatea ei când a împrumutat tricouri băieţeşti de la fiul ei vitreg, Lady GaGa e fashion icon pentru că îşi leagă hălci de carne pe post de rochie şi pantofi şi una dintre cele mai sexy poze cu Johnny Depp (ca să am măcar un exemplu masculin) este cu un tricou lălâu şi transpirat. Apoi, mai sunt o grămadă de avocaţi ai second handurilor. Ce treabă are preţul hainelor cu modul în care le asortezi şi cu stilul vestimentar general nu pot să pricep.
Cred că e tare gravă situaţia dacă am ajuns să iau apărarea Biancăi Drăguşanu...

În căutarea pantalonilor pierduţi

Subtitlul, dacă Blogger mi-ar permite un asemenea lux, ar fi O poveste de majorat. Exact. E vorba despre un majorat la care am participat vinerea trecută, şi despre care am promis să scriu pe blog, ca urmare a numeroaselor remarci ironice ce trebuie consemnate în analele istoriei. Păstrez numele sărbătoritei treaba mea şi a celor care au mai fost la eveniment, pe care îi rog, la rândul lor, să nu divulge datele esenţiale. E mai pitoresc aşa... Să trecem la treabă:


O scurtă dizertaţie despre bunul simţ vestimentar. Înţeleg nevoia domnişoarelor de 18 ani de a-şi arăta bunăciunea şi - implicit - cracii (scuzaţi expresia). Înţeleg să îţi decupezi rochia din perdele, într-un gest a la Scarlett O'Hara, să îţi scurtezi rochiile şi fustele, dar în momentul în care îţi iei o bluză lălâie şi o prinzi cu o curea, uitând pantalonii acasă, gestul nu se numeşte nici ingeniozitate vestimentară, nici inspiraţie inginerească. Se numeşte că ori nu îţi permiţi o rochie, ceea ce mă îndoiesc că e cazul, ori că ţii neapărat să ne arăţi chiloţii. Pentru asta poţi să vii direct în chiloţi, fără subtilităţi şi te înţeleg. Tot e mai ok decât stilul ăla de rochii mini fără bretele, care sus acoperă jumate de bust şi jos nici atât. Bineînţeles că, atunci când se lasă, tragi de material în sus şi iese câte o juma' de bucă. Tragi de material ca să acoperi fundul, iese o juma' de sân.

Related topic: hairstylingul la un majorat. Nu este un eveniment la care vii cu un elastic, scuipi in palmă şi îţi faci freza înainte să intri. De asemenea, am văzut o tipă chiar drăguţă cu breton a la Cleopatra Egiptului şi mă mir că, în loc să-şi arate figura, tipa a abordat o freză tipică urâtelor. Ştiţi voi, alea care îşi acoperă faţa cu păr şi cu ochelari mari de piţi, doar-doar arată decent. De ce ai face aşa ceva când arăţi bine?

Speranţa de IQ. Aceasta se va ilustra anecdotic. Suflând sărbătorita în artificiul de pe tort care, desigur, nu se stingea, o tipă ia artificiul, îl orientează cu partea aprinsă în jos şi îl înfige în tort ca să îl stingă. E greu cu neuroni ce se plictisesc de singurătate...

Muzica ce ne place. După cum am mai spus, nu am nimic cu cei care practică ascultarea manelelor ca hobby. Contrar aparenţelor, deşi comentez mult şi ironizez în draci, nu am nimic împotriva diverselor categorii socio-culturale formate în jurul ideilor de rasă, religie, muzică sau orice altceva. Ceea ce mă deranjează pe mine este că unii nu se pot conforma normelor sociale în cadrul unui eveniment. Cu câteva excepţii, am fost dezamăgită să văd că, în loc să se ridice de pe scaun ca sărbătoritul să se simtă bine la cheful lui, să vadă că lumea se distrează, unii strâmbă din nas la orice înseamnă muzică diferită de cea pe care ei o preferă. Niciodată nu am fost genul care să nu dansez pe manele sau pe house pentru că nu ascult acasă. La chef sunt ca la chef şi ştiu să mă simt bine, indiferent de grup. Tocmai de aceea m-am simţit foarte bine la majoratul de faţă, îi urez sărbătoritei încă un La mulţi ani! şi sper că, din toţi cei ce citiţi aceste rânduri, măcar câţiva vă ridicaţi în picioare când trebuie încins un chef!