Frigu'

Apropo de învăţământ, ştiaţi că puterea de concentrare şi capacitatea de memorare/învăţare creşte la temperaturi scăzute? Am aflat şi eu astăzi, când a fost un frig în clase de crăpau pietrele şi m-am putut concentra mult mai bine la faptul că îmi e frig. În Cluj, la liceu central, nu în şcoala generală din Cucuieţii din Deal.

Situaţia nu e nouă, dar până acum nu m-a prea afectat direct. La redacţia revistei şcolii e cald şi acolo am fost vineri şi după cele două ore de matematică de luni. Da, două ore e suportabil, dar iaca încercaţi voi să staţi în frig 7 ore. Pe scaun. Atenţi. Încercând să nu vă îngheţe degetele pe pixuri sau să vă concentraţi la caligrafie cu mănuşile pe voi... Nu prea merge, nu?

Dar e şi mai mişto treaba: unele săli sunt încălzite, altele nu. Adică la noi e frig, în biroul directoarei e cald. În MI2 e ca de Bobotează, pe coridoare e plăcut. În clasă la soră-mea, compromis: pute, pute, da-i călduţ (o citez: "Păi la noi e sala mică şi ne agităm, aşa că e cald").

Încă nu vi se pare super-românească faza? Păi atunci hai să trecem în revistă soluţiile propuse pentru această problemă:

  • jocuri active cu dansat şi alergat printre bănci (propusă de dna profesoară a grupei de franceză, la prima oră)
  • să plecăm de la ultimele 2 ore în semn de protest (propusă de colegi, dar o făcuseră deja cei din MI2 cu o zi înainte, deci nu era tocmai original)
  • să vorbim cu dna directoare (propusă de dna profesoară de etică, în timp ce ne-a prins pe coridor încercând să plecăm protestăm)
Aha, vă interesează ce ne-a spus doamna directoare? Păi, că ea nu ne poate face centrală la toţi, că acum se lucrează la asta, dar că nu ştie când va fi cald în săli. Ei, acum e destul de românească faza? Că încă musteşte a neaoş, a autentic.

4 Response to "Frigu'"

  1. Anonymous November 25, 2008 at 7:46 PM
    aveti ora de etica? cine in tara asta e competent sa predea asa ceva?
    Stai linistita, eu fac 3 ore de matematica si 2 ore de mecanica intro sala unde e mult mai frig decat afara, asta si in octombrie, nu doar acum in ajunul iernii. si nu stiu cat de bine e sa gandesti la frig, ultimile 6 cursuri de mate noi ne cam uitam ca vitelul la poarta noua (tu stii poanta cu cititul pe buze :p) ... fii optimista, se poate mult mai rau :p
  2. Unknown November 25, 2008 at 7:51 PM
    dna respectiva preda 7 materii. daca nu ma insel: etica, logica, economie, antreprenoriala, filosofie, psihologie si sociologie...
    does that blow your mind? :))

    ... cat despre frig, sunt sigura ca se poate mult mai rau, dar nu ma asteptam de la un liceu cum ar veni "de fitze", "de pretentii". si cum a inceput sa dispara si mancarea dupa faza cu chioscurile scolare, ne ofticam si noi pe ce putem.
  3. Anonymous November 26, 2008 at 2:31 PM
    Pai, voi nu sunteti caliti deloc! N-ati rabdat frig iarna, la -30 de grade, cind, chiar daca duduiau sobele nu apuca sa se incalzeasca in amfiteatre.. Nu stiti cum era cind nu avea gazul presiune, sau cind nu se dadea caldura deloc.. Nici nu va doresc! Dar trebuie sa avem grija!!!
    Daca e sa ne gindim la resursele planetei (vezi "The story of Stuff") ar trebui sa ne preocupe pe toti viitorul..
  4. BARA Cristian Paul November 26, 2008 at 8:21 PM
    Locul de care iti povesteam e univ. politehnica bucuresti ... you don't get more "de pretentii"(pe fitzosi ii gasesti la ASE) than that :p, se intra greu si se iese si mai greu, nu ca la ASE unde se intra greu si dupa aia nici dracu' nu te mai scapa de diploma ... d-na rector a fost si ministra invatamantului, daca nici asa n-a reusit sa rezolve atunci da-o dracu' ... i mean, com'on!!!