REAL CRIMSON

Nu vă neliniştiţi, nu am de gând să încep un serial despre autobuzele noastre cele de toate zilele. Nu am nici dispoziţia, nici competenţa necesară pentru a face un studiu al mitocăniilor cotidiene şi al lipsei de bun simţ. Nu merg zilnic cu autobuzul, nu socializez cu obişnuiţii niciunui tramvai sau troleu, însă uneori pur şi simplu nu mă pot abţine să nu scot în faţă vidul de bun simţ pe care îl afişează câte unii cu atâta nonşalanţă.

Astfel, să trecem la troleul de astăzi şi la mult disputatul subiect al bătăii. Că bătaia e ruptă din Rai, că din când în când îi mai scapi pruncului isteric câte o palmă peste fund ş.a.m.d. nu sunt subiectele care mă interesează de data asta. Mă interesează mai degrabă cum poate o mamă să-şi bată copilul în public. Iar în autobuz e cel mai rău caz. Toată lumea se uită la ţâncul tău cum plânge de sare cămaşa de pe el, iar tu continui să dai în el ca ultima vacă, doar-doar va auzi şi şoferul. În magazin poate am putea trece pe lângă o scenă de genul acesta, pe stradă la fel, însă din autobuz nu există scăpare...

A, să înţeleg că pentru că e mic înseamnă că nu are demnitate? Că nu îi pasă că mă-sa îl umileşte în faţa întregului autobuz? Că şi-aşa se smiorcăia înainte, ce dacă plusăm puţin şi transformăm smiorcăielile în plânsete pe o faţă roşie? Nu. Pur şi simplu NU! Bate-l acasă, bate-l în lift [hiperbolic vorbind, doar eu sper să rezolv problemele astea cu vorba şi nu cu bătaia], bate-l când ştie de ce e bătut şi ce trebuie să facă ca să îţi reintre în graţiile materne.

Nu-l bate pentru că nu a vrut să se aşeze. Spune-i "Foarte bine, atunci nu te aşeza. Stai în picioare şi ţine-te de bară." Nu-i trage căciula cu tot cu urechi, nu plesni peste faţă, spune-i "Dacă nu stai cuminte, ne supărăm". În caz de forţă majoră, nu suplimenta loviturile. Spune-i eventual că şi-o capătă acasă... Dar, pentru numele lui Dumnezeu sau a oricărei entităţi divine în care crezi sau nu crezi, nu mă fă să asist la o astfel de scenă.

Ah, par snoabă şi delicată? Închipuită? Pare că mă leg de lucruri mărunte şi fără importanţă în lumea reală? Îmi pare rău, dar mână de la mână se face bunul simţ, iar bătutul pruncului în autobuz mi se pare infinit mai grav decât ascultatul de manele la difuzorul telefonului, plimbatul cu şuncile pe lângă ginşii strâmţi sau spartul de seminţe pe stradă.