A toci sau a nu toci, asta e întrebarea
Uite ce îmi trimite mama pe mess, aşteptându-se probabil să scriu pe blog despre asta, sau măcar să trag nişte concluzii: Sistemul de învăţământ cu finalizare: O olimpică la biologie joacă într-un film porno
De ce întotdeauna tocilara? Serios vorbind, întotdeauna e de aşteptat ca tipele emancipate să cadă în depravare, cele care au avut prieten de la 5 ani şi care fac absenţe tot timpul... Dar când e tocilara, povestea parcă e puţin altfel, capătă iz de poveste cu tâlc, moralizatoare, are miros de telenovelă sau film de pe ProTV cu troubled teenagers. Olimpică? Şi mai bine!
Pentru că se presupune că seriozitatea şcolară merge mână în mână cu seriozitatea personală, treabă care poate e adevărată pentru unii elevi, dar nu pentru toţi. Tipa a intrat într-un Colegiu Naţional, e olimpică la chimie, biologie şi română, vrea să dea la medicină. Până aici e copilul perfect. Ei, după olimpiadă s-a decis să intre în industria porno/să facă sex neprotejat şi să rămână gravidă/să se drogheze/să bea alcool/să aibă un anturaj nepotrivit pentru ea, de unde a încetat să mai fie întruchiparea perfecţiunii. Cu alte cuvinte, din Olivia Roşu (prietenii ştiu de ce), ea se transformă în Alina Plugaru.
Este practic, firul epic al acestui gen de melodrame... Melodrame atât de penibile încât mă lasă rece, cu excepţia unei singure obiecţii pe care aş dori să o ridic: Ce aveţi cu tocilarele, frate?
Mă simt vizată.
"Ati auzit ce s-a intamplat? X s-a imbatat aseara la chef! Si a si fumat! Si s-a si combinat cu cineva! Sa le spunem profesorilor! Sa dam la radio! Sa scriem pe peretii de la toaleta!"
Nu conteaza ca toata clasa s-a imbatat. Conteaza doar ca si X a facut-o. Lui nu i se iarta, pentru ca e premiant, pentru ca e olimpic. Nu are dreptul sa fie adolescent, sa faca ce fac toti ceilalti, pentru ca e olimpic.