1 day ago
Coming soon
După o lungă absenţă, săptămâna viitoare voi re-brandui si renova blogul. Aveţi puţintică răbdare.
Screenshot 2011
Pentru anul 2011, vă urez toate cele bune şi vă ofer, din partea unei persoane ce frecventează siteurile de lifestyle feminin şi tabloidele, în căutare de subiecte de blog, un screenshot memorabil. Sondajul e genial, iar variantele de răspuns... tare sugestive. (click pt. a mări)
Dezgrăşatul porcului 2 - mişcarea
De-a lungul timpului am făcut multe sporturi. Cel mai mult am făcut tae-bo şi dansuri, dar am făcut şi baschet, aerobic retro cu o babă, balet, tenis, gimnastică şi probabil nici nu îmi amintesc tot ce am încercat. Ceea ce aveau în comun toate era că, dacă făceai febră musculară, făceai o febră musculară generalizată pe anumite regiuni anatomice. Ori mă durea tot abdomenul, ori picioarele, "ori nu mai suntem". La momentul de faţă am o febră musculară greu de descris, ce se manifestă la nivelul gambelor (doar în partea superioară), la piept (doar pe lateral), la spate (numai pe mijloc), la abdomenul superior, plus ceva difuz în zona fundului, dar probabil că mâine, când o voi simţi aşa cum trebuie, o voi putea localiza mai precis.
Cel mai mult mi-a plăcut la tae-bo, mai ales că, pe vremea când mă ţineam de el, dădea rezultate faine. Dar acum sala de aerobic a lui Miki e în Mănăştur şi nu pot să îmi iau angajamentul că ajung la ore specifice, când începe ora de tae-bo, mai ales că durează o oră până iau 6-le, ajung acolo şi mă schimb. Practic îmi iese, dus-întors, prin frig, 3 ore de lipsit de acasă pentru o oră de workout. Invariabil, încep abonamentul şi mă las păgiubaşă. Ceea ce mă atrage la sala de fitness este că am flexibilitatea de a mă duce oricând am o oră liberă şi vreau să o petrec făcând mişcare, mai ales că tata e la aceeaşi sală şi mă mai duce cu maşina când merge şi el. Mai mult, este una în Mănăştur şi una în Gheorgheni, la care se intră cu acelaşi abonament.
Mă simt mai bine de când mişc ceva. Stând toată ziua ca leguma în faţa calculatorului, toate oasele îmi pocneau, mă simţeam amorţită şi statică. Acum, deşi nu pot spune că am slăbit, pentru că nimic nu dă rezultate atât de repede, parcă altfel mi se aşază muşchii pe mine. Stau mai drept, îmi încord abdomenul, am o stare generală mai activă şi mai bună. Am început chiar să pot să mă culc devreme, pe la 11-12 în loc de 2 noaptea, în zilele fără chefuri.
Până acum am lucrat luni la picioare şi abdomen, marţi braţe, piept, spate şi un pic de abdomen, iar azi fund şi ceva picioare. Câte două ture de alergări pe bandă sau bicicletă eliptică în fiecare zi. Instructorii de pe acolo sunt ok, mai ales unul care vine dupămasa în Mănăştur şi e numai bun să te motiveze. Tot e înalt, cu muşchi discreţi (nu de-ăia scârboşi de culturist), semipiţiponc (aşa cum îmi place mie) şi mai şi zâmbeşte frumos. Nu de alta, dar am la ce mă uita când îmi dau sufletul pe bicicletă. Ceva mai fain decât imaginea mea transpirată şi chinuită.
Dezgrăşatul porcului 1 - regimul
Am zis că e cazul să fiu şi eu în ton cu sezonul, având în vedere că ultimele mele posturi nu au fost tocmai populate cu zăpadă, lumină în suflet şi Moş Crăciun. Aşadar să vorbim puţin despre cum scăpăm de oleacă de kilograme după sărbători, metodă tried and tested, care nu se înscrie la nicio dietă de pe net, şi pe care o urmez din nou acum din varii motive.
