REAL CRIMSON

Dincolo de orice comentarii. click aici.

Am fost la Hajduszoboszlo. În mod normal asta ar trebui să fie tot ce am de spus despre o vacanţă. Totuşi, de data asta, motto-ul a fost Distracţie la maxiiiim. Lăsaţi-mă să detaliez, va fi plăcerea mea.

- Dar are 13 ani, nu are buletin.

- Se intră cu paşaport sau buletin.

- Avem certificat de naştere.

- Se intră cu paşaport sau buletin.

- Poza ei e pe paşapoartele vechi, noi suntem părinţii ei.

- Se intră cu paşaport sau buletin.

Mă enervează oamenii care nu ştiu să piardă. Înainte de concurs, abia se pronostica un loc 10 pentru piesa României. După o fracţiune de secundă de bucurie că am ieşit pe locul 3, apar şi haterii, ca ciupercile după ploaie, că vezi-Doamne Paula merita primul loc, nu drogata de Lena care nici măcar nu ştie citi o notă muzicală.

Aveam o vorbă cu cei din excursia la Londra: "Romanians. They grow everywhere". Debitam şi noi, ca o glumă bună, că românii sunt o rasă atât de rezistentă şi de flexibilă încât nu gândacii vor fi cei care voi supravieţuii iernii atomice, ci românii, ei fiind deja obişnuiţi cu shaorma radioactivă şi cu cele mai absurde condiţii de viaţă. Mai mult, este adevărat că românii cresc peste tot, aşadar ne aşteptam cu toţii ca în curând să se schimbe motto-ul "Mind the gap between the train and the platform" în "Mind the Romanians between the train and the platform." pentru că o colonie de români poate creşte, supravieţui şi înflori chiar şi în acel gol celebru dintre tren şi platformă.

Tot apar din când în când filmulețe cu copii nesimțiți, care fac scandal în ore sau își bat colegii [sau profesorii, cum făcea vaca de aici], și de fiecare dată lumea se scandalizează, se promite că se vor lua măsuri, se face tam-tam, după care pleacă "proteveul" din incintă și ghiciți ce se întâmplă: exact! Absolut nimic! Nimic care să amelioreze situația.

Mai exact, toţi cei 42 de kilometri de autostradă nouă s-au afirmat mai nou ca elemente civilizatoare în acest mic colţ de lume care este Ardealul. Aşadar noi care mereu ne-am lăudat că suntem mai domni decât sudiştii şi moldovenii, că am fost mai aproape de cultura Occidentală şi că, dacă ei sunt cu ruşii şi turcii, noi măcar am fost cu nemţii... ne-am văzut mitul spulberat de Autostrada Bechtel.

Nici nu s-au şters urmele de Logan în care au condus mai marii patriei peste mirificele plaiuri ardeleneşti, că hopa a avut loc primul accident. Ce e şi mai penibil este că accidentul a avut loc din cauza unei oi care trecea liniştită pe banda de 130 km la oră. De fapt, dacă tot am adus vorba, aparent transhumanţa e o problemă serioasă pentru dăştepţii cu autostrada, deoarece ciobanii rup gardul dintre sensurile de mers ca să-şi poată trece turma de pe o parte pe celalaltă. Nici nu ştiu de unde să încep să o comentez pe asta, deşi îmi trec prin minte numeroase versuri din Mioriţa. Ce să zic, poate când se va construi şi catedrala Mântuirii Neamului (sunt înapoiată cu ştirile, nu s-a construit încă, nu?) poate îl lasă pe antreprenor pe acoperiş, şi atunci am rezolvat cu toate miturile populare şi putem răsufla liniştiţi.

Tot în categoria ştiri despre autostradă, un tir a circulat 28 de kilometri pe contrasens după ce "s-a încurcat". După ce l-au sancţionat, autorităţile au avut de comentat doar atât: "se înţelege, trebuie să ne obişnuim cu noul sistem". Păi asta e ca aia cu trenul, nu mai ştiu cine o zicea: Există trei feluri de locuri: pe unde trece trenul, pe unde se aude cum trece trenul şi pe unde s-a auzit de tren.

Dar cu autostrada cum e? Că cică sunt şi locuri pe unde nu s-a auzit de lucrurile aistea...

