REAL CRIMSON

Da, nu prea am scris în ultimul timp. Ca de obicei, abia îmi găsesc locul printre toate prostiile pe care le am de făcut, începând cu analiza matematică şi grafica revistei, până la câştigatul de concursuri şi instalări de Windows 7 (care, by the way, rockuieşte).

Astăzi seară îmi iau zborul - metaforic vorbind, fiincdă nu poate fi vorba de asemenea viteze cu CFRul - spre Bucureşti, unde va avea loc TEDxBucharest, fratele mai mic şi mai pricăjit al conferinţelor TED, pe care le-am elogiat deja pe blog pentru modul în care aduc ştiinţele mult mai aproape de înţelesul oamenilor de rând. În fine, speranţa mea legată de TEDxBucharest este că va fi un eveniment cu vorbitori talentaţi; îmi doresc foarte mult ca, la terminarea evenimentului, să plec cu impresia că şi la noi sunt oameni precum cei de la TED, oameni care sunt pasionaţi şi coerenţi, oameni care vorbesc din tot sufletul şi oameni care au ceva de spus.

Sper să îmi fac puţin timp să mai scriu vreun post-două pe blog, având în vedere că mi-am cam neglijat îndatoririle eterne faţă de cititori, dar dacă nu ajung să mai scriu până duminică-luni, apelez la înţelegerea voastră, a tuturor. Deocamdată, un provizoriu pa, ne vedem mai încolo.

Se zvoneşte că profesorii vor intra într-o grevă serioasă de tot, pe perioadă nelimitată. Şi nu îmi convine. Nu, pentru că se pierde foarte mult din materia de BAC, care nici aşa nu ştim exact în ce constă. A fost bine o zi, hai că ar mai merge încă vreo zi sau două de relaxare, dar nu pot să înţeleg de unde a picat atât ghinion pe capul nostru într-un singur an.

Dna Sitaru, suplinind la ora de recapitulare de mate, spunea că de generaţia noastră şi-au bătut joc, şi îşi bat joc în continuare, aşa cum nu au făcut-o faţă de nicio generaţie anterioară. Ce ştim la momentul de faţă? Nişte date incerte, pasibile amânării, nişte programe vagi, nişte proiecte de experimente de încercări la care nici măcar nu e sigur că vom beneficia de simulări pentru a înţelege modul de desfăşurare al fiasco-ului.

Şi da, mi-e foarte uşor să spun că nu mă interesează deocamdată, că mă vor interesa toate acestea abia prin aprilie, dar, aparent, sunt o mincinoasă notorie. Aşa să fie lumea asta, noi ăştia mici să nu avem nimic de spus? Ştiţi cum ar fi o grevă a elevilor? Ne-ar pune pe toţi absenţi sau ne-ar da afară din şcoală pe motiv că învăţământul, după clasa a zecea, nu e obligatoriu.

Deci da, nu avem nimic de zis.

Scuzati lipsa de diacritice, care este datorata laptopului imprumuntat de la dragul de Sica. Acestea fiind zise, bloguiesc de la pensiunea Mama Uta (a se pronunta Utza), din excursia la Arieseni/pestera Scarisoara, unde am pornit, copii silitori din Consiliul Elevilor, ca rasplata binemeritata a eforturilor noastre indiverse activitati. So, long story short, vorba unui prieten foarte bun, daca va paste gandulsa veniti pe aici, as spune ca mai bine urcati cu masina pana la pestera, avand invedere ca noi toti suntem deja de-a dreptul exausted dupa un drum per pedes ce a inceput la 11 fara un sfert dimineata si, cu mici intreruperi, a durat pana acum o jumatate de ora, cand ne-am cazat.