Motivul principal este că mă îngrăşasem şi înainte de sărbători, dar am prevăzut că, mai ales de colindat, e cu supărare la fiecare casă la care invitaţii nu mănâncă minim jumătate din sarmale, tot vasul de salată de boeuf şi măcar două platouri cu slănină, şuncă, şniţele şi brânză. Aşadar am aşteptat până după Crăciun să mă apuc de treabă, ceea ce nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, greutatea mea ajungând cu mult peste cum îmi stă bine. Şi nu numai greutatea, dar am tot felul de surplusuri pe diverse părţi anatomice. Aşa că, după principiul procrastinării, care zice "mă apuc de luni", aşa m-am apucat şi eu de lunea asta să ţin puţin regim şi să fac mişcare. Regimul l-am mai ţinut printr-a unşpea, când am dat jos 7 kilograme în 3 săptămâni şi am ajuns la o siluetă numa' faină, de 50kg. Aşadar funcţionează. Şi sper să funcţioneze şi acum, mai ales că îl combin cu câteva ore de sală pe săptămână. Dar despre asta mai târziu.
Principiul meu de dietă este să nu mă înfometez. Mi se pare o prostie ca regimurile să fie un chin, dacă se poate mânca sănătos cât să te saturi, la fel cum mi se pare o prostie să îţi fie greaţă de mâncarea scârboasă obligatorie. Aşadar îmi gătesc lucruri bune şi sănătoase, precum:
- salată de varză cu oţet balsamic
- pui la grătar în foarte puţin ulei de măsline, eventual cu ceva acrişor (oţet balsamic sau lămâie) sau cu sos de roşii
- bruschete din pâine de secară, eventual unsă cu usturoi, cu cubuleţe de roşii (călite sau crude)
- pâine de secară prăjită, zgâriată cu puţin pate de pasăre
...plus altele ce nu necesită mult efort la preparare, precum iaurt, ton din conservă cu suc de lămâie, portocale şi clementine ca gustări. Cel mai important este că îmi condimentez şi aromez mâncarea bine, cu sare, piper, rozmarin, maghiran, cimbru, busuioc etc. Mâncarea mea arată bine, are gust bun şi nu îngraşă aşa cum o făcea stilul meu de viaţă obişnuit, cu şaorme de la Osama, Fornetti pe fugă, McDonalds/KFC de câte ori treceam prin piaţă/mall şi bere la chefuri. Apropo de asta, nu beau alcool, pentru că nu am ce: berea e plină de calorii, vinul alb mă umple de alergii şi cel roşu nu îmi place. Fac şi mici (mari!) concesii. În primul rând că e nevoie de ceva dulce în fiecare zi, dar asta înseamnă o bucăţică de ciocolată, maxim o inimioară de Finetti de-aia din care ajunge pe o măsea. Nu am renunţat la Cola, pentru că e una dintre plăcerile mele la care efectiv nu vreau să renunţ. E recomandabil totuşi, să faceţi cum zice popa şi să lăsaţi sucurile carbonatate. Beau şi destul de multă apă.
Despre mersul la sală... în episodul următor.
Minte de poli - episodul II
Urăsc beculeţele de Crăciun. Dar să o luăm în ordine cronologică. În ultima vineri de facultate, am fost la laborator de Logic Design la domnişoara aceea drăguţă care îşi face codiţe împletite şi ne-a certat că nu ştiam ce sunt alea numărătoare Johnson (presupun că nu prea e relevant pentru voi că sunt una şi aceeaşi cu numărătoarele Moebius, despre care ştiam ce sunt). Aşa că am testat circuitul pe plăcuţă, ca o studentă silitoare ce sunt, exclamând atunci, pe loc "Aah, dar sunt beculeţe de Crăciun!". Adică se aprindeau LEDurile unul câte unul până când erau aprinse toate, apoi se stingeau unul câte unul şi o luau de la capăt.
Pot să promit că pe tot parcursul sărbătorilor m-am holbat la diverse instalaţii de beculeţe ca să îmi dau seama dacă sunt numărătoarele Johnson. Sau dacă măcar au asta în program, pentru că majoritatea au mai multe moduri de funcţionare. Aşa că stăteam, aşteptând ca după ce se aprind toate cele de o culoare, apoi două câte două, apoi clipocesc toate deodată... aşteptam Johnsonul, mama lui de Johnson. Facultatea m-a stricat de cap.
Sex festiv
Promit că articolele astea cu sfaturi şi idei din revistele de femei sunt cele mai simpatice. Asta pentru că sunt o fire mai mult decât ironică şi aceste articole servesc ca bază de discuţie în ceea ce priveşte moravurile sociale contemporane... Bine, hai, gata cu introducerea, să trecem la partea cu sexul, că precis pentru aia citiţi. (Adică mama se exclude, ea citeşte numai pentru că sunt fiică-sa, dar ştie că glumele grobiene care urmează provin doar din necunoştiinţa mea de cauză).