Am fost în Ungaria cu cele patru zile de concediu forţat ale profesorilor, într-o excursie cu ai mei la Miskolc Tapolca. Şi în continuare mă gândesc la faptul că noi, cu tot cu potenţialul nostru turistic, habar nu avem să ne punem în valoare resursele. Oamenii ăştia au săpat piscine în peşteră, au pus instalaţii de masaj subacvatic, ţin o curăţenie exemplară peste tot... practic, după o vorbă din popor, au făcut din căcat bici. Ce e şi mai scandalos, e că preţul unei vizite la Miskolc, cu tot cu benzină, cazare şi intrări la bazin, este puţin mai mic decât acelaşi timp petrecut la Felix (adică la o aruncătură de băţ de Cluj).

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că, oricât de penibil li s-ar părea unora, eu sunt, în definitiv, patrioată. La întoarcere, când am văzut cum se pregăteşte lumea de 1 Decembrie, mi-am amintit că pot comenta oricât de ţara în care trăiesc, dar tot a mea e. Şi, pentru asta, e faină. Am cântat pe maşină cu mama şi cu soră-mea cam toate cântecele patriotice pe care le ştim, de la Imnul Naţional la Hora Unirii, de la Din Ţara Moţilor şi până la Tu, Ardeal, de la Noi suntem români şi până la preferatul meu, Treceţi, batalioane române, Carpaţii, pe care vi-l las în audiţie aici.


VASILE SEICARU - TRECETI BATALIOANE ROMANE CARPATII

E o melodie care aparţine părţii bune a românilor. Şi, măcar din când în când, să ne amintim că şi această parte bună există şi trebuie să vorbim despre ea.

Mă amuză clipul lui Connect-R, Burning Love. E o piesă destul de feşănăbăl, sau era ultima dată când am verificat, dar clipul este, pe alocuri, de un ridicol monumental. În primul rând pentru că wookie-ul ăla epilat are o scenă de tandreţe în pat, printre cearşafuri albe, cu o gagicuţă minionă, având probabil vreo 30% din masa lui. Dă-o-ncolo de treabă, tipul pare a avea pectorali de cupa C, plus că e pachet de muşchi puţin peste nivelul estetic, subnutrita aia din pat abia ar fi reuşit să-i ia în braţe bicepsul, ce să mai vorbim să-l îmbrăţişeze aşa cum părea să încerce să facă.

Omule, nu îl pui pe Connect-R în scene tandre. Sau dacă o faci, mai pui o cămaşă, ceva, pe el, că zici că e Incredible Hulk cu nivelul de clorofilă sub normă şi parcă o stropşeşte pe biata femeie.

Ador exprimările din Click!... Mi-am început sesiunea de blogging de astăzi cu o mare pană de inspiraţie, ba chiar am ajuns să am cu Micloş următoarea conversaţie:

Eu: omule
Eu: zi-mi de cine sa ma leg
Eu: pe blog
Eu: ca doar sunt destui prosti
Miclaus Vlad: :))
Miclaus Vlad: de :-?
Miclaus Vlad: patapievici
Eu: da ce-s eu aici? badea?

Revenind, vorbeam despre cum, ulterior, am intrat pe siteul Click.ro şi au început să curgă ideile gârlă, cu găleata, Niagara folz end Orinoco rivăr, una după celalaltă. Aşadar mi-am încălzit mâinile şi am atins magica tastatură. Recte, debitările mele pe ziua de astăzi:

Gina Pistol, Marylin Monroe de România este primul titlu care mi-a intrat în câmpul vizual, de altfel primul care m-a şi făcut să exclam ceva de genul "wtf?". Deschid pagina şi mă loveşte peste retină imaginea chiloţilor Ginei, într-o rochie albă precum cea a lui Marylin deasupra gurii de ventilaţie. Machiată şi cu părul aranjat ca diva anilor '50, Gina Pistol totuşi mi se pare că se potriveşte în rolul de Marylin ca un redshirt trecând de mijlocul unui episod de Star Trek, ca un Storm Trooper cu precizie la tir, sau, pentru cei mai puţini geek, ca un hipopotam îmbrăcat în roz. Nepotrivit, pur şi simplu. Nu ştiu cine i-a dat titulatura aceasta ce asemănare a putut să vadă între cele două.

