Mamele ne laudă

Este cineva care are impresia că mamele nu îşi laudă copii? Cel mai probabil, dintre cei 30 de unici pe care îi am pe zi de obicei, mulţi accesează linkul de la statusul lu' mami, care v-a zis cât de grozavă e fata ei şi ce blog mişto are. Şi atunci de ce ne cramponăm pe declaraţiile mamei lui Emil Boc*, care îşi laudă băiatul?

Este deja a doua zi în care dau peste o ştire cu declaraţiile doamnei Ana Boc, care spune cât de cuminte era băiatul ei când era mic, că a intrat cu faţa curată în politică şi că e băiat tare deştept. Tot respectul meu pentru mămica lui Boc, dar Mediafax ce îşi tot introduce năsucul în familiile oamenilor, de parcă ar fi Libertatea/Click/CanCan? Din două, una: ori îşi bat joc de biata femeie pentru că poartă basma şi vorbeşte ţărăneşte, ori îi fac imagine de băiat bun la Boc.

Dacă e prima variantă, Mediafax mă dezamăgeşte. În general, ţăranii adevăraţi sunt mult mai admirabili decât mahalagiii nesimţiţi de prin oraşe, iar modul de vorbire incorect nu este în acest caz apanajul celor cărora le lipseşte învăţătura, ci ocazia de a fi învăţat. Apoi, mai sunt factorii de mediu: dacă cei din jurul Anei vorbesc la fel, degeaba fii-su e demagog cu dicţionarul de neologisme memorat la perfecţie. Mă distrează întodeauna cum bunica mea, care s-a născut la sat dar s-a mutat de tânără în Cluj şi preda matematică, are un limbaj corect când vorbeşte cu noi, dar, când apare verişoara ei din Baciu, o dă instantaneu pe accent rural.

Ce dacă mama lui Boc e mai de la ţară? Asta nu îl face pe el nici mai bun nici mai rău decât a fost, şi nu schimbă cu absolut nimic situaţia lui politică. Dacă prin reportajele astea se urmăreşte a-i da lui Boc o aură supranaturală de salvator politic de dreapta, dar cu origini care l-ar putea abate spre stânga**... mai daţi-i pace, că nu ne-am născut ieri. Boc şi aşa are o imagine destul de bună, păstraţi senzaţionalităţile astea pentru cazul în care va fi pătat şi va avea nevoie de ele.

*Nu am încă drept de vot, deci sunt apolitică. Nu am niciun interes să fac campanie pro sau contra Boc. Pot totuşi să îmi dau seama că în Cluj a aranjat destul de drăguţ, dar despre moralitatea lui nu pot să îmi dau cu părerea.
**De altfel, tot mai mulţi analişti preferă să considere aceste concepte, de dreapta şi stânga, ca fiind învechite şi lipsite de sens în societatea contemporană.

1 Response to "Mamele ne laudă"

  1. Anonymous December 17, 2008 at 4:47 PM
    si iar ma bag.. Bineinteles ca mamele isi lauda copiii! Dar apoi e la latitudinea lor de a se ridica sau nu la nivelul laudelor..
    Eu iti fac reclama la blog. Daca ai zilnic 10-30 vizitatori e meritul tau. Fii sigura ca daca nu ar gasi ce sa citeasca, nu ar mai accesa blogul!
    Sper ca Boc sa nu isi dezamageasca mama!