REAL CRIMSON

Aveam o vorbă cu cei din excursia la Londra: "Romanians. They grow everywhere". Debitam şi noi, ca o glumă bună, că românii sunt o rasă atât de rezistentă şi de flexibilă încât nu gândacii vor fi cei care voi supravieţuii iernii atomice, ci românii, ei fiind deja obişnuiţi cu shaorma radioactivă şi cu cele mai absurde condiţii de viaţă. Mai mult, este adevărat că românii cresc peste tot, aşadar ne aşteptam cu toţii ca în curând să se schimbe motto-ul "Mind the gap between the train and the platform" în "Mind the Romanians between the train and the platform." pentru că o colonie de români poate creşte, supravieţui şi înflori chiar şi în acel gol celebru dintre tren şi platformă.

Toată vara am ţopăit dintr-o parte într-alta a globului şi a ţării ca un copil hiperactiv pe trambuline. Ţin minte că înainte să plec la Londra, deci prin iunie, mama era încântată că mă voi întoarce cu un accent perfect britanica care să mă ajute la Cambridge. Nici nu ştia cât se înşeală, de fapt nici nu îşi imagina că mai degrabă decât să molfăi r-urile şi să modulez silabele după superbul accent pur londonez, mă voi întoarce cu o pronunţie sudistă preluată de la colegele de cameră bucureştence, recte Iulia şi Irina. Asta pentru că bucureştenii au stilul acela ciudat de a prelungi fiecare propoziţie, de parcă s-ar termina cu semnul întrebării şi nu cu punct. Ardelean fiind, când vezi că ei nu gată propoziţia aşa cum trebuie, preiei mingea şi pui tu capătul acolo unde trebuie. După o vreme însă, mai degrabă le ridici înapoi atât mingea metaforică, cât şi inflexiunea[aa?] bizară pe care o practică ei în conversaţii.

În tabăra din Moldova a fost şi mai şi. Parcă nu îndurasem destul cât şi-a bătut joc tot Ardealul de accentul meu mitic, că a trebuit să prind câte ceva şi din dulcili grai. Inspirată de anecdote precum ţăranii care o lăudau pe Dali ["Ia uiti ci slăbuuţî ie, ca un modiel"], tanti de la magazin întrebată dacă are de vânzare periuţe de dinţi ["Şe s-aviem?"], sau moldoveanca în momente intime cu prietenul ["Bati-ţi juoc di corpu' mieu"], când să mă întorc în lumea mea accentuam i-urile şi adăugam câte un î la fiecare sfârşit de cuvânt. Pe scurt, vorbeam cam ca şi vecinele babelor violate de la ProTV, când îşi dau cu părerea despre nenorocirile care se întâmplă în satul lor vasluian. Wrong bet, pentru că deşi mori de drag după accentul lor drăguţ, prin zona noastră nu dă prea bine să cânţi graiul.

La noi, vorba e straşnică, e bine bătută în pământ. Nici nu ne grăbim, nici nu cântăm cuvintele, terminăm ce începem. Avem câteva regionalisme drăguţe din seria mocicoş, bolund, musai, binecunoscutul no şi o aparentă ură pentru diftongi, dar e exact cum ne-am obişnuit. Imaginaţi-vă cât stres am acum să scap de ticurile verbale preluate de la bucureştenii şi moldovenii cu care am avut de-a face. No offense, dar în ritmul ăsta voi ajunge un paria lingvistic.

Şi totuşi, mă mai trezesc din când în când spunând ceva de genul "Vai, frate, ce poftă am de un harbuz". Păi să nu-ţi vină să mai adaugi şi un no la început sau la sfârşit şi să marketezi fraza asta în loc de Romania, the land of choice.

In primul rand mii de scuze pentru lipsa diacriticelor. Aici nu prea au asa ceva, insa au multe alte chestii interesante care compenseaza pentru lipsa caciulitelor de deasupra unor litere. In primul rand ca lumea e extrem de amabila, atat de amabila incat nu iti vine sa crezi... Toti iti raspund daca le zmbesti, toti te salut, toti cauta sa te ajute in orice fel de demers posibil si oricand ai nevoie. Atmosfera e una tipic englezeasca (la inceput aveam emotii cand cineva intra de pe sensul opus, cu legislatia rutiera fiind mult prea proaspata in mintea mea ca sa pot accepta usor ca cineva, intrand pe stanga, nu e pe contrasens), cu strazi marcate frumos, cu case de caramida, cu liniste... Apropo, mai ca imi venea sa dorm la ei in mijloacele de transport, pentru ca nimeni nu se cearta, nimeni nu pune muzica la difuzoare si nimeni nu face scandal.

Este imposibil sa te superi pe oamenii astia sau ca unul dintre ei sa te deranjeze cu ceva. La un moment dat stteam pe o banca si ne-a intrebat un politist de unde suntem si daca le putem canta imnul Romaniei. Il invata de fapt pe unul mai proaspat intrat in Politie cum se indentifica oamenii, cum ii verifici daca sunt cine iti spun ca sunt. Seriously, totul a fost facut cu atata amabilitate (ne-au dat si materiale promotionale cu Politia districtului lor), incat nu am putut niciuna dintre cele "identificate" sa fim nemultimite, jignite, sau altceva. Se gandesc la toate posibilitatile: exista chiuvete mai mici pentru copii, ca ei sa ajunga, exista automate cu fise la toalete pentru dresuri, absorbante si medicamente ca sa nu te surprinda cand iti fuge firul si sa trebuiasca sa mergi pana nu stiu unde dupa o pereche noua de ciorapi...

Un coleg a pierdut o insigna pe strada. Ziua urmatoare, a coborat pe aceeasi strada si si-a gasit insigna ridicata de pe jos, pusa intr-un loc de unde se putea observa usor. La metrou sau la tren ti-e jena sa arunci o guma pe sine, cand vezi cat e totul de curat si de frumos. Transportul este impecabil ilustrat si explicat, astfel incat nu te poti pierde nici daca vrei... Lista poate continua si sunt sigura ca oricum ati mai auzit cum e Occidentul sau l-ati vazut si voi. Dar pentru mine e inca o lume in care nu pot sa cred ca ma gasesc la momentul de fata. E o lume totalmente diferita, o lume care asteapta sa fie descoperita, o lume nu numai cu atractii turistice, dar cu un alt soi de oameni. E o lume de care mi-ar placea sa apartin.

Nu va mai plictisesc cu obiectivele vizitate sau cu lucruri prea precise asupra carora voi avea sansa sa comentez cand ajung inapoi in tara (cand voi descarca si poze, de altfel), insa ma voi rezuma deocamdata la urmatoarea concluzie: Au avut dreptate toti cei care mi-au spus ca imi va placea Londra. E... britanica. E superba.

PS: Eventualele typos se datoreaza, la fel ca si lipsa diacriticelor despre care vorbeam la inceput, tastaturii diferite de cele pe care le folosesc de obicei.

Să vă aşteptaţi la o scurtă perioadă de lipsă din partea mea de la bordul calculatorului. Sper să am acces la ceva ordinatoare şi prin străinătăţurile în care plec, deşi de vreo 10 minute am citit nişte reviewuri foarte proaste la hotelul la care voi fi cazată.

În fine, vă pup pe toţi şi staţi pe aproape, că revin.