Că ambele sunt blonde? Ei, nu mă înnebuniţi acum, că asta e ză oldăst tric in ză buc. Toate sunt blonde, de la Simona Sensual până la Loredana Chivu şi Alina Plugaru, dar nimeni nu se apucă să le dea titulatura Marylin Monroe de Băicoi. E ca şi cum mie mi-ar zice cineva Miley Cyrus de Cluj numai pentru că sunt şatenă. [Bine, lăsând la o parte că oricine mi-ar zice Miley Cyrus de Cluj ar ajunge la UPU cu urme de inele pe moacă.]

În afară de păr, ce mai are? Buzele de peşte nu mi se pare că îi dau o distincţie aparte Ginei, plus că adevărata Marylin era o tipă cu alură destul de distinsă. Nu mi se pare că ar fi avut frumuseţea aceea perversă şi artificială ce caracterizează toate piţipoancele astăzi.

Zic cei de la Click:

Părul blond şi uşor buclat, pomeţii bine definiţi, buzele senzuale, surâsul cald şi dantura perfectă o recomandă pe Gina drept o Marilyn Monroe autohtonă.

Ete fleoşc. Şarmul unde e?

Toată vara am ţopăit dintr-o parte într-alta a globului şi a ţării ca un copil hiperactiv pe trambuline. Ţin minte că înainte să plec la Londra, deci prin iunie, mama era încântată că mă voi întoarce cu un accent perfect britanica care să mă ajute la Cambridge. Nici nu ştia cât se înşeală, de fapt nici nu îşi imagina că mai degrabă decât să molfăi r-urile şi să modulez silabele după superbul accent pur londonez, mă voi întoarce cu o pronunţie sudistă preluată de la colegele de cameră bucureştence, recte Iulia şi Irina. Asta pentru că bucureştenii au stilul acela ciudat de a prelungi fiecare propoziţie, de parcă s-ar termina cu semnul întrebării şi nu cu punct. Ardelean fiind, când vezi că ei nu gată propoziţia aşa cum trebuie, preiei mingea şi pui tu capătul acolo unde trebuie. După o vreme însă, mai degrabă le ridici înapoi atât mingea metaforică, cât şi inflexiunea[aa?] bizară pe care o practică ei în conversaţii.

În tabăra din Moldova a fost şi mai şi. Parcă nu îndurasem destul cât şi-a bătut joc tot Ardealul de accentul meu mitic, că a trebuit să prind câte ceva şi din dulcili grai. Inspirată de anecdote precum ţăranii care o lăudau pe Dali ["Ia uiti ci slăbuuţî ie, ca un modiel"], tanti de la magazin întrebată dacă are de vânzare periuţe de dinţi ["Şe s-aviem?"], sau moldoveanca în momente intime cu prietenul ["Bati-ţi juoc di corpu' mieu"], când să mă întorc în lumea mea accentuam i-urile şi adăugam câte un î la fiecare sfârşit de cuvânt. Pe scurt, vorbeam cam ca şi vecinele babelor violate de la ProTV, când îşi dau cu părerea despre nenorocirile care se întâmplă în satul lor vasluian. Wrong bet, pentru că deşi mori de drag după accentul lor drăguţ, prin zona noastră nu dă prea bine să cânţi graiul.

La noi, vorba e straşnică, e bine bătută în pământ. Nici nu ne grăbim, nici nu cântăm cuvintele, terminăm ce începem. Avem câteva regionalisme drăguţe din seria mocicoş, bolund, musai, binecunoscutul no şi o aparentă ură pentru diftongi, dar e exact cum ne-am obişnuit. Imaginaţi-vă cât stres am acum să scap de ticurile verbale preluate de la bucureştenii şi moldovenii cu care am avut de-a face. No offense, dar în ritmul ăsta voi ajunge un paria lingvistic.

Şi totuşi, mă mai trezesc din când în când spunând ceva de genul "Vai, frate, ce poftă am de un harbuz". Păi să nu-ţi vină să mai adaugi şi un no la început sau la sfârşit şi să marketezi fraza asta în loc de Romania, the land of choice.