Aşadar, articolul peste care tocmai am dat este o serie de 5 poziţii sexuale incitante pentru Sărbători. Şi stăteam eu şi mă gândeam cum poate fi sexul special de Sărbători? Îşi pune cineva zurgălăi? Sau strigă ho, ho, ho în loc de oh, oh, oh? Iese cineva să se dea cu săniuţa dezbrăcat? Sau e ceva freaky, cu globuri şi mai ştiu eu ce, vorba bancului cu îngeraşul înfipt în brad? Aparent, iar m-am gândit prea departe. Ideea era mai alta.
Sugestiile lor sunt mai degrabă nişte americănisme prost preluate, cu tentă de telenovelă ieftină. În sensul că, probabil în afară de viloacele în care servitorii dau din pedale la centrala termică şi încarcă sobele cu cărbuni, în beciuri mizere şi toxice, nu ştiu în casa cui poate fi atât de cald încât să te tenteze să stai gol pe podea. Şi frigul ca frigul, parchetul ca parchetul şi mocheta ca mocheta, dar sub brad e plin de ace, care mai mult ca sigur că nu te îmbie la o experienţă prea confortabilă. Adică e contraproductiv pentru câteva minute de urmat sfaturile din revistele de femei să stai apoi să îţi tot scoţi câte un ac de brad din umăr, din talpă, dintre dinţi sau de mai ştiu eu unde puteau acele alea să ajungă.
Apoi, mai e un sfat tare simpatic despre cum tipul poate să o ia pe tipă de glezne şi să le tot încrucişeze, alternând mişcarea. Ştiţi bicicletele alea naşpa de la teleshopping? Exact imaginea aia tâmpită mi-a trecut prin cap, cu câte o tipă îmbrăcată în "treling" care tot trage de mânere şi le încrucişează şi le descrucişează în timp ce se dă pe bicicletă. Bineînţeles că imaginea include şi zâmbetul jovial care spune "Nu e greu deloc! Iată că fac exerciţii fără efort şi slăbesc instantaneu!"
Dar cel mai romantic sfat este cu siguranţă primul. Nu-i vorbă, mi-aş explica punctul de vedere mai pe larg dar cred că ar trebui să exagerez cam mult şi, ţinând cont că sunt sărbătorile, ar trebui mai degrabă să scriu un post romantic, festiv şi siropos despre lumină în casă, cozonac şi Moş Crăciun.
Să aveţi sărbători şi sărbăutori fericite!
Sărbători
Se spune că toată lumea e mai bună de sărbători. Nu chiar. Atât doar că sunt mai motivaţi şi au mai multe oportunităţi de a face binele. Luni şi marţi am stat în picioare de la orele 15 până la 23, împreună cu o echipă minunată, pentru a coace prăjituri. Prin OSUT, am obţinut ingredientele de la magazinul CORA, cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru că au fost singurul hipermarket care nu ne-a închis telefonul în nas pe motiv că e sfârşitul anului şi nu mai au fonduri.
A urmat o parte neplăcută şi anume că, din două cămine ce au cuptoare în oficii, primul la care am încercat ne-a dat afară, pe motiv că ardem gazul, de parcă fix ea, administratoarea, ar fi scos din buzunarul ei. Am decis să intrăm în căminul 1 incognito, unde am fost primiţi mai mult decât călduros de fetele de acolo. Au cerut reţeta, ne-au servit cu clătite, cu vin fiert, ne-au împrumutat tăvi şi vase, ca să putem coace pe două etaje, nu numai pe unul, ba unele chiar au pus mâna la frământat. Ţin să spun că, în afară de cei din OSUT, pe care cel mai probabil îi voi lăuda şi într-un feedback, au mai lucrat la acest proiect Andra Petrovai, Vali şi Ioana, care au fost de nota 10, deşi aveau de predat teme în ziua următoare.
Până acum, am servit prăjiturelele în 3 dintre cele 7 cămine şi am strâns, împreună cu concertul organizat de Matei, aproape 28 de milioane pentru Casa de tip familial "Maica Domnului". Astăzi vom merge cu cadourile pe care copiii le-au cerut de la moşu' şi ne vom juca cu ei. Dar nu voi spune în niciun moment că acest proiect s-a făcut doar pentru că este sărbătoare.