Pestera nu e atat de spectaculoasa precum s-ar fi asteptat o gasca obosita de prunci la sfarsitul unei urcari de 3 ore si probabil ca aveam destule obiective mai aproape sau mai accesibile, dar trebuie sa recunosc ca mi-a prins bine aerul de munte si chiar efortul pe care l-am depus. In definitiv, doua mancari strica, doua activitati fizice repara. Oamenii din Consiliul Elevilor reprezinta o companie cat de poate de placuta, iar pentru distractia clasei de a saptea pe care am declarat-o castigatoarea concursului Clasa mea este model, mi-am permis sa aplic jocul cu killerii de la IPW. Prin urmare, cer in mod oficial proprietarilor de drept ai jocului sa faca o exceptie de la copyright si sa-mi permita sa spun ca a fost un succes.

Pe de alta parte, dupa ce ne-am batut joc de biata pensiune fara macar sa o vedem [cand cineva a intrebat daca sunt dusuri individuale, am inceput sa fabulam cu privire la wireless gratis, la SPA si jacuzzi], am avut o surpriza placuta. Cazarea e de conditii superbe, cu dusuri la camera si, DA, cu internet wireless. Asadar, semnalul de la telefon fiind destul de slab, permiteti-mi sa va salut pe toti si sa inchid bloggerul. Deseara, bagam o Mafie cum n-a mai vazut Arieseniul.

Din seria "măcar odată pă lună să ducem o veaţă bună", Dany, frate, ia uită-te tu decât la linkul ăsta: click aici. Sigur îţi va plăcea.

Continuând seria senzaţionalităţilor Click!, aflu următoarele, pe care mă voi strădui să nu le comentez atât de pe larg precum subiectul Ginei Pistol:

Abramburica vrea camere de filmat la BAC. Păi măi oameni măi, nici măcar nu ştim exact ce probe vor fi şi când se vor da, şi lumea îşi face deja probleme de cum se va da BACul? Să nu comentăm investiţiile uriaşe care ar putea fi mai bine puse la bugetul şcolilor cărora li se prăpădeşte structura de rezistenţă peste elevi, probabil chiar în timpul BACului. Luaţi mai bine webcamuri la calculatoarele care [ah, stai, am uitat, nu se mai dau calculatoare la elevii săraci, aşa cum promitea proiectul acela ce a pornit acum mai puţin de un an şi a murit în faşă]... Sau filmaţi cu telefoanele elevilor [ah, stai, am uitat, sunt pline deja cu poze şi filmuleţe de piţipoancă făcute pe catedră]... Sau... Sau mai bine nici nu mai spun nimic legat de asta.

Tot legat de şcoală, cică de luni se intră în grevă, dar tot trebuie mers la şcoală, doar că nu se pun note. Cei de la Click! spun că

Şcolarii sunt în culmea fericirii: vor veni la ore, dar nu vor mai primi note. Sindicaliştii au decis ca, din această săptămână, să nu mai pună note în catalog şi nici în carnetele de note, ci pe caiete speciale, unde ei scriu evoluţia elevului la clasă.

Nu pot să cred ce exprimare nefericită a fost asta. Eu sunt elevă şi abia de simt un uşor fior de bucurie la gândul că nu se pun note (deşi s-ar putea să fie ceva ce am mâncat). Absenţele, tot absenţe. Orele, tot ore. Unde e greva? Unde e culmea fericirii pe care o aruncă în dreapta şi în stânga redactorul articolului? Nici nu înţeleg dacă e să o luăm ca pe o chestie japoneză, sau ca pe o sărbătoare a plusurilor, minusurilor şi cataloagelor improvizate. [Pentru cei care au părăsit şcoala de ceva vreme, plusurile şi minusurile sunt sistemul acela ingrat în care nouă semne fac o notă, cu un punct din oficiu, şi dacă te prinde fără temă îţi pune 3 minusuri]

Vă salut. Spor la citit cele mai recente debitări şi revoltăciuni de la mine sau de la alţii de pe blog.

Ador exprimările din Click!... Mi-am început sesiunea de blogging de astăzi cu o mare pană de inspiraţie, ba chiar am ajuns să am cu Micloş următoarea conversaţie:

Eu: omule
Eu: zi-mi de cine sa ma leg
Eu: pe blog
Eu: ca doar sunt destui prosti
Miclaus Vlad: :))
Miclaus Vlad: de :-?
Miclaus Vlad: patapievici
Eu: da ce-s eu aici? badea?