Toată lumea e la un moment dat mai mult sau mai puţin nostalgică. De la muzica veche atât de invocată de adevăraţii fani până la jocurile de Ascunsa' şi La foc, la foc, de la bikini cu talie înaltă la ceea ce am făcut eu acum câteva posturi, când mi-am amintit de adolescenţa mea atât de tipic atipică. Dar nimeni nu a observat, în materie de muzică şi de trupe, schimbări majore. Spre exemplu, astăzi scormoneam pe ştiri.ROL.ro după ştiri stupide, şi mi-a sărit în faţă titlul:

Moby si Serban de la Animal X lupta muzical contra incalzirii globale

Say whaat? În primul rând că sună stupid că luptă muzical împotriva încălzirii globale. Parcă îmi şi imaginez un grup de idioţi dansând în jurul focului îmbrăcaţi în piele de Hienă. Ceea ce mă aduce la adevărata problemă. De când au ăştia de la Animal X nume precum Şerban? Sau nume cu copyright, ca Moby. Unde sunt vremurile când erau numai trei Animale X, şi pe ălea le chema Vierme, Şopârlă şi Hienă? Unde sunt vremurile când trupele stupide nu se implicau în campanii anti-încălzire globală, mulţumindu-se doar să scoată din când în când nişte videoclipuri tâmpiţele?



Aşa a început. Cu 3 indivizi ale căror strofe numărau câte 2 versuri şi ale căror refrene, ceva mai lungi ce-i drept, întregeau numărul de 13 versuri originale ale unei piese. Singurul lucru mişto la ei era că îi chemau Vierme, Şopârlă şi Hienă şi aveau părul roşu şi verde. Atât. Ăsta le era brandul. Niciodată nu erau în altă ordine decât asta. Nu pentru că Vierme era mai important decât Şopârlă, sau că Hienă era mai mic de înălţime decât ceilalţi doi, ci pur şi simplu. Then, something went terribly wrong:



Au scos un videoclip mai interesant decât celelalte. Şi o piesă care sincer îmi place şi acum, în limitele genului ei. L-au luat şi pe şmecherul ăla de Pacha Man, şi vreo doi trepăduşi la chitară. Dar erau tot Vierme, Şopârlă şi Hienă. Niciodată nu au fost altceva.

Iar acum, vine un site de ştiri şi îmi zice mie că pe băieţii ăştia îi cheamă Moby şi Şerban? Nici măcar nu s-au obosit să precizeze care dintre cei trei Vierme, Şopârlă şi Hienă e Moby şi care e Şerban. Sunt oricum combinaţii de trei luate câte două... Concluzia rămâne aceeaşi: jurnalismul contemporan strică toată imaginea muzicii autohtone din anii '90. Şi mă supăr! Îmi iau jucăriile şi plec, da?

Mai lipseşte să îmi zică că pe Nick de la N&D îl cheamă Nicolae, că unul dintre cei trei tipi de la Valahia e dentist şi celălalt a mers la Eurovision, şi că fetele de la Bambi arată ca două piţipoance de pe centură. Ups...

Deci ce mult îmi place reclama asta cu badigardu' de la Romtelecom, cu tot cu perechea ei, cea cu gospodina care îi zice tipului să-şi caute de lucru pe net de la fi-su. Sunt efectiv drăguţe, fără clişee tâmpite şi cred că nici foarte scump nu i-a costat realizarea. Sincer, chiar am observat că Romtelecomul este una dintre acele companii care, deşi au fost de stat pe vremea răposatului, acum au campanii publicitare foarte mişto. Aşadar, bila albă:



Cât despre bila neagră, e aşa o reclamă idioată încât nici măcar nu am găsit-o pe veşnicul youtube, dar am să vă fac o naraţiune scurtă: E o tipă care tocmai şi-a spălat rufele şi scoate un pumn de detergent din pungă, apoi îl miroase, vede că are granule în formă de floricele şi strânge pumnul de detergent la piept, uitându-se în depărtări. Oameni buni, cine face aşa ceva? Înţeleg să îmbrăţişezi poza iubitului, un trandafir, o panglică sau ceva cât de cât îmbrăţişabil, dar să oftezi cu detergentul la piept mi se pare pe undeva aproape de culmea penibilului. Şi da, e de la deştepţii cu cristalul portocaleu de [Dero].