Atât eu, cât şi OSUT, cât şi întreaga generaţie de tineri, ne-am lovit în mod repetat de scepticism, de prejudecăţi, de lipsa de încredere că vom reuşi să schimbăm ceva. Chiar şi mama se îndoia că vom reuşi să strângem mare lucru. Dar schimbarea e aici. Cu oamenii minunaţi care se implică, oameni care nu au limite pentru că nu sunt obişnuiţi cu mentalitatea de tip vechi, mentalitatea "te zbaţi degeaba". Pentru noi, nimic nu e degeaba. Noi vă suntem tinerii.
O, oooo, ghinioane deloc!
Cică vor să legalizeze meseria de vrăjitoare. Nici nu am ce comenta. Să fac bancuri cu Harry Potter e ca şi cum aş alege calea cea mai uşoară de umor. Referinţa la Cargo şi Ziua Vrăjitoarelor am pus-o în titlu. Faza cu flacăra violet s-a fumat de aproape un an. Aşa că mai bine mă abţin.
Să aveţi o seară magică!
Minte de poli - episodul I
- Am fost la Harry Potter zilele trecute, cu Ioana Bălaş şi Ştefan. Intrând în lift, îmi cade privirea pe plăcuţa de specificaţii, pe care scria "maxim 16 persoane în lift". Instantaneu m-am gândit că probabil e un lift pe 4 biţi... Moment în care mi-am dat seama că facultatea m-a stricat de cap.
- Un coleg îmi povestea la curs că a visat o tipă ce avea mare nevoie de un FPGA şi că el avea unul şi vroia să i-l dea. Dincolo de implicaţiile freudiene, sunt sigură că facultatea l-a stricat de cap.
- Tata îmi spunea, legat de gândirea de Poli, că la sală e recomandat, în funcţie de efectul dorit (forţă sau fibră), să faci mai puţin sau mai mult de 10 repetări. El s-a oprit la numărul 8, respectiv 16 repetări, ca să fie rotund.
În altă ordine de idei, sunt convisă că LD poate fi servit ca aperitiv pentru chefuri. 2 ore de învăţat la LD îmi fac o poftă de petrecere ca niciodată, ca dovadă ziua lui Jo de aseară (încă odată, la mulţi ani Jooo!). A confirmat şi Cătălina. Iar efectele adverse sunt puţine: o mică obsesie legată de cuvintele LEMON şi Hamming, precum şi un reflex idiot de a începe numărătorile de la 0 în loc de 1. Ceea ce "se merită"...
Owen Wilson
Deci n-am făcut eu mari boacăne când eram mică şi am ajuns să le fac acum. Povestea de astăzi este cum deşteapta de mine, m-am sprijinit de o masă. Cum adică şi ce dacă m-am sprijinit? Păi am aflat destul de curând că masa respectivă era nici mai mult nici mai puţin decât o minune a tehnicii moderne. Era camuflată să arate ca o masă normală, dar era de fapt tunată astfel încât inginerii să-şi poată face planşele pe ea. Drept urmare, rabata. Am aflat acest fapt interesant legat de mesele din Observator în urma unui impact frontal şi aproape instantaneu cu solul, care, vorba aia, mi-a dat de m-a julit.
De fapt mi-a dat un pic mai mult decât necesar să mă julească... Mi s-a rupt pielea la baza nasului în urma întâlnirii cu capătul mesei, respectiv cu podeaua, că cine mai ştie când am început să împroşc cu sânge repetiţiile de flashmob când totul s-a desfăşurat atât de repede? Aşadar după ce am picat plăcintă pe jos şi m-am ridicat, observ că am sânge pe parbriz. Bine, nu pe parbriz, dar sună mai mişto expresia sânge pe parbriz decât sânge pe tricou. Mă aşază oamenii, mă dezinfectează, dau telefon la mama care apare aproape instantaneu, de mână cu tata, la sediul OSUT. Mare panică mare. Eu le-am zis că doar "m-a julit" dar mama insista că poate nu rămân urâtă dacă mergem la doctor. Pentru cei care cunosc bancul "Călina e urâtă", lăsaţi-o pe mama să creadă că încă nu sunt destul de urâtă încât să apar acasă ca Chucky şi să nu îşi facă griji. Ca de obicei, exagerez.