Revenind, vorbeam despre cum, ulterior, am intrat pe siteul Click.ro şi au început să curgă ideile gârlă, cu găleata, Niagara folz end Orinoco rivăr, una după celalaltă. Aşadar mi-am încălzit mâinile şi am atins magica tastatură. Recte, debitările mele pe ziua de astăzi:

Gina Pistol, Marylin Monroe de România este primul titlu care mi-a intrat în câmpul vizual, de altfel primul care m-a şi făcut să exclam ceva de genul "wtf?". Deschid pagina şi mă loveşte peste retină imaginea chiloţilor Ginei, într-o rochie albă precum cea a lui Marylin deasupra gurii de ventilaţie. Machiată şi cu părul aranjat ca diva anilor '50, Gina Pistol totuşi mi se pare că se potriveşte în rolul de Marylin ca un redshirt trecând de mijlocul unui episod de Star Trek, ca un Storm Trooper cu precizie la tir, sau, pentru cei mai puţini geek, ca un hipopotam îmbrăcat în roz. Nepotrivit, pur şi simplu. Nu ştiu cine i-a dat titulatura aceasta ce asemănare a putut să vadă între cele două.

Că ambele sunt blonde? Ei, nu mă înnebuniţi acum, că asta e ză oldăst tric in ză buc. Toate sunt blonde, de la Simona Sensual până la Loredana Chivu şi Alina Plugaru, dar nimeni nu se apucă să le dea titulatura Marylin Monroe de Băicoi. E ca şi cum mie mi-ar zice cineva Miley Cyrus de Cluj numai pentru că sunt şatenă. [Bine, lăsând la o parte că oricine mi-ar zice Miley Cyrus de Cluj ar ajunge la UPU cu urme de inele pe moacă.]

În afară de păr, ce mai are? Buzele de peşte nu mi se pare că îi dau o distincţie aparte Ginei, plus că adevărata Marylin era o tipă cu alură destul de distinsă. Nu mi se pare că ar fi avut frumuseţea aceea perversă şi artificială ce caracterizează toate piţipoancele astăzi.

Zic cei de la Click:

Părul blond şi uşor buclat, pomeţii bine definiţi, buzele senzuale, surâsul cald şi dantura perfectă o recomandă pe Gina drept o Marilyn Monroe autohtonă.

Ete fleoşc. Şarmul unde e?

Citeam la groapacuproşti un material despre CFR şi despre condiţia proastă a trenurilor noastre, cum că pe lângă şine cresc pomişorii şi toaletele sunt sub orice critică. Sunt în primul rând un promontor al schimbării, însă nu pot să nu îmi amintesc ultima toaletă de tren în care am fost şi cât de stupid a fost înnoită.

Cum aşa? Păi, credeţi-mă că e mult mai uşor cu toaletele vechi şi mizere în care cumva cumva reuşeai să îţi ţii echilibrul, decât cu prostiile astea de inox în care probabilitatea de a te umple de urină e undeva pe la 85%. Adică au pus ei chiuvetă şi WC frumoase şi curate, dar au făcut vasul de toaletă extrem de puţin convex. În loc să semene a toaletă, deci, seamănă a lighean care se scutură în ritmul vagonului. Cu cât e mai plin de propria ta urină, cu atât e mai periculos să îţi continui demersul de a sta deasupra sau aproape de vasul de toaletă semi-debordant.

Pe de altă parte, când tragi apa trebuie să o faci ca la covert operations: in and out. Sistemul de tragere a apei e foarte foarte violent, adică trimite jeturi de apă, cu o presiune incredibil de mare, direct spre conţinutul lichid al toaletei, drept pentru care totul se împrăştie în metrul pătrat rezervat WCului. Soluţia e simplă: apeşi butonul şi dispari pe uşă, aştepţi până când nu mai auzi sunetul apei, apoi te întorci la spălat pe mâini.

Deci, oameni buni, schimbarea ca schimbarea, dar schimbare cu cap!