Îmi plac listele. Mai ales cele de genul "chestii care ne fac rău", pentru că, la fel ca în cazul unei cărţi bune, mă regăsesc în ele... Spre exemplu, aflu astăzi de pe evz că cele mai dăunătoare alimente pentru dantură sunt popcornul, sucurile şi chipsurile, băuturile reci, portocalele, lămâile şi oţetul din salată. Momente ca acestea mă fac să mă întreb ce alimente mănânc eu care NU dăunează dinţilor mei. [şi siluetei, să nu mai zic]

Deci, să recapitulăm. Băuturile toate le beau reci şi Coca Cola este una dintre pasiunile mele. Le fac reclamă, dar nu mă interesează. Nu vreau PEPSI, nu vreau American Cola, nu vreau Action Cola, nu Twist, nu Vanilla, nu Light, nu Zero. Nu accept niciun fel de băutură colorată în maroniu care nu este Coca Cola normală. Singura băutură non-H2O pe care o mai beau cu plăcere este - ghici? - sucul de portocale şi grepfruit. Până acum credeam că măcar aia e sănătos.

Popcornul cu unt umflat la microunde este una dintre cele mai bune ronţăituri, chipsurile sunt mâncarea ideală când sunt pe fugă spre activităţi de după-amiază. Peştele se mănâncă numai cu foarte multă lămâie, fie el sub formă de conservă de ton sau sub formă de somon afumat pe pâine prăjită. Cât despre salată, eu de obicei mănânc oţet cu salată şi nu salată cu oţet, dacă înţelegeţi punctul meu de vedere.

Singura mea salvare pare a fi articolul de pe mediafax, care reuşeşte din nou să pună eterna şi fascintanta într-o lumină pe care o merită. Adicătelea românii consumă de 5 ori mai puţină pastă de dinţi decât germanii, îşi schimbă periuţele de dinţi abia din 3 în 3 ani [ba chiar există familii care folosec periuţa în grup, una la toată trupa] şi nu merg la dentist decât atunci când nu mai pot de durere. Ei, aici am de câştigat. Pentru că, deşi fac pe mine de frică la fiecare vizită pe care o fac dentistului, merg şi la control, nu numai la găurit cu pick-hammerul. Iar periuţa de dinţi se înţelege că o schimb mai des, aşa cum mă şi spăl pe dinţi regulat.

Enigmă elucidată! Nu mă alimentez sănătos, da' măcar am bunul simţ de a-mi scoate mizeria dintre dinţi din când în când.

Cu alte cuvinte, engleza de baltă, cea mai vorbită şi mai răsvorbită, dar mai ales cea mai cântată limbă de pe plaiurile mioritice. E drept, vorba inglişănească e urmată de aproape de proferarea injuriilor şi de opiniile despre criza economică, însă dau de ea peste tot pe unde mă duc. Şi, dacă ar fi vorba despre oamenii de pe stradă şi numai despre oamenii de pe stradă, nu m-ar deranja. De exemplu, un coleg îmi povestea că nişte puradei l-au întrebat pe stradă dacă ştie în ce limbă e "Ai chent băliv iu", la care el le-a răspuns doct că "I can't believe you" e în engleză, neştiind că de fapt transcrierea literală a bancului puradeilor era "Ai Kent, bă Liviu?"

... În fine, vroiam să ajung la cântecacii de pe toate posturile tv de muzică şi de la radiourile autohtone, despre care aflu, de cele mai multe ori cu surprindere, că nu sunt englezi cu probleme de dicţie, ci români cu complexe. Stând în vacanţă la bunica mea, unde nici net, nici muzică nu prea este, sunt în ultima vreme un fan al radioului de pe telefon, unde dau de tot felul de muzică, care mai de care mai nouă şi mai hit. Or, mi se pare mie, sau e cool acum să ai versuri în engleză? Exceptându-i pe băieţii ăia cu datoriile la stat şi pe Anda Adam şi versurile extrem de deştepte ale piesei ăleia cu sufletul ei, parcă pe toţi i-a apucat anglofonia.

