Împlântări din autobuz

Nu vă neliniştiţi, nu am de gând să încep un serial despre autobuzele noastre cele de toate zilele. Nu am nici dispoziţia, nici competenţa necesară pentru a face un studiu al mitocăniilor cotidiene şi al lipsei de bun simţ. Nu merg zilnic cu autobuzul, nu socializez cu obişnuiţii niciunui tramvai sau troleu, însă uneori pur şi simplu nu mă pot abţine să nu scot în faţă vidul de bun simţ pe care îl afişează câte unii cu atâta nonşalanţă.

Astfel, să trecem la troleul de astăzi şi la mult disputatul subiect al bătăii. Că bătaia e ruptă din Rai, că din când în când îi mai scapi pruncului isteric câte o palmă peste fund ş.a.m.d. nu sunt subiectele care mă interesează de data asta. Mă interesează mai degrabă cum poate o mamă să-şi bată copilul în public. Iar în autobuz e cel mai rău caz. Toată lumea se uită la ţâncul tău cum plânge de sare cămaşa de pe el, iar tu continui să dai în el ca ultima vacă, doar-doar va auzi şi şoferul. În magazin poate am putea trece pe lângă o scenă de genul acesta, pe stradă la fel, însă din autobuz nu există scăpare...

A, să înţeleg că pentru că e mic înseamnă că nu are demnitate? Că nu îi pasă că mă-sa îl umileşte în faţa întregului autobuz? Că şi-aşa se smiorcăia înainte, ce dacă plusăm puţin şi transformăm smiorcăielile în plânsete pe o faţă roşie? Nu. Pur şi simplu NU! Bate-l acasă, bate-l în lift [hiperbolic vorbind, doar eu sper să rezolv problemele astea cu vorba şi nu cu bătaia], bate-l când ştie de ce e bătut şi ce trebuie să facă ca să îţi reintre în graţiile materne.

Nu-l bate pentru că nu a vrut să se aşeze. Spune-i "Foarte bine, atunci nu te aşeza. Stai în picioare şi ţine-te de bară." Nu-i trage căciula cu tot cu urechi, nu plesni peste faţă, spune-i "Dacă nu stai cuminte, ne supărăm". În caz de forţă majoră, nu suplimenta loviturile. Spune-i eventual că şi-o capătă acasă... Dar, pentru numele lui Dumnezeu sau a oricărei entităţi divine în care crezi sau nu crezi, nu mă fă să asist la o astfel de scenă.

Ah, par snoabă şi delicată? Închipuită? Pare că mă leg de lucruri mărunte şi fără importanţă în lumea reală? Îmi pare rău, dar mână de la mână se face bunul simţ, iar bătutul pruncului în autobuz mi se pare infinit mai grav decât ascultatul de manele la difuzorul telefonului, plimbatul cu şuncile pe lângă ginşii strâmţi sau spartul de seminţe pe stradă.

2 Response to "Împlântări din autobuz"

  1. Delia April 2, 2009 at 10:30 AM
    Esti blinda cu istericele astea! E adevarat ca parintii se mai satura de fiţele copiilor.. Si in disperare de cauza ii mai "ating". Mama m-a batut foarte rar, dar atunci am stiut ca e foarte suparata si am facut o mare prostie.. Sa bati un copil ca nu vrea sa stea pe scaun? Isterice! In America i-ar fi luat copilul.. in alta societate acea mama s-ar fi speriat de reactia celor din jur. I-ar fi fost teama.. Cred ca eu daca as fi vazut faza as fi reactionat.. si trebuia sa reactionezi si tu. Sa ii spui ceva de genul "Dar se poate asa ceva? Nu ti-e rusine sa bati copilul? Cu ce a gresit?". Indigneaza-te, pune-i la punct pe oamenii astia.. Data viitore vor fi mai atenti cum se comporta. NU conteaza ca ai 18 ani. Poti sa iei atitudine..
  2. angel_boycj April 3, 2009 at 3:11 AM
    Oh da, la intamplari de genu asta am mai insistat si In primul rand sa dai o btaie in public copiluli tau mi se pare destul de nasol si fara rusine. Culmea este ca mai sunt destepti la care li se pare amuzanta scena si fac un filmult care mai ajunge prin youtube pe la stiri dar na asta este situatia, se mai intampla.