Măcar odată pă lună

Am zis odată pă lună să ducem o viaţă bună! ... sau oricând are cineva majorat cu de toate. Reacţiile de după cheful meu au fost foarte bune, nu ştiu dacă din bun simţ şi diplomaţie sau dacă chiar s-a simţit lumea bune, dar cel puţin mie mi s-a părut reuşit. De fapt, mai reuşit nici că se putea!

Din 50 de invitaţi au venit 23, dar ăia ce au venit, au chefuit ca la carte. Părinţii mei au plecat pe la 10 şi jumătate, după ce au făcut o serie de poze cuminţele, cât încă ne stăteau frezele cum trebuie la toată lumea, cât încă bluziţele nu erau şifonate, cât nu transpirase nimeni şi toţi aveam sub alcoolemia sub limita legală. Aşa că m-am plimbat printre cei prezenţi cam ca la mare, când te jecmănesc unii de 5 lei pentru o poză cu un animăluţ drăguţ, sau cu un decor kitsch. De data asta, eu eram animăluţul... Prefer să nu folosesc expresia de "poze cu maimuţa", că oarecum a căpătat alt sens de-a lungul timpului.

Aşadar, iaca minunaţi-vă de cevaşilea poze de hi5:
cu bunoacele de Ale şi Ale, care precis că dacă ar uploada astea pe hi5, ar primi milioane de commenturi cu "ce bune suntetz :X:X:X :*:*:*"
cu o mică parte din clasa a XI-a MI1, dragii de noi: Dan, Cristina aka Kikki, Ale, eu şi Ale. În a doua poză mai apare şi Mihai. Lăsaţi că peste ani şi ani, la el vom merge să ne pună la loc oasele, inimile, ficatul şi plămânii bolnavi şi ce bine va fi să avem o pilă! A treia poză e cu moldoveanul meu de Republică preferat, Dorin, şi cu Drăgo, care este muzul meu în ceea ce priveşte revista şcolii.


şi cu doi băieţi aaalbi (dar în suflet albi şi negri, desigur), Miclea (cel cu amigdalele) şi Mircea. De fapt, dacă mă gândesc bine, împreună facem un steag destul de frumos, nu?

spuneam de alb, de alb şi negru, aşa că să continuăm cu negru: Petra (cea cu privire intensă), Cristina, eu, Dali şi Kiki.
and last but not least, uite cum l-am ajuns la înălţime pe Gegiu

Sigur că situaţia se schimbă după tort, când vin părinţii mei pentru a doua oară cu aparatul de fotografiat, şi toţi cântam de ne dureau plămânii. Asta deşi trecuse pe la noi două organe de poliţie, insistând să dăm mai încet sau să ascultăm salsa, care nu are başi, că nu poate dormi de noi nenea de vis-a-vis. Ce să-i faci? El când a avut 18 ani a făcut linişte?
Şi atunci rocării au spus stop. Prea mult house, prea mult timp fără dat din cap. Aşa că ne-am apucat de învârtit plete (severe headbanging), ceea ce i-a cam aşezat pe scaun pe colegii mei... Cu excepţia lui Drăgo, care a încercat şi el să intre în atmosferă, dar s-a lăsat păgubaş după vreo două minute, amintindu-şi probabil că îţi ia ani de experienţă să stăpâneşti cum trebuie Master of Puppets. Dar las poza să-şi vorbească cele 1000 de cuvinte:Apropo, din punctul de vedere al eleganţei, e cam greu să dai din cap pe tocuri şi cu mărgele la gât. Totuşi, să zicem că aveam un echilibru destul de bun... Destul de satisfăcută de experienţă, i-am făcut semn lui Cheţea, manelist convins şi unul dintre sunetişti/invitaţi că poate să pună şi piese normale. Şi nu a ezitat:
Mda... houseul a ridicat ceva mai multă lume în picioare. Şi, la cererea expresă a lui Victor, am pus şi vreo două-trei manele. Aici e ceva mai delicată problema, având în vedere că m-am ales cu nişte poze destul de compromiţătoare imaginii mele "publice", în care ai zice că sunt vreo rudă de-a Magdei Ciumac. Apropo, tipul de pe jos, din prima poză, ascultă AC/DC... Singurul care a ieşit cu reputaţia nepătată de aici e Cheţea (a doua poză), care, după cum ziceam, şi aşa e destul de manelist.

Sigur că, probabil observând că aparatul de fotografiat din mâna vigilentă a mamei îi cam ţinea pe băieţi la o pârtie de 2 metri faţă de mine, ai mei au plecat şi gata cu pozele... Ce mai am interesant prin calculator sunt poze făcute cu telefonul lui Mircea şi care conţin imagini şocante cu doi colegi de-ai mei care fac striptease la chiloţi (anonimi aici, deoarece nu am avut ocazia să îi întreb dacă vor să se vadă dezbrăcaţi pe net).

A fost mult mai bine decât aş fi crezut. Sunt sigură că peste ani şi ani, când voi fi plină de riduri şi băieţii vor sta la 2 metri de mine nu pentru că e mama vigilentă lângă ei, ci pentru că îmi va scârţâi prea tare scaunul-balansoar... atunci îmi voi aminti cu mare plăcere de majoratul meu. De asemenea, sper ca toţi cei care aveţi de gând să vă ţineţi majoratele de acum încolo, să vă simţiţi la fel de împliniţi şi de fericiţi după terminarea lui, aşa cum m-am simţit şi eu.

1 Response to "Măcar odată pă lună"

  1. Anonymous February 15, 2009 at 8:05 PM
    Arata bine in carouri...