Am aterizat cu Loganul la urgenţe, la ORL şi am avut revelaţia că mă aflu iar la History Museum London, că doar acolo am mai văzut o recreere atât de fidelă a epocii războiului. M-am dezmeticit, amintindu-mi că e treabă serioasă şi că nu pot râde ca să nu mi se întindă iar pielea din jurul rănii. Imaginaţi-vă deci, cum îmi trec mie prin cap toate dumele posibile şi încerc să am o expresie perfectă de Botox. Mă uitam pe pereţi pentru a alunga gândurile despre cum, la întoarcerea armelor, au schimbat pacienţii nemţi şi s-au apucat să scoată gloanţe din ruşi sau despre cum Alexandru Ioan Cuza a participat la înfiinţarea spitalului, într-un schimb diplomatic la Cluj. Rezultatul a fost că, observând faianţa galbenă, groaznică, ce se scorojea de pe pereţii secţiei de urgenţă, ORL, sau ce o fi fost, m-am gândit cât de entuziasmat trebuie să fi fost inventatorul faianţei albe când i-au spus că primii clienţi vor fi un spital care are nevoie de renovări.
Cireaşa de pe tort a fost când asistenta i-a spus, nonşalant, doctoriţei, că i-a pus pe masă suliţa şi acul. Doamne Dumnezeule, m-am gândit! De ce nu i-au dat şi piatra ascuţită cu care se omoară mamuţii sau cuţitul de sacrificiu din silex? Plus că civilizat ar fi fost să mă adoarmă întâi cu o lovitură de bâtă... Linişteşte-te, Călina. Nu mi-a făcut nimic, m-a trimis doar la radiografie să vadă să nu fie rupt, apoi m-a curăţat şi m-a trimis acasă. Cică dacă nu perturb crusta, nici nu voi avea cicatrice. Yeah right, mai vedem noi de-astea.
Totuşi sunt optimistă. Nu râdeţi prea tare când mă vedeţi, că aş râde şi eu din tot sufletul, da n-am voie. Ca să reduc riscul unei surprize, vă trimit cu un link spre o poză din Naruto pe care, de cinci minute, mi-a arătat-o soră-mea pe motiv că arată ca mine: click aici.
Cotidiene
3 lucruri ce mi se întâmplă zilnic:
1. În fiecare seară îmi fixez ora la alarmă cu gândul că dimineaţa următoare sunt în picioare în momentul în care sună, ca să am timp să fac ordine, duş şi să îmi pun un pachet la şcoală. În fiecare dimineaţă opresc ceasul şi mă bag înapoi în pat în ideea că nu adorm, doar mă încălzesc sub plapumă 5 minute. Aproape invariabil, adorm.
2. Promit că mâine spăl vasele şi aspir.
3. În jurul orei 9 termin de citit tabloidele, mailurile şi lista de lucruri de făcut pe a doua zi. Atunci îmi propun să mă culc pe la 10. Nu îmi amintesc ultima oară când m-am culcat la 10.
Da' lasă că acum, dacă le am pe blog, sigur mă ţin de ele...
Guiness
Mă scoate din sărite de oricâte ori văd ştiri cu Adriana Iliescu. Da, femeia aia care acum 5 ani a spart recordul de cea mai bătrână mamă, având un copil la mirabila vârstă de 66 de ani. Să se înţeleagă că nu am nimic cu recordmenii, că înţeleg relevanţa faptului că X e cel mai bun alergător din lume, Y are cei mai rotunzi muşchi şi Z are cei mai albaştri ochi. Înţeleg până şi nevoia de a te afirma prin creerea celui mai mare bulz din lume sau prin dorinţa de a fi omul cu cel mai mult gunoi în casă. Înţeleg toate aceste pasiuni. Omul e liber să facă ceea ce îşi doreşte mai mult de la viaţă. Dacă fericirea lui individuală este să trăiască cu 100 de pisici în casă, n-are decât să şi cheme Guiness-ul, măcar să nu trăiască cu ele în anonimitate.