Explodez dacă mai aud măcar odată The Balkan Girls. Asta e una. Pentru că piesa nici nu e bună [zău că ar fi mers mai fain la eurovision un Zero], nici nu afectează cu nimic voturile eurovisioniste faptul că e dată încontinuu la radio. Mai mult, superstaruri reciclate de la trupele nouăzeciciste, care s-au reinventat [vezi-Doamne], cum e tipul de la Akcent sau Cream ex. Candy; Lili Sandu la fel, surle şi trâmbiţe anunţă că a adoptat un nou stil, dar eu nu îmi amintesc să fi auzit măcar de ea înainte să fie gagica lui Stelea... Ce să mai vorbim de piesele house, care oricâte lupte în miere cu gagici bune ar trânti pe ecran când îşi fac videoclipul, tot engleza le stă la bază.

Şi acum întrebaţi-mă, hai, ce am eu cu ei? Nu e un post naţionalist, nu e un post care pledează pentru uzul dulcelui grai mioritic în 100% din piesele produse în propria ogradă. Dar măcar don't kill the english language, people! Cine n-are accent, să nu cânte în engleză că numa' rău face. Iaca un exemplu care, pe mine personal, mă cam zgârie la urechi

Marius - Obsession

Deci dacă băiatul ăsta cântă în engleză eu mă las de meserie...

Vă daţi seama cât de tare ar fi să-l bage pe Gigi la puşcărie pentru o găinărie precum sechestrarea unor hoţi pentru 3 ore? După ce că l-au căutat ăştia în coarne şi cu terenuri, şi cu valize, asta să-l arunce la rece pe marele Gigi? Că a pus nişte hahalere să declare pe proprie răspundere că i-au furat merţanul?

Dar e de-a dreptul genial! Acum, când Becali e Batman sau Spiderman sau - mă rog - un vigilante şi el, când cutreieră străzile pedepsind papagalii, hahalerele şi derbedeii care îndrăznesc să pună mâna pe maşina altuia, acuma să-l înhaţe Poliţia...

Nu trăim într-un colţ de lume de-a dreptul incredibil? Şi, apropo de asta, iaca o piesă de ascultat. Cât că nu sunt eu mare fană a genului, dar treacă de la mine, la asemenea versuri.

puya - undeva-n balcani

După tot cancanul care a precedat meciul România-Serbia, după ce că zâmbăreţele de la ştirile sportive au avut material de poveşti o vreme... ia ghici ce e sâmbătă? Da, Ora Pământului. Adicătelea alegerea românului este una foarte foarte radicală: ori meci, ori eco. Se ştie, pe de altă parte, că românul are cultura eco bine implementată în sistem, adică în niciun caz nu va alege să mestece sămânţă şi bere în faţa televizorului împreună cu Gicu, Vasi şi Nelu de la cinci. Nu! Categoric nu! Cum să lase el bunătate de manifest eco pentru un meci?

Reacţia mea aici nu poate fi decât LOL. Dar, apropo de cancanuri pre-meci, cele mai bune două mi s-au părut cele cu Fetele Marinarului şi cu Imnul Naţional. Prima dumă am văzut-o pe micul ecran, la Antena 1, unde o fâţă sexoasă ne explica că personajele din mega-telenovela (?) Fetele Marinarului s-au declarat fane ale naţionalei, că blonda merge la meci să-l vadă pe Bănel şi mă-sa i-ar consola pe sârbi, bieţii de ei... [link cu videoul]

A doua enormitate a fost emisă de Mutu. Lăudat la radio de o crăinucuţă cum că ar fi fost mult mai tare ca sârbul când şi-a cântat imnul, dragul de el a cam sfeclit-o. "Somnul cel de moarte/ În care te-adânciră / Şi cruzii tăi duşmani" nu e o mică greşeală, e o chestie de cultură generală. Nimeni nu îţi cere să ştii toate cele 123432612564578978 de strofe ale lui "Un răsunet", dar primele patru versuri să nu le poţi ţine minte e subţire de tot. Alo, tricolorii? Data viitoare când faceţi concurs de cântat imnul, trimite-ţi pe cineva care dă un exemplu bun.

