Profesori şi alcool

O fază foarte simpatică s-a întâmplat azi la noi în clasă. Profesoara de religie, o tipă cam firavă, naivă şi pe care o cheamă Petruţa (pe principiul "hai să-i punem nume cu diminutiv, şi aşa rămâne copiluţ întotdeauna, pentru că nu o vom lăsa să crească"), ne-a povestit o minune. Ce minune?


Păi cam aşa: ea stătea într-o casă desupra unui fost cimitir. Într-una din camere, în mod inexplicabil, era foarte frig. Şi în seara de Crăciun s-a întors de la colindat şi şi-a aşternut patul în camera cu pricina. Nici nu închide bine ochii, că aude paşi şi simte cum se cutreură camera sub acei paşi. Asta a fost minunea.

[... în clasă, moment de tăcere.]

Într-un final, colegul Creţu, cu cea mai sinceră mutră de care era în stare:
- Nu vă supăraţi, dar aţi băut ceva în seara aia?

Ce generaţie depravată suntem, nu? Ne zice omul minuni cu cimitire, camere reci şi prezenţe şi noi credem că e vina alcoolului. Urât, dar ce poţi să faci? 

// am o presimţire că TLP va comenta la asta. :))

1 Response to "Profesori şi alcool"

  1. TLP October 7, 2008 at 12:02 AM
    Si eu am avut odata un vis, se facea ca m-am trezit in acelasi pat in care m-am culcat, dar eram paralizat (nu ma puteam misca), imi era frig si in camera se misca o creatura, venea deasupra mea.

    Departe de a fi "minune", e doar un instinct ancestral: frica de intuneric si frig, adica de moarte.

    Singura minune e cum poate crede cineva ca asta e o minune :)