Şi totuşi... Totuşi nu înţeleg cum poate femeia asta să declare acum prin presă că e atât de fresh încât ar mai face un copil. Că cică are energie şi se simte tânără, şi poate să aibă grijă de un copil. La 72 de ani, cică se simte ca la 27. Să îi acordăm prezumţia de nevinovăţie şi să zicem că aşa este. Momentan. Ce face femeia aia cu copilul ei cu tot când va avea 82 de ani? Atunci, copilul va avea 15. Din ce întreţine ea o fată de 15 ani? Ce face dacă se îmbolnăveşte, dacă îi scade energia asta debordantă de 72 de ani? În definitiv, ce face dacă moare? Adică fetiţa asta e din start condamnată să se maturizeze undeva la 10-12 ani când vor începe problemele serioase de sănătate ale mamei, să ajungă într-o casă de copii dacă mama ei moare înainte de 85... Şi nu are pe nimeni. Nu are tată. În curând nu va avea nici mamă capabilă să aibă grijă de ea. Şi peste toate astea, ea s-ar gândi să mai facă unul?
A, încă o treabă interesantă: Cică fiică-sa a început să o întrebe câţi ani are şi ea a răspuns peste 40. Un calcul simplu spune că atunci când ea a împlinit 40 de ani, Karol Joyef Wojtyla era cardinal, se năştea Paula Seling şi tocmai se inventa insulina artificială. Peste 40 poate însemna multe. S-au schimbat 2 papi de când îşi permitea să facă gluma asta.
Perversa ca pe Bariţiu - long version
Am fost acolo doamnă. Doi indivizi dintre ei m-au apostat cu matematici discrete. Mi-a dat cu matematica la neuroni. Deci eu m-am chinuit foarte mult să fac neuronii ăştia şi ei mi-a dat de mi i-a julit. Şi acuma după ce mi-a dat ei, am luat io circuitul 400, am pus firele şi l-am alimentat de i-am ars pinii. Şi apoi la celălalt i-am dat o perversă ca pe Bariţiu aici, de i-am învăţat şi pentru parţialul la PC. Şi tot ei cheamă poliţia. Ce înseamnă asta? Păi ori suntem la poli, ori nu mai suntem.
Deci eu jucam "şoseta lui Moş Crăciun" în capăt la Bariţiu. Şi când am venit eu la poli tata era absolvent de 20 de ani şi mama la fel. Voi ce-aţi fi făcut în locul meu? Noi ne-am îndrăgostit de PC şi am venit să dăm un parţial. 2 ore. 7200 de secunde. Pentru grupa 30412. Şi m-am dus eu cu Dodo şi am cerut să dăm şi noi 2 ore. Şi ei ne-a luat direct la bătaie...
Răzbunarea ca pe Bariţiu vine peste încă 20 de ani, când copilul meu şi al lui Dodo va fi rector acolo, va preda LD şi va scrie mare pe tablă. Iar fiica noastră va fi profesoară de matematici discrete şi vor veni studenţi de la MIT la cursurile ei. Am zis!
Tanga taxi
Circulam cu un taxi zilele astea şi am auzit o poveste care merită redată în scris, ca să vedeţi că nu degeaba comentează lumea că se strică tineretul. De fapt, mai mult ca să scot un contrast între tineretul care face nebunii bune, şi cel care face nebunii de prost gust. Pornesc de la premisa că şi eu vorbesc multe prostii, dar numai atunci când sunt într-un grup care mă ştie de nebună şi nu ia în serios respectivele poveşti. Înţeleg nevoia oamenilor de a se da în spectacol, doar sunt o alintată şi jumătate (când vreau), dar nu în faţa unor oameni care nu te cunosc şi nu au o părere despre tine.
De ce această introducere plicticoasă? Mi-a fost relatată discuţia a două domnişoare, dacă se pot numi aşa, deşi sunt convinsă că în cercul lor social, sunt apelate mai degrabă prin "fă", decât prin "domnişoare". Iată aşadar dialogul a două tipe ieşite, desigur, din Bamboo, în taxi [ţineţi cont şi de faptul că totul se petrece în prezenţa şoferului]:
- Tu, aşa m-a ***ut ăla că mă strâng chiloţii.- Păi dă-i, fată, jos!- [către taximetrist] Pot să îmi dau jos chiloţii?
Moment în care taximetristul, cu totul bulversat de toată povestea, îi spune că poate să şi-i dea jos, dacă nu şi-i lasă în maşina lui. Moment în care încrezuta naibii [că deja mă enervează şi numai să dau povestea mai departe] ce credeţi că spune? Se ruşinează că omul poate o fi având nevastă? Îşi dă seama că e taxi, nu bordel? Realizează că e indiscretă şi proastă? Nici pe departe. Replica ei a fost:
- Nu îi las că sunt de firmă.