Apropo, greşeala din paragraful anterior e intenţionată. E reprezentativă pentru gafele lingvistice neaoşe. Oricum ar fi, cu greşeli sau fără, mă mai aştept la cancanuri din această serie, printre care precis vor urma "Prietena blondă a tricolorului X îşi susţine prietenul punându-şi silicoane noi", "Copilu' dă haur a compus maneaua naţionalei", "Laura Andreşan zice că s-a culcat cu întregul prim 11" (ştim!) şi "Tricolorii au teneşi noi"

Mi-e dor de vremurile în care fotbalul însemna fotbal.

Orinunde aţi fi, orcine aţi fi, veşnice mulţumiri inventatorilor acestui site.

Cică a plouat cu excremente la Craiova! Nu, nu e banc cu olteni. Efectiv în loc să îţi pice de la păsări, îţi pică kkt omenesc, de puritate 100%.

Păi cum e dom'le să stai la poveşti cu iubita în câmpul cu flori, să îi arăţi norii în formă de inimioare, şi să vă orbească ploaia maro? Cum e să ai încredere în Romica Jurcă şi să-ţi laşi acasă umbrele, pelerine şi toate cele, doar ca să te surprindă o livrare cu miros de fertilizant? Cum e să-ţi faci poze de hi5 şi să te trezeşti cu ditamai pata pe freza gelată de care le era ciudă la duşmani?

Vorbiră ăştia prea mult la perfectul simplu şi se puseră teroriştii pe bancuri. Şi-aşa la noi nu prea sunt zgârie nori, nu prea mult de dărâmat şi de terorizat. Păi nu sunt şi ei oameni? Nu s-ar distra şi ei de olteni?

linkul cu ştirea.

PS: Să se înţeleagă că nu am nimic împotriva oltenilor, doar pe linie maternă am ascendenţă de pe malurile Jiului. De fapt, când mă născui, 25% ieşii olteancă.

O mai ţineţi minte pe tanti aia, bătrână şi simpatică de felul ei care se spăla pe cap cu oţet (Da' de ce?) de mere? Mi-a trecut şi mie prin cap astăzi, când am citit pe realitatea.net, un articol despre cum NU se spală românii.

Pentru că patru bucăţi de săpun pe an, două tuburi de pastă de dinţi şi patru kile de detergent nu sunt în niciun caz suficiente. Bun, poate nu eşti obsedat ca alţii (ca mine? probabil ca voi, cititorii mei?) să faci un duş în fiecare zi. Să presupunem că faci duş în fiecare săptămână, şi tot treci pragul de patru săpunuri pe an. Dar ai grijă! Dacă nu reutilizezi hainele împuţite pe care le-ai dezlipit de pe tine ca să faci duş, atunci s-au putea să spargi şi recordul la detergent, ceea ce nu-şi doreşte nimeni să facă...

OMG (ca să mă exprim barbar), la noi în casă nu se cumpără detergent sub gramajul de 6 kilograme, care dispar în aproximativ o lună. Asta înseamnă 6x12 luni : 4 persoane, aproximativ 18 kilograme de detergent pe an per capita, numai în familia mea. Vă daţi seama câţi oameni trebuie să fie care nu spală haine, doar pentru a contrapondera consumul nostru? De săpun şi de pastă de dinţi să nu mai vorbim...

Mă întreb dacă un studiu comparat ar putea să dea rezultatele consumului de parfumuri şi sprayuri pe care respectivii mari consumatori de săpun le folosesc pentru a acoperi mirosul. Ei, acolo aţi avea o surpriză... Pentru că sunt atâţia fandosiţi care put de la 5 metri a parfum şanel original cumpărat din piaţă, iar dacă te apropii, simţi şi mirosul de transpiraţie veche, combinată cu vin vărsat pe hainele care nu au mai văzut interiorul unei maşini de spălat de când erau în fabrică. Am văzut eu la "How it's made" că unele haine sunt spălate la sfârşitul procesului de producţie.

E o lume a extremelor.

... care mi-a cântat piesa asta azi până mi-a ieşit pe nas. Aşa că iaca, una de la Victor Socaciu (atenţie, mai are din când în când limbaj obşcen):

Victor Socaciu - Mama Lor

Mama lor la toţi!