Showing posts with label limba. Show all posts
Showing posts with label limba. Show all posts

Precizări etimologice

Am promis de ceva vreme că voi aduce nişte lămuriri de ordin lingvistic. Mai exact, vreau să răspund prietenilor sudişti şi nu numai care presupun că orice cuvânt necunoscut lor şi pronunţat de ardeleni provine din limba maghiară.


Numero uno: Serus
Serus nu este sub nicio formă echivalentul maghiar al lui Bună ziua. Am fost în Ungaria şi a trebuit să învăţ câteva fraze esenţiale, printre care Bună ziua, Unde este WC-ul, Mulţumesc şi Pari un tip drăguţ. Primul era Ionopot sau, din amintirile mele, Ciocolom, pe care l-am reţinut pentru că seamănă cu ciocolată. Revenind, pronunţia ardelenească Serus provine de la Servus, deci din latină, unde însemna Sunt servul tău/Sunt la dispoziţia ta şi este la origine o formulare foarte politicoasă ce s-a preluat în multe limbi, inclusiv în maghiară, dar nu de acolo provine.

Numero dos: Idem
Pe tren încoace de la Slobozia m-a întrebat unul din pruncii de la Avram dacă idem înseamnă la fel în maghiară. [Dacă citeşti blogul şi te jigneşte cuvântul prunc, sorry dar îl folosesc în mod foarte general, nu că mă dau mare că pot să cer bere în cluburi şi să conduc Loganu' lu' tata]. E aceeaşi prejudecată greşită conform căreia cuvintele ce nu seamănă a română trebuie să fie preluate de la vecini, deşi multe sunt preluate de la nea' Traian, unde idem într-adevăr înseamnă la fel, identic. Dacă tot vă interesează, se foloseşte mai ales la lucrări ştiinţifice, ca să nu citezi sursa de fiecare dată.

Să zicem că acestea sunt oarecum pardonabile, dar vă rog frumos, frumos de tot, să nu vă aud prea curând că mă întrebaţi cum se pronunţă et caetera, pentru că voi răspunde prompt etîcî, nu eót choteráz.

Pierdut accent. Îl declar nul.

Toată vara am ţopăit dintr-o parte într-alta a globului şi a ţării ca un copil hiperactiv pe trambuline. Ţin minte că înainte să plec la Londra, deci prin iunie, mama era încântată că mă voi întoarce cu un accent perfect britanica care să mă ajute la Cambridge. Nici nu ştia cât se înşeală, de fapt nici nu îşi imagina că mai degrabă decât să molfăi r-urile şi să modulez silabele după superbul accent pur londonez, mă voi întoarce cu o pronunţie sudistă preluată de la colegele de cameră bucureştence, recte Iulia şi Irina. Asta pentru că bucureştenii au stilul acela ciudat de a prelungi fiecare propoziţie, de parcă s-ar termina cu semnul întrebării şi nu cu punct. Ardelean fiind, când vezi că ei nu gată propoziţia aşa cum trebuie, preiei mingea şi pui tu capătul acolo unde trebuie. După o vreme însă, mai degrabă le ridici înapoi atât mingea metaforică, cât şi inflexiunea[aa?] bizară pe care o practică ei în conversaţii.

În tabăra din Moldova a fost şi mai şi. Parcă nu îndurasem destul cât şi-a bătut joc tot Ardealul de accentul meu mitic, că a trebuit să prind câte ceva şi din dulcili grai. Inspirată de anecdote precum ţăranii care o lăudau pe Dali ["Ia uiti ci slăbuuţî ie, ca un modiel"], tanti de la magazin întrebată dacă are de vânzare periuţe de dinţi ["Şe s-aviem?"], sau moldoveanca în momente intime cu prietenul ["Bati-ţi juoc di corpu' mieu"], când să mă întorc în lumea mea accentuam i-urile şi adăugam câte un î la fiecare sfârşit de cuvânt. Pe scurt, vorbeam cam ca şi vecinele babelor violate de la ProTV, când îşi dau cu părerea despre nenorocirile care se întâmplă în satul lor vasluian. Wrong bet, pentru că deşi mori de drag după accentul lor drăguţ, prin zona noastră nu dă prea bine să cânţi graiul.

La noi, vorba e straşnică, e bine bătută în pământ. Nici nu ne grăbim, nici nu cântăm cuvintele, terminăm ce începem. Avem câteva regionalisme drăguţe din seria mocicoş, bolund, musai, binecunoscutul no şi o aparentă ură pentru diftongi, dar e exact cum ne-am obişnuit. Imaginaţi-vă cât stres am acum să scap de ticurile verbale preluate de la bucureştenii şi moldovenii cu care am avut de-a face. No offense, dar în ritmul ăsta voi ajunge un paria lingvistic.

Şi totuşi, mă mai trezesc din când în când spunând ceva de genul "Vai, frate, ce poftă am de un harbuz". Păi să nu-ţi vină să mai adaugi şi un no la început sau la sfârşit şi să marketezi fraza asta în loc de Romania, the land of choice.