... şi, mulţumită că a primit permisiunea taximetristului, purcede la orientarea picioarelor în sus şi renunţă la supărătorul articol vestimentar. Deci sunt eu de modă veche dacă le-aş fi păruit pe amândouă afară din maşină în două secunde? După ce că sunt mahalagioaice şi îşi discută chiloţii şi distracţiile sexuale de faţă cu un străin, mai eşti proastă şi să te dai şmecheră că ai chiloţi de firmă! Vorba proverbului cu prostul fudul.
De acum încolo, mă voi trezi în fiecare dimineaţă fericită că nu sunt piţipoancă.
Justified
Motto: "Justify the motherf*cker!" [Alexandru Drăgoescu]
Mi s-a făcut un chef enorm de unul dintre comentariile alea răutăcioase pe care le făceam pe vremuri. Unul dintre răutăcismele acide autentice din vremurile de aur ale RealCrimson. Aşa că am ales, pentru o reiterare a acelor vremuri, subiectul perfect: Dan Bălan.
Cum adică cine-i Dan Bălan? Dan Bălan ex-OZone, autorul pieselor pline de succes dar lipsite de versuri Crazy Loop, Joanna shut up şi mai ales Chica Bomb. Ei bine, acum a scos acum o piesă foarte sexoasă (mi-am dat seama după faptul că la fiecare 2 cuvinte se aude o voce senzuală că zice "seeecs" şi după titlu, Justify Sex], care face ravagii prin topuri etc. La o asemenea piesă, se cerea un videoclip pe măsură, aşa că Dan Bălan a venit cu o idee originală. Atât de originală, încât scrie pe youtube la descriere că tot videoclipul e ideea originală a artistului. Deci totul a fost gândit de Dan Bălan, aşa deştept e el, mânca-l-ar mama. Despre ce e vorba în videoclip? Pregătiţi-vă sufleteşte, e atât de original încât o să vă taie respiraţia:
În acest clip (original), care este de fapt, după descrierea de pe youtube, un mini-thriller, Dan Bălan joacă rolul unui psihopat pe nume Jason Black, care omoară bunăciuni. Iar, la final... la final... ce credeţi că se întâmplă? E omorât şi el de o bunăciune. Vaaai, cât de original, Dan Bălan! Micloş îţi transmite că e mai tare decât finalul de la Shutter Island. E cel mai tare mini-thriller pe care l-am văzut vreodată şi, dragi cititori, vă voi da şi vouă linkul, ca să vă clătiţi ochii şi să simţiţi tensiunea poveştii de mini-thriller. Dar, mai întâi, trebuie să treceţi prin corvoada impresiilor mele [sau dacă vreţi să vedeţi direct bunăciunile, scroll în jos şi ignoraţi următoarele pasaje].
În primul rând, tipele sunt bune. Nu comentez. Sunt sexoase, sunt pe măsura clipului, au tot ce le trebuie. Asta ca să nu ziceţi că nu apreciez feminitatea. Dar cine mama mamii ei se urcă pe tocuri când merge până la frigider? Cine face curat în sutien şi tanga? Cine umblă noaptea prin pădure în boxeri şi maieu prin care se văd silicoanele? Probabil e universul ăla în care bărbaţii umblă numai cu bretele şi cască de pompier, sparg lemne toată ziua în blugi şi bustul gol, sau fac pe instalatorii. Nu cred că mi-ar displace să trăiesc în universul ăla...*
Revenind, veţi observa că Dan Bălan e cel mai puţin credibil psihopat pe care l-am văzut în viaţa mea. Adică, la mine în cămară nu se poate închide geamul şi nu pot să merg până la frigider toată bună, cu ţâţe şi tocuri, dar presupunând prin absurd că un psihopat ca Dan Bălan (...mă scuzaţi, vroiam să zic Jason Black) ar veni să mă omoare, aş pufni în râs. Şi poate, dacă aş avea chef, i-aş adresa un "mă băiete, vezi că blochezi calea de acces şi mă trage curentul de la geamul care nu se poate închide". A, uitasem să adaug că nu mă impresionează nici faptul că iese din lac şi e uscat.
Iată aşadar linkul la piesa minunată a lui Dan Bălan, în care Dan Bălan nu cântă mare lucru, dar măcar a avut ideea originală a videoclipului:
*Adevărul e că azi-vară şi eu spălam geamurile dinspre stradă în pantaloni scurţi, cu maieu, şi nu prea îmi păsa de geniile neînţelese de pe stradă care mai comentau câte una. Şi da, când am chef să dansez prin casă, o fac indiferent de gradul de îmbrăcare în care mă aflu. Dar nu se pune, că eu nu sunt chica bomb şi am celulită.
În aer
Întotdeauna, prima dată e mai greu. Vorbesc serios. Prima dată când m-am auzit la bibliotecaradio, eram răcită, deşi era vară; a fost atunci când am scos bâlba de zile mari cu "Metallica vine în România şi... păi vine ca să cânte, ascultaţi-i!". Prima dată când am experimentat cu audioblogul, aveam o voce uşor ciudată, marcată de o răceală zdravănă. Dar niciodată nu mi s-a mai întâmplat ca acum, când, la prima emisiune la Student Sound, am apărut cu o voce de toată jena.
În mare parte datorită strategiilor agresive de marketing cu care am vândut bilete la balul bobocilor, dar şi datorită unei răceli care mă paşte de mai mult timp, ieri a trebuit să îmi forţez vocea ca niciodată ca să sune cât de cât omenesc. Drept urmare, mi-am consumat resursele în totalitate, iar azi vocea minunată a Călinei sună a mix nebun între un zombie (totuşi cu vocabular mai diversificat decât BRAAAINZ!), un băiat la pubertate (asta pentru că variez de la bass gutural la alto stins) şi o şurubelniţă pe tablă.
Partea mea preferată din zi a fost când am mers la doctor, am intrat în cabinet şi am dat un bună ziua ce a sunat mai mult a parchet stricat sub bocanci cu plumb. Mă întreabă cum mă cheamă, ca să îmi caute dosarul şi iterez un răspuns şi mai jalnic: "Cenaaan", cu "a"-ul pronunţat ca "a" scris cu şurubelniţa pe care o pomeneam mai sus. Aruncă o geană peste dosar, ridică privirea peste ochelari şi mă întreabă: "Şi ce problemă ai?". După un moment de tăcere în care mă uit confuză la ea, îi spun că nu am absolut nicio problemă în afară de ce se aude. Aparent ce aveam a fost de ajuns ca să primesc reţetă pentru o găleată de medicamente.
Aşadar, la ora asta am o febră notabilă, îmi aştept medicamentele şi weekendul de relaxare. E pe bază de stat acasă şi bolit, fără chefuri, fără ieşiri, fără distracţie, fără nimic. Pe final, hai să-mi fac şi eu puţină reclamă, că alţii deja au întregi campanii: click aici.
Culese de la MD
[în timpul seminariului de Matematici Discrete, o fază din seria "Everybody lies"]
enunţ: Deci dacă o femeie care are un frate cu hemofilie naşte doi copii sănătoşi, probabilitatea este ca...
din spate: Femeia să fie adoptată!
altcineva: Şi-a înşelat soţul!
altu' [dramatic]: Pam-pam-paaaaam!
BONUS: un nou cuvânt în dicţionar: a combinge = a combina şi a convinge în acelaşi timp [via Mircea Bistriţa]
Culese de "pă mess"
eu: lol
eu: in click
eu: e ceva top al statelor corupte
eu: romania e pe pozitia 69
Mihai Risca: =))
Calina Cenan: astia le fac intentionat?
Mihai Risca: si cine pana' mea ii pe primu' loc ?
Calina Cenan: adiii, adiii
Calina Cenan: si daniela gyorfii
[dacă nu v-aţi prins, vă felicit din tot sufletul. Înseamnă că aveţi cultură muzicală.]
Ioana Bălaş
Ei îi mulţumiţi pentru că mi-a amintit că am o datorie faţă de cititorii acestui blog. Şi, pe deasupra, mai e şi foarte drăguţă şi simpatică. UBB-ista mea preferată, thanks şi enjoy!
Subscribe to:
Posts (Atom)
-
-
5 days ago
-
2 weeks ago
-
2 months ago
-
6 years ago
-
7 years ago
-
8 years ago
-
8 years ago
-
8 years ago
-
10 years ago
-
11 years ago
-
11 years ago
-
12 years ago
-
13 years ago
-
13 years ago
-
14 years ago
-
15 years ago
-
16 years ago
-
16 years ago
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
CAUTĂ-MĂ! GĂSEŞTE-MĂ!
Nişte oameni